Pretenţii. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 13278/212/2013
Dosar nr._ /212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Secția Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 11.11.2013
Instanța constituită din:
Președinte: V. Ticea
Grefier: M. D.
Pe rol soluționarea acțiunii civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamanta . cu sediul Constanta, ., ., . în contradictoriu cu pârâta . Srl cu sediul în Constanta, .. 2A, județ C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 07.11.2013 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre, pentru când instanța, având în vedere prevederile art. 396 alin.1 Codul de Procedură Civilă, a amânat pronunțarea la data de 11.11.2013, când s-a dat următoarea soluție:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de_ sub număr unic_, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta . SRL, obligarea acesteia din urmă la restituirea sumei de 1690,87 lei primită în mod necuvenit și obligarea acesteia la plata penalităților de întârziere a executării obligațiilor contractuale în cuantum de 6998,26 lei.
În fapt, reclamantul a arătat că între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii nr._ din_, având ca obiect colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor menajere de către pârât de al locația reclamantei.
A învederat reclamanta că pârâta și-a executat obligațiile începând cu luna ianuarie 2013, și cu toate acestea reclamantei i-au fost emise facturi fiscale în fiecare lună, achitate conform fișei contabile pe cont creditor. Ca atare, precizează reclamanta că sumele de bani care nu sunt datorate, trebuiesc restituite. A mai arătat reclamanta că în luna aprilie 2012 s-a prezentat reprezentantul legal al acesteia la sediul pârâtei unde a sesizat că serviciile pentru care sunt emise facturi nu au fost prestate și prin urmare nu se cuvine nici o plată; începând cu acest moment reclamanta nu a mai achitat facturile, față de art. 20 din contract intervenind rezilierea de drept a contractului.
În continuare, a mai precizat reclamanta că pârâta în mod abuziv și nelegal a continuat emiterea de facturi pentru sume de bani nedatorate. Pârâta a mai arătat că a continuat să achite facturile emise de pârâtă urmărind pe viitor o compensare a serviciilor ce se vor presta cu sumele deja achitate.
Cu privire la penalități, învederează reclamanta că acestea își găsesc temeiul în art. 8 lit. i din contract, potrivit cu care pârâta este obligată să plătească penalizări în cuantum de 1% pe zi din valoarea facturii curente pentru întreruperea nejustificată a prestării serviciului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969 și art. 970 cod civil; art. 194 și următoarele cod de procedură civilă.
În probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei.
Cererea a fost legal timbrată potrivit dispozițiilor din art. 2 alin. 1 lit. d din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, la dosar fiind atașată chitanța CTXWM_ PJ din_ (f. 16) și timbru judiciar mobil de 3 lei.
Deși legal citată, pârâta a depus întâmpinare peste termenul prevăzut de lege la data de_ (f. 63), astfel că la termenul din_ a fost decăzută din dreptul de a propune probe și a ridica excepții de ordine privată.
La termenul din_, în temeiul art. 255 alin. (1) C.proc.civ. raportat la art. 258 și art. 351 cod de procedură civilă, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul părții adverse. Răspunsul la interogatoriu a fost depuse la dosar (f. 91-93).
Au fost depuse în fotocopii conforme cu originalul următoarele înscrisuri: contract de prestare a serviciului de salubrizare a localităților nr._ din_ f. 6-9; fișă contabilă pe cont creditor f. 10; tabel calculul penalităților f. 11; certificat constatator ONRC f. 17-18; răspuns adresă din_ f. 25; adresă din_ f. 26; facturi și chitanțe f. 34 – 54; sentința civilă nr. 3209 din_ f. 70-71, sentința civilă nr. 44 din_ f. 74-75; sentința civilă nr. 8 din_ f. 76-77; încheiere nr. 7233 din_ f. 79; sentința civilă nr. 3521 din_ f. 81-82; sentința civilă nr. 691 din_ f. 83-84, sentința civilă nr. 2472 din_ f. 85-86; factura . nr._ din_ și chitanță nr._ din_ f. 90; adresă nr. 944 din_ f. 96; OP nr. 03 din_ f. 97; adresă nr. 1776 din_ f. 98; adresa nr. 2207 din_ f. 99; adresa nr. 2905 din_ ; contracte de salubrizare f. 101-106.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
La data de_ între părțile din prezentul proces s-a încheiat contractul de prestări servicii de salubrizare a localităților nr._ (f. 6) având ca obiect prestarea activității de colectare a deșeurilor municipale pentru o cantitate de 1,039 metri cubi pe lună pe o perioadă nedeterminată (art. 2, art. 4 și art. 5 alin. 1 din contract) de către pârâta . SRL, respectiv plata la termenele stabilite a serviciilor prestate în seama reclamantei . (art. 10 lit. b din contract).
