Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 7716/212/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Sentinta civilă Nr._

Ședința publică de la 13 noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE Moțîrlichie L.

GREFIER M. L.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant N. C. M. și pe pârât I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA, având ca obiect plângere contraventionala CP_-PERIMARE.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părtile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a întocmit un referat de către C. „Arhiva civilă” din care rezultă data îndeplinirii ultimului act de procedură: 18.05.2012.

Instanța rămâne în pronunțare asupra sesizării de perimare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine primarea. Aceasta are o natură mixtă, în sensul că este atât o sancțiunea procedurală-de aplicație generală- care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței-vreme îndelungată-în judecată.

Or, în speță, din verificarea actelor din dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 18.05.2012, când s-a dispus suspendarea judecății conform art. 242 alin.1 pct. 1 C.pr.civ.

Întrucât de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de un an iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incumbă reclamantului și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare(în sensul art. 249-251 C.pr.civ.) instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 248 C.pr.civ.

Pe cale de consecință, având în vedere și și art. 252 alin.1 teza I C.pr.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea formulata de reclamant N. C. M., domiciliat in CONSTANTA, AL TOPOLOG, nr. 12, .. B, . cu pârâtul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA.

Cu recurs în 5 zile de la pronuntare .

Pronunțată în ședinta publică, azi, 13.11.2013 .

P. GREFIER,

Moțîrlichie L. M. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria CONSTANŢA