Plângere contravenţională. Sentința nr. 9412/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9412/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 8259/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Sentința civilă Nr.9412
Ședința publică de la 25.06.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ
GREFIER SELMA Z.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravetionala acțiune formulată de petentul B. A. domiciliat în Tulcea, ., ., . cu intimata INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL RUTIER.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data 11.06.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă cu prezenta hotărâre când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 18.06.2013 și 25.06.2013 când s-a pronunțat:
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petentul B. A. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 04.03.2011 de intimata G. DE COASTA, prin care a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 lei pentru fapta de a fi adresat cuvinte jignitoare la adresa reprezentanților intimatei.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că procesul verbal este neîntemeiat,, iar fapta reținută prin procesul-verbal atacat nu există, fiind reținută cu rea-credință de organul constatator.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
La plângerea contravențională a fost anexat procesul verbal contestat.
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat la nici unul din termenele acordate de instanță în timpul judecății și nici nu a depus întâmpinare prin care să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele de apărare, conform dispozițiilor art. 115-118 C. proc. civ, însă a depus raportul agentului de poliție.
În cursul procedurii, a fost administrată proba proba cu înscrisuri, neputând fi administrată proba testimonială cu martorul asistent care a semnat procesul verbal.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de contravenție contestat, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 lei în temeiul art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, reținându-se în sarcina sa fapta de a fi adresat cuvinte și expresii jignitoare agenților constatatori reprezentanți ai Garzii de Coasta
În urma examinării din oficiu a procesului verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze, motiv pentru care instanța a trecut la analiza susținerilor petentului privind nelegalitatea și netemeinicia procesului verbal, conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
În ceea ce privește nesemnarea procesului-verbal de catre petent si neaducerea la cunostința contravenientului a dreptului de a face obiecțiuni, sunt consecințele firești ale întocmirii procesului-verbal în lipsa petentului.
De altfel, plângerea cu care a sesizat instața de judecată, petentul a formulat obiecțiunile sale cu privire la procesul-verbal contestat.
Analizând motivele invocate de petent, instanța le găsește neîntemeiate pentru considerentele care succed.
Conform dispozițiilor normative indicate în procesul verbal contestat:
Art. 2. - Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi, obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice;
Art. 3. -(1) Contravențiile prevăzute la art. 2 se sancționează după cum urmează:
b) cu amendă de la 200 lei la 1000 lei, cele prevăzute la pct. 1), 14), 18), 26), 28) și 30);
Săvârșirea contravenției reținute în sarcina petentului rezultă din materialul probator în cauză.
Susținerile petentului în sensul că a fost nejustificat sancționat de agentul constatator sunt neîntemeiate, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanta reține ca, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probanta a actului de constatare a contraventiei, din analiza textului art. 34 rezulta ca procesul-verbal de contraventie face dovada situației de fapt până la proba contrară. Iar potrivit art. 1169 Cod civ. cel ce face o propunere în fața judecății este dator a o dovedi. Din acest punct de vedere petentul are pozitia procesuală de reclamant, adica de parte care supune judecatii o pretenție, aceea de anulare a procesului-verbal. Revine astfel petentului sarcina de a dovedi, prin orice mijloace de proba admise de legea civila, ca cele consemnate in procesul-verbal nu corespund adevaratei situatii de fapt.
Fără ignora prezumția de nevinovăție a petentului, potrivit jurisprudenței CEDO statuată în cauza A. contra României, fapta contravențională fiind constatată personal de agentul constatator, procesul-verbal bucurându-se astfel de prezumtia de temeinicie, petentul neproducând nici un fel de probe în răsturnarea acestei prezumții, instanța va retine legalitatea și temeinicia celor constatate în procesul-verbal menționat.
În fine, verificând conform dispozițiilor art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 proporționalitatea sancțiunii, instanța constată că sancțiunea a fost stabilită la nivelul minimului special, ceea ce reprezintă o justă individualizare în raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă.
Pentru toate aceste considerente, instanța constată că existența faptei reținute în sarcina petentului este dovedită, iar această faptă întrunește elementele constitutive ale contravenției stabilite de organul constatator prin procesul verbal contestat, motiv pentru care plângerea contravențională formulată urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. A. domiciliat în Tulcea, ., ., . cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.06.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
M. TIMOAȘCĂ SELMA Z.
← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 9741/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Hotărâre din 16-09-2013, Judecătoria CONSTANŢA → |
---|