Urmare a încheierii contractului, au fost emise în perioada_ –_ facturile: . nr._ din_ (achitată cu chitanța_ din_ - valoare 98,19 lei); . nr._ din_ ; . nr._ din_ ; . nr._ din_ (achitate prin plată interbancară OPH291 din_ - valoare 295,43 lei); . nr._ din_ ; . nr._ din_ ; . nr._ din_ (achitate prin plată interbancară OPH402 din_ - valoare 296,74 lei); . nr._ din_ ; . nr._ din_ ; . nr._ din_ ; . nr._ din_ ; . nr._ din_ (achitate prin plată interbancară OPH110 din_ - valoare 502,71 lei); . nr._ din_ ; . nr._ din_ ; . nr._ din_ ; . nr._ din_ (plată interbancară din_ - valoare 499,48 lei).
Contractul reprezintă principalul instrument juridic prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturile juridice civile și prin care se realizează astfel, în cele mai variate forme, circulația bunurilor și schimbul serviciilor, în vederea înfăptuirii cât mai depline a cerințelor legii economice. La dosar a fost depus contractul de prestare a serviciului de salubrizare a localităților nr._ din_ (f. 6-90).
Trăsătura caracteristică, definitorie, esențială, a oricărui contract prestare a serviciului de salubrizare o constituie acordul de voință al părților, exprimat doar cu intenția de a se obliga juridicește, în condițiile în care forma și conținutul contractului sunt reglementate de Legea nr. 101/2006. În această materie, părțile pot decide liber, în principal, asupra încheierii contractului.
Instanța nu poate reține că pârâta a acționat de o manieră incompatibilă cu buna-credință contractuală, luând în considerare maniera concretă în care a acționat chiar reclamanta, achitând facturile, deși avea posibilitatea invocării excepției de neexecutare a contractului, sistând îndeplinirea propriilor obligații. Nu poate fi reținută apărarea reclamantei cum că facturile au fost achitate ca urmare a existenței unui litigiu cu pârâta. Se observă că mare parte din facturile pentru care se solicită restituirea sumelor achitate au fost plătite anterior existenței oricărui litigiu cu pârâta.
Instanța reține că dispozițiile invocate de către pârâtă referitoare la existența clauzelor abuzive în contractul de prestare a serviciului de salubrizare a localităților nr._ din_ (f. 6-9), nu își au aplicabilitate în speță. Astfel, în conformitate cu art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu sunt aplicabile, în condițiile în care prin aceasta sunt protejate numai persoanele fizice, iar nu și societățile comerciale.
În aceste condiții, instanța nu poate verifica dacă clauzele contractuale invocate sunt sau nu abuzive în sensul Legii nr. 193/2000, însă va verifica dacă dispozițiile contractuale în discuție aduc sau nu atingere bunei-credințe contractuale, principiu de drept ce trebuie să fundamenteze existența oricărui contract indiferent de părțile contractante.
Instanța arată că art. 14 alin. 2-3 și art. 25 din contractul în discuție, nu creează prin ele însele un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul reclamantei, dezechilibru care să fie contrar bunei-credințe. Clauzele în discuție exclud reaua-credință a pârâtei, în măsura în care sunt exprimate într-un limbaj ușor, inteligibil. Acceptarea tacită a facturilor în condițiile art. 14 alin. 2 din contract, precum și considerarea ca efectuată a prestației în condițiile art. 25, au fost stabilite după o modalitate transparentă, nu au ca finalitate obținerea unei poziții privilegiate în contract. Nu poate fi stabilit un rezultat obiectiv al clauzelor contrar bunei-credințe, existența acestora în contract fiind dictată de celeritatea cu care trebuie să se desfășoare raporturile dintre profesioniști.
Nu poate fi primit nici argumentul reclamantei cum că în baza art. 20 din contract a intervenit rezilierea de drept a contractului. Astfel, din modul în care este redactată clauza, se reține că aceasta a fost stipulată în favoarea pârâtei (aceasta fiind operatorul), doar pentru situația în care reclamanta nu și-ar fi îndeplinit obligația de a achita facturile emise în baza raporturilor comerciale existente între părți. Clauza este neechivocă stabilind dreptul de opțiune al creditoarei obligației neexecutate (pârâta din speță) - aceasta are posibilitatea de a obliga pe debitor la respectarea clauzelor contractuale, prin executare contractului.
