Plângere contravenţională. Sentința nr. 5385/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5385/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 20776/212/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Sentinta civila nr.5385

Ședința publică de la 01.03.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. L.

GREFIER M. L.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent P. C. S. și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - BRM, având ca obiect plângere contravetionala CP_.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat martprul D. S., lipsa părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,

Instanța constată prezența martorului D. S. și cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 192 și urm C.pr.civ. procedează la audierea acestuia, în ședință publică sub prestare de jurământ, cele declarate fiind consemnate în procesul verbal semnat și atașat la dosarul cauzei.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța apreciază asupra probatoriului. În acest sens, in temeiul art. 167 Cod proc. civ., instanța apreciază că proba cu înscrisuri este pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei și o încuviințează.

Instanța, fiind lămurită asupra cauzei, părtile neprezentându-se la judecata cauzei și neformulând cereri de amânare, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta, sub nr._, la data de 14.08.2012, petentul P. C. Ș. a formulat plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul I.P.J C.-BRM, solicitând instanței anularea procesului-verbal de contavenție . nr._/28.07.2012 ca nelegal și netemeinic.

În motivare, petentul arată că în mod eronat agentul constatator a reținut imprejurarea ca a efectuat manevra de depășire neregulamentara a unui autovehicul trecând peste marcajul longitudinal ce desparte cele două benzi de circulație, pe podul IPMC DIN C., pe de o parte având în vedere că datorită traficului intens pe podul IPMC este imposibil de efectuat vreo depățire, fiind o singură bandă de circulație pe sens, iar pe de altă parte viteza cu care se circulă pe acest pod este limitată la 30 de Km/h.

De asemenea, mai arată petentul că, în ceea ce privește martorul indicat în cadrul procesului-verbal de constatare a contravenției, acesta nu a fost de față la momentul încheierii proceslui-verbal de contravenție, putând eventual să fie cel de-al doilea agent constatator, fapt care conduce la nulitatea amsolută a procesului-verbal contestat, nulitate prevăzută expres de disp.art.19 alin.2 din OG 2/2001.

În drept, au fost invocate disp. Art.31 și urm. Din OG 2/2001 coroborate cu dinp.art.118 din OUG 195/2002.

În susținere, au fost depuse la dosar înscrisuri, respectiv copia procesului-verbal contestat, copia CI, a ceetificatului de înmatriculare și dovada de circulație . nr._.

La data de 07.11.2012 intimatul a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale.

În motivarea întâmpinării arată intimatul că petentul a fost snacționmat contravențional întrucât a efectuat manevra de depășire neregulamentară încălcând marcajul longitudinal simplu continuu ce separă sensurile de mers, faptă prevăzută și sancționată de art.100 alin.3 lit.e din OUG 195/2002.În susținerea celor constatae și consemnate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție au fost depuse la dosar raportul agentului constatator cu privire la împrejurările constatării contravenției și transcrierea mecanică a procesului-verbal.

În drept, au fost invocate disp.OUG 195/2002, HG 1391/2006, OG 2/2001.

A fost încuviințată părților proba cu înscrisurile depuse la dosar de către intimat.

În temeiul art.33 alin.1 din OG 2/2001, instanța adispus citarea în cauză, în vederea audieri a martorului asistent D. S..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul – verbal de contravenție . nr._/28.07.2012, petentul a fost sancționat cu măsura principală a amenzii în cuantum de 280 lei, și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, în temeiul dispozițiilor art. 120 alin.1 din RAOUG 195/2002 reținându-se în sarcina sa fapta de a fi condus autovehiculul marca Opel cu nr.de înmatriculare_ și a efectuat manevra de depășire neregulamentara a unui alt autovehicul, cu nr. de înmatriculare_, pe podul IPMC, trecând peste marcajul continuu longitudinal ce desparte sensurile de mers.

Procesul-verbal a fost întocmit în prezența petentului, care la rubrica „alte mențiuni”, acesta a precizat că „ nu am văzut”.

Potrivit art.34 din OG 2/2001, instanța investita cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea art.16-17 din O.G 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Instanța nu va reține motivul de nulitate a procesului-verbal contestat, invocat de către petent, în sensul că martorul asistent din cuprinsul procesului-verbal este cel de-al doilea agent constatator, având în vedere că, potrivit declarației dată în fața instanței, martorul asistent menționat de către agentul constatator în concordanță cu disp.art. 19 alin.1 din OG 2/2001 este conducătorul autoturismului aflat în trafic, ce a fost depășit de către petent la data constatării contravenției.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține următoarele:

Procesului verbal intocmit de catre un agent al statului, aflat in exercitiul functiunii, trebuie sa i se recunoasca valoarea probatorie sub aspectul constatarii starii de fapt, prezumtia de veridicitate operand pană la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge in situatia in care persoana învinuită de săvârșirea faptei contravenționale sa fie pusa in imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate in actul constatator.

Este adevarat ca prezumtia de veridicitate de care se bucura procesul-verbal nu are caracter absolut,ci trebuie corelata cu prezumtia de nevinovatie ce opereaza in favoarea unei persoane care a savarsit o fapta penala, de vreme ce legislatia in materie contraventionala a Romaniei intra sub incidenta art. 6 din C.E.D.O.

Prin jurisprudenta constanta a C.E.D.O. se retine ca prezumtiile nu sunt in principiu contrare Conventiei.

Împrejurarea că sarcina probei revine petentului sancționat contravențional nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție asimilată procesului penal, întrucât plângerea contravenționlă presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile procesuale care decurg din aceasta.

În speța de față, nu pot fi reținute apărările petentului potrivit cărora nu se face vinovat de savarsirea contraventiei, având în vedere că din materialul probator administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar-procesul-verbal contestat și raportul agentului constator, coroborate cu declarația martorului asistent ce a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei, rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.

Astfel, potrivit declarației martorului D. S., în vara anului 2012 a fost depășit pe podul IPMC de un autoturism, pe contrasens, acesta încălcând marcajul longitudinal continuu, fiind oprit de organele de poliție, care anterior îl opriseră și pe petent și, întrucât a relatat că a observat fapta comisă de către petent a semnat procesul verbal de contravenție în calitate de martor asistent.

Pentru considerentele expuse, instanța apreciază că plângerea dedusă judecății este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contraventionala formulata de petentul P. C. Ș., domiciliat în C., ., județul C., in contradictoriu cu intimatul IPJ Constanta – Biroul Rutier.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi,12.04.2013.

P., GREFIER,

Moțîrlichie L. M. L.

Red.jud.M.L.S.-5.08.2013

Dact...08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5385/2013. Judecătoria CONSTANŢA