Plângere contravenţională. Sentința nr. 7119/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7119/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 3850/212/2013
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA C.
Sectia civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR.7119
SEDINTA PUBLICA DIN 21.05.2013
Completul constituit din:
P.: M. V. M.
GREFIER: D. R.
Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect plângere contraventională, actiune formulata de petentul V. I. domiciliat în Năvodari, ., ., jud.C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI C.- SERVICIUL RUTIER cu sediul în C. ., jud.C..
La apelul nominal facut in sedinta publica, atât la prima strigare, cât si la a doua strigare, se constată lipsa părtilor.
Procedura este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedintă, după care:
Instanța constată că s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură transcrierea mecanică a procesului verbal de contraventie.
În conformitate cu disp.art. 167 C.pr.civ., instanța încuviintează pentru ambele părti proba cu înscrisuri ca fiind utilă, concludentă și pertinentă în solutionarea cauzei.
În conformitate cu disp.art. 150 Cod procedură civilă, instanta constata cauza in stare de judecata si rămâne în pronuntare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei, constată:
Prin cererea înregistrata la data 07.02.2013 cu nr. _ pe rolul acestei instanțe, petentul V. I. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI C.- SERVICIUL RUTIER, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat în data de 24.01.2013 de către acesta.
În motivarea plângerii petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina sa.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție este scutita de taxa de timbru, in temeiul art. 36 din O.G 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor si art. 15 lit. i din Legea 146/1997.Conform art. 1 alin.2 din O.G 32/1995, nu s-a aplicat timbru judiciar
In dovedirea plângerii au fost atașate la dosar, în copie, înscrisuri, procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat în data de 24.01.2013 de către INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI C..
În data de 26.03.2013 intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, atașând documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție, respectiv 5 fotografii radar, buletinul de verificare metrologică a aparatului de măsurare a vitezei, certificat d aprobare model radar, atestatul operatorului radar.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat întrucât în ziua de 24.01.2013, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în municipiul C., . CET, nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată prin indicator și marcaj pietonal, fapta fiind prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b raportat la art. 11 alin. 1 lit. c) din OUG nr. 195/2002. De asemenea, petentul nu avea asupra sa permisul de conducere, faptă prevăzută și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile OUG nr. 195/2002, HG nr. 1391/2006, OG nr. 2/2001.
Instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 24.01.2013, petentul a fost sancționat contravențional, reținându-se în sarcina sa fapta constând în aceea ca: în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în municipiul C., . CET, nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată prin indicator și marcaj pietonal, prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b raportat la art. 11 alin. 1 lit. c) din OUG nr. 195/2002 și pentru care i-a fost, de asemenea, aplicată contravenientului măsura complementară a reținerii permisului de conducere. De asemenea, petentul a mai fost sancționat contravențional, reținându-se în sarcina sa fapta constând în aceea că nu avea permis de conducere asupra sa, faptă prevăzută și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002.
Instanța, in urma verificării ceruta de art. 34 din O.G. 2/2001, constata ca plângerea a fost introdusa in termenul legal de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de contravenție.
Potrivit aceluiași articol, instanța investita cu soluționarea plângerii analizează legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contravenție si hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța retine ca acesta a fost întocmit cu respectarea art.16-17 din O.G 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța constată ca potrivit art. 101 alin 3, lit. b) din OUG nr. 195/2002, neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului, constituie contraventie ce se sanctioneaza potrivit dispozițiilor legale din acelasi act normativ.
Pentru a soluționa prezenta plângere, instanța urmează sa verifice daca situația de fapt reținută in cauză se suprapune peste tiparul legal prin care este descrisă si sancționată contravenția.
Instanța reține ca, din toate înscrisurile depuse la dosarul reiese in mod indubitabil veridicitatea situației de fapt în discuție, intimatul făcând dovada existenței acesteia, reținută în sarcina petentului prin procesul verbal de contravenție iar petentul nu a demonstrat în niciun fel netemeinicia celor reținute în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție contestat.
Instanța apreciază că propriile constatări ale agentului constatator – polițist rutier se bucură de o prezumția relativă de temeinicie, atribut al autorității exercitate de reprezentanții statului.
Petentul nu a administrat probe prin care sa răstoarne prezumția relativa de legalitate si temeinicie de care se bucura procesul verbal de contravenție, simplele sale afirmații din cuprinsul plângerii nefiind suficiente pentru a forma convingerea instanței in sensul ca cele stabilite prin procesul verbal de contravenție nu corespund realității .
Față de prevederile art. 6 din CEDO, instanța consideră că, într-adevăr, prin asimilarea procedurii contravenționale celei penale, „acuzatul” beneficiază de prezumția de nevinovăție, statuată de art. 6 din CEDO, dar așa cum prezumția de veridicitate și legalitate a procesului-verbal de contravenție nu are caracter absolut, nici cea a nevinovăției nu are acest caracter. Aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumțiilor poate fi privită doar din perspectiva nuanțată a invocării sarcinii probațiunii, în raport de modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție. Instanța europeană, prin jurisprudența sa, permite valorificarea prezumțiilor, însă în limite rezonabile.
În măsura în care organul constatator a dovedit prin probe că fapta ilicită reținută în sarcina petentului a fost săvârșită de către acesta, nu mai operează în beneficiul petentului prezumția de nevinovăție, în vreme ce prezumția de veridicitate a procesului-verbal poate fi invocată.
Ca atare, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal, acesta fiind intocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16-17 din O.G. 2/2001, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
In aceste condiții, reținând ca petentul nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată prin indicator și marcaj pietonal și nu avea asupra sa permis de conducere și în raport cu dispozițiile legale anterior enunțate, in baza art. 31 din OG 2/2001, instanța apreciază că plângerea dedusă judecății în acest dosar este evident neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge ca neîntemeiată și va menține procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat în data de 24.01.2013 de către Inspectoratul de Politie al Județului C. ca legal și temeinic întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul V. I. domiciliat în Năvodari, ., ., jud.C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI C.- SERVICIUL RUTIER cu sediul în C. ., jud.C., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2013.2013.
P. GREFIER
M. V. M. D. R.
Red.jud. – MVM – 28.08..2013
Tehnred.gref. – DR -28.08.2013
← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2013/2013.... | Cereri. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|