Plângere contravenţională. Sentința nr. 29/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 29/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 12344/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil. _
SENTINȚA CIVILĂ nr._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 29.10.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: D.-Ș. R.-V.
GREFIER: T. E.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională-CP_/14.04.2013, acțiune formulată de petent S. A., cu domiciliul în C., Bvd.Mamaia, nr.58, ., . și domiciliul ales în C., ., nr.41, ., județ C. în contradictoriu cu intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C.-SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., județ C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
În temeiul art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată cercetarea judecătorească. Instanța, în temeiul art.258 raportat la art.255 Noul Cod proc.civ. încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de părți, în baza art. 394 Noul C.proc.civ., declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecatoriei C. cu numarul_, petentul a solicitat instantei ca in contradictoriu cu intimata să dispună anularea procesului-verbal de contravenție prin care a fost sancționat contraventional. În motivarea în fapt a plângerii, petentul a invocat motive de nelegalitate si netemeinicie a procesului-verbal de contraventie.
În dovedirea plângerii, petentul a solicitat iar instanța a încuviințat proba cu inscrisuri. Analizând materialul probator administrat în cauză,instanța constată că plângerea contravențională trebuie admisă,în sensul considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Astfel, din textul art.102 al.3 lit.e reiese ca depasirea vitezei legale se constata numai cu mijloace tehnice. Rezulta ca agentul constatator trebuie să dovedească săvârșirea faptei de către petent. Cum din adresa S.P.R.C. reiese că fotografia radar nu poate fi comunicata, instanța constată că intimata nu a reușit să probeze existența faptei conform art.1169 C.civil și art.129 alin.1 teza finală C.pr.civ.,ceea ce va conduce la admiterea plangerii si anularea procesului-verbal întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petent S. A., cu domiciliul în C., Bvd.Mamaia, nr.58, ., . și domiciliul ales în C., ., nr.41, ., județ C. în contradictoriu cu intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C.-SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., județ C.. Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/2013 întocmit de intimată.
Cu drept la apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi,29.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D.-Ș. R.-V. T. E.
Red jud D-Ș R-V./31.10.2013/4 ex.
Tehnored gref TE /01.11.2013
Comunicat 2 ex / la .
← Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 28/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|