Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 22938/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Sentinta civila Nr._/2013

Ședința publică de la 11 decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE Moțîrlichie L.

GREFIER M. L.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent G. M. E. și pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA- CESTRIN, având ca obiect plângere contraventionala R13_.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,

Instanta, avand in vedere dispozitiile OG 15/2002 si Legea 2/2013, raportat la domiciliul petentului, invoca exceptia de necompetenta teritoriala si rămâne in pronuntare pe exceptia invocata.

INSTANȚA

Prin plângerea contraventionala inregistrata sub nr._ petentul G. M. E. a solicitat in contradictoriu cu intimatul C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA- CESTRIN anularea procesului verbal R13_.

In fapt, arată petentul că, în mod nelegal a fost sancționat contravențional cu amendă, prin procesul verbal de contravenție contestat . nr._ din data de 25.07.2013 întrucât a circulat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ , fără a deține rovinieta valabila, motivat de faptul că autoturismul a fost vândut la data de 29.09.2011 către numitul Memet Turchian.

În susținerea plângerii, au fost depuse la dosar înscrisuri, respectiv procesul-verbal contestat și dovada comunicării, contract de vânzare-cumpărare.

Instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..

Potrivit art. 248 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei

Față de dispozițiile legale menționate instanța este obligată să se pronunțe cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale, excepție de procedură cu caracter dilatoriu, deoarece, în caz de admitere a acesteia, jurisdicția învestită de petent devine necompetentă pentru cercetarea în fond a pricinii.

Prin procesul verbal de contravenție nr. R13_/25.07.2013 întocmit de intimată, petentil a fost sancționat contravențional cu amendă de 250 lei întrucât a circulat fără a deține rovinieta valabilă. Fapta săvârșită constituie contravenție conform art. 8 alin 1 din OG 15/2002 și se sancționează potrivit art 8 alin 2 din același act normativ.

Prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, a fost modificată OG 15/2002, și a fost Introdus art 10 ind 1 potrivit căruia „Prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.", iar potrivit art XXIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă „(1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi. 2) Recursurile aflate pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel.(3) Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale."

Procedând la interpretarea art XXIII din Legea 2/2013, se constată că legiuitorul prin art. XXIII nu a înțeles să stabilească instanța competentă să judece procesele în curs de soluționare la data schimbării competenței numai cu privire la procesele în curs de judecată în primă instanța în materia contenciosului administrativ, întrucât la alin 3 al art. XXIII această categorie de litigii a fost tratată distinct.

Din moment ce competența proceselor în curs de judecată în primă instanța în materia contenciosului administrativ a fost tratată distinct, prin alin 3, rezultă că alin 1 al art XXIII prin sintagma „procesele în primă instanță" acoperă toate litigiile, indiferent de natura lor, civilă, contravențională, administrativă sau penală, cu privire la care s-au modificat dispozițiile legale referitoare la instanța competentă să le judece.

Ca urmare, se reține că prin Legea 2/2013 s-a modificat competența de soluționare a proceselor având ca obiect plângeri contravenționale împotriva proceselor verbale de contravenție întocmite în baza OG 15/2002, aceasta revenind judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Conform 130 pct. 2 din C.pr. civ. necompetența teritorială trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Instanța reține că in situația de față este vorba de o competență teritorială exclusivă și întrucât petentul are domiciliul în București, ..13, sector 1, competentă sa judece cauza este Judecătoria sector 1 București .

Față de aceste considerente, în baza art. 132 C.pr.civ., instanța va admite excepția lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei C. și, în consecință, va declina competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepta necompetentei teritoriale.

Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe petentul G. M. Levis, cu domiciliul în sector 1, București, .. 13, în contradictoriu cu intimata C. Natională cu sediul însector 6, București, I. M., nr. 401A, în favoarea Judecatoriei sector 1 Bucuresti.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, azi, 11 decembrie 2013.

P., GREFIER,

Moțîrchie L. M. L.

Red.jud.M.L.S.-6.03.2014, dact...03.2014

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar Nr._

Către,

Judecatoria sector 1 Bucuresti

Alăturat, vă înaintăm spre competentă soluționare cauza civila nr._, formulata de privind pe petentul G. M. Levis, cu domiciliul în sector 1, București, .. 13, în contradictoriu cu intimata C. Natională cu sediul însector 6, București, I. M., nr. 401A. întrucât prin sentinta civila nr._/ 11.12. 2013, s-a dispus declinarea cauzei în favoarea dvs.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. L. M. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA