Suspendare provizorie. Sentința nr. 9295/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9295/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 11092/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9295

Ședința publică de la 21.06.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: J. A. G.

GREFIER: Ț. M.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect anulare bilet la ordin acțiune formulată de reclamanta S.C. N. S. MANAGEMENT S.R.L., cu sediul în C., ., ..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Prezenta acțiune a fost timbrata cu suma de 50 lei, conform Ordinului de plata de la dosar și 0,30 lei timbru judiciar mobil.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la dosar au fost depuse, prin serviciul registratură, relatii de la R. B. S.A. în sensul că Biletul la ordin a cărei anulare se solicită figureaza cu statusul anulat în sistemul de evidență a biletelor la ordin.

Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 23.04.2013, reclamanta S.C. N. S. MANAGEMENT S.R.L. a solicitat emiterea unei Ordonanțe de anulare a Biletului la Ordin ._.

Unitatea bancară a declarat că biletul la ordin cărei anulare se solicită figurează cu statusul anulat în sistemul de evidență a biletelor la ordin.

Pentru dovedirea pretențiilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Constatând întrunite cerințele art. 106 și art. 89 alin. 3 din Legea nr. 58/1934, instanța va admite cererea și va declara nul în mâinile oricui s-ar găsi biletul la ordin ._, având ca emitent pe . SRL, tras R. B. SA, având celelalte rubrici necompletate.

Hotărârea se publică în Monitorul Oficial al României pe cheltuiala reclamantei și se comunică părților.

DISPUNE

Admite cererea formulată de . SRL.

Declară nul în mâinile oricui s-ar găsi biletul la ordin identificat prin ._, având ca emitent pe . SRL, tras R. B. SA, având celelalte rubrici necompletate.

Cu drept de opoziție în termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României.

Ordonanța va fi notificată trasului și publicată în Monitorul Oficiul la cererea și pe cheltuiala petiționarului.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.06.2013.

Președinte,Grefier,

J. A. G. Ț. M.

Tehnored.T.M./25.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare provizorie. Sentința nr. 9295/2013. Judecătoria CONSTANŢA