Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 25/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 10829/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Secția Civilă

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 25.10.2013

Instanța constituită din:

Președinte: V. Ticea

Grefier: M. D.

Pe rol soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravenționala – CP_, acțiune formulată de contestatorul F. Geroge F. cu domiciliul în Constanta, .. 17 bir 2,, . în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. - Serviciul Rutier cu sediul în Constanta, ., județul C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 10.10.2013 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.10.2013, când s-a dat următoarea soluție:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de_, petentul F. G. F. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze procesul verbal de contravenție . nr._ din 27.03.2013.

Petentul a învederat instanței că autobuzul cu nr. de înmatriculare_ era la 50 de metri de intersecție, ca atare, nu l-a deranjat prin neacordarea priorității.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.

În dovedire, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, forma în vigoare la data sesizării instanței, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru.

La data de_, intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. a depus întâmpinare (f.15), solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată. A învederat intimata că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea tuturor prevederilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2002 cuprinzând toate elementele obligatorii inclusiv descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului. în aceste condiții, apreciază intimata că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic nefiind incidente nici unul din cazurile care să atragă nulitatea acestui înscris.

În dovedire, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

În drept, au fost invocate prevederile din O.U.G. 195/2002 rep, H.G.1391/2006, O.G. 2/2001.

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

Analizând excepția tardivității depunerii plângerii contravenționale, pe baza dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

În fapt, se reține că la data de_, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ (f. 4) prin care petentul F. G. F. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei și cu sancțiunea complementară constând în suspendarea exercițiului dreptului de a conduce, fiind luată măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, pentru că, în data de_, conducând autoturismul cu număr de înmatriculare_ nu a respectat indicatorul cedează trecerea la intrarea pe . . prioritate de trecere unui autobuz cu număr de înmatriculare_, care circula regulamentar, faptă care, conform procesului-verbal, este prevăzută și sancționată de art. 57 alin. 2 din RAOUG nr. 195/2002, art. 79, 101 alin. 3 lit. a și 100 din OUG nr. 195/2002..

Procesul verbal a fost comunicat petentului cu ocazia întocmirii sale.

La data de_, petentul a depus plângerea contravențională la Judecătoria C..

Potrivit art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. În continuare, art. 32 alin. 1 din aceeași ordonanță plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Dispozițiile sunt reluate în art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

Articolul 181 alin. 1 pct. 1 cod de procedură civilă stabilește că termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.

În acord cu art. 184 alin. 1 cod de procedură civilă termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel. Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, așa cum stipulează art. 185 alin. 1 cod de procedură civilă.

Având în vedere dispozițiile legale de mai sus, reținând că procesul-verbal contestat a fost comunicat petentului la data de_ (a se vedea procesul verbal f. 4), observând ca plângerea a fost înregistrată la instanță la_, instanța constată că plângerea a fost formulată în afara termenului prevăzut de lege, ultima zi în care plângerea ar fi putut fi legal formulată fiind_ .

Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va admite excepția tardivității plângerii, excepție de procedură, absolută, peremptorie, invocată din oficiu la primul termen cu părțile legal citate și va respinge plângerea, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția tardivității, excepție invocată din oficiu.

Respinge plângerea contravențională împotriva procesului-verbal . nr._ din_ formulată de petentul F. G. F., cu domiciliul în C., .. 17, . în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului C. - Serviciul Rutier, cu sediul în C., ., jud. C., ca tardiv formulată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, azi, 25.10.2013.

Președinte, Grefier,

V. Ticea M. D.

Red. și tehn. Jud. V.Ticea /18.11.2013

/4 ex./2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria CONSTANŢA