Plângere contravenţională. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 26/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 19165/212/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. _

Ședința publică din data de 26.11.2013

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ

GREFIER: F. S.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravetionala acțiune formulată de petentul M. F. domiciliat în C., ., nr.4,jud. C. în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C.- PERIMARE .

La apelul nominal facut in sedinta publica, atât la prima strigare, cât si la a doua strigare, se constată lipsa părtilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.

S-a făcut referatul cauzei expus oral de către grefierul de ședință, după care,

INSTANȚA - în temeiul art. 137 alin.1 C. proc. civ. rămâne in pronunțare pe excepția de perimare.

INSTANȚA,

Deliberând, constata următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Constanta la data de 26.07.2012, petentul M. F. a chemat in judecata pe intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. pentru a dispune anularea procesului verbal de contravenție ca nelegal și netemeinic.

Prin încheierea data la data de 04.10.2012, instanța a dispus suspendarea soluționării cauzei conf. disp. art. art.242 alin.1 pct.2 din codul de procedură civilă întrucât părțile au lipsit la acest termen de judecată și niciuna dintre acestea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Potrivit art. 248 C. proc. civ. orice cerere de chemare in judecata, contestație, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept chiar împotriva incapabililor, daca a rămas in nelucrare din vina parților timp de un an.

Din referatul arhivei rezulta ca de la data de 04.10.2012, de când s-a suspendat judecarea cauzei nu s-a mai îndeplinit pana in prezent, din vina parților, nici un act de procedura timp de un an si urmează a se constata perimata acțiunea civila de fata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării.

Constată perimarea cererii de chemare în judecată formulate de petentul M. F., domiciliat în C., ., nr.4,jud. C., în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul in C., județul C..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.11.2013.

P. GREFIER

M. TIMOAȘCĂ F. S.

Red jud. MT

Tehnored gref SF

Data redactării:02.12. 2013/ 2ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria CONSTANŢA