De asemenea, va fi înlăturată o altă apărare a reclamantei potrivit căreia pârâta nu a înregistrat toate sesizările și reclamațiile potrivit art. 8 lit. d din contract. Astfel, aceasta nu a făcut dovada efectuării demersurilor în acest sens, simpla afirmație (în lipsa probelor), cum că ar fi fost făcute sesizări verbale nu poate fi primită. Instanța reține că societatea pârâtă este o societate de interes local, astfel că își găsesc aplicabilitate în speță dispozițiile OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor. În condițiile art. 2 coroborat cu art. 7 din această ordonanță, pentru a putea fi soluționată, orice sesizare trebuie să fie semnată, să conțină datele complete de identificare a petentului și să fie formulată în scris sau prin e-mail. Or, în speță, chiar reclamanta a arătat că nu au fost respectate aceste condiții.
Față de o altă apărare a reclamantei - existența poziției dominante a pârâtei în sectorul serviciilor de salubritate -, instanța arată că nu se poate pronunța într-un sens sau altul nefiind competentă în acest sens. Astfel, se relevă faptul că pârâtei i-a fost concesionat serviciul de salubrizare, după o procedură reglementată de Legea nr. 101/2006, aceasta câștigând o licitație. Limitele cauzei cu care a fost învestită instanța presupun verificarea executării/neexecutării contractului de prestare a serviciului de salubrizare a localităților nr._ din_, iar nu analizarea poziției economice de care se bucură pârâta pe piața serviciilor de salubrizare.
Instanța arată că părțile contractante sunt ținute să execute întocmai, una față de cealaltă, obligațiile la care s-au îndatorat, deoarece contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante (art. 969 c.civ.). De altfel, din modul în care s-au desfășurat relațiile comerciale dintre părți – emiterea facturilor de către pârâtă în acord cu prevederile contractuale, precum și achitarea acestora de către reclamantă, se deduce că serviciul de ridicare a gunoiului a fost realizat în mod corespunzător. Este greu de crezut că un profesionist- așa cum este societatea reclamantă- ar fi acceptat și ar fi plătit timp de un an și jumătate facturi care nu ar fi fost acoperite în mod concret de servicii prestate în mod efectiv de către pârâtă. Trecând peste ideea că reclamantei i-ar fi fost imposibil să depoziteze gunoiul rezultat ca urmare a desfășurării activității timp de un an și jumătate, aceasta ar fi putut să prezinte probe care să tindă la dovedirea faptului negativ determinat- gunoiul nu a fost ridicat de la punctul de colectare - de exemplu, cu planșe foto care să demonstreze existența gunoiului la locul de unde ar fi trebuit să fie colectat.
Pentru aceste motive de fapt și de drept prezentate mai sus, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea promovată de către reclamantă, având ca obiect restituirea sumei de 1690,87 lei, și, pe cale de consecință va respinge și capătul accesoriu al acțiunii- plata penalităților fiind în strânsă legătură cu capătul principal.
Cu privire la cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata unei amenzi judiciare pentru promovarea unei acțiuni cu rea-credință, în temeiul art. 187 alin. 1 pct. 1 lit. a cod de procedură civilă, instanța o va respinge ca neîntemeiată pentru motivele care urmează.
Potrivit art. 187 alin. 1 pct. 1 lit. a cod de procedură civilă, dacă legea nu prevede altfel, instanța va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei, introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice.
Reaua-credință la care se referă legiuitorul semnifică un exercițiu abuziv al drepturilor procesuale, or în cazul de față o asemenea rea-credință nu se poate reține, reclamanta nu a perseverat în formularea și înregistrarea unor cereri pe rolul instanței. Promovarea unei singure acțiuni nu poate fi asimilată „formulării cu rea-credință a unei cereri vădit netemeinice”, în lipsa aprecierii caracterului vădit netemeinic al acesteia. Or, nu se poate afirma că dreptul procedural exercitat de către reclamantă a fost deturnat de la scopul recunoscut de lege, neavând ca finalitate denigrarea pârâtei. Se reține că în procesele ce au existat pe rolul Tribunalului C. (având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată), nu s-a judecat fondul relațiilor comerciale dintre cele două părți.
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 453 alin. 1 C. proc. civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, să plătească cheltuielile de judecată, instanța urmează să admită cererea pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată. În acest sens, reclamanta va fi obligată la plata sumei de 372 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr._ din_ (f. 90).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge acțiunea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta ., cu sediul în C., ., ., . în contradictoriu cu pârâta . Srl, cu sediul în C., .. 2A, jud. C., ca neîntemeiată.
Respinge cererea pârâtei privind aplicarea unei amenzi judiciare reclamantei în temeiul art. 187 alin. 1 pct. 1 lit. a cod de procedură civilă, ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 372 lei, cheltuieli judiciare efectuate de aceasta în prezentul proces.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.11.2013.
Președinte, Grefier,
V. Ticea M. D.
Red. și tehn. Jud. V.Ticea /29.11.2013
/4 ex./2 .
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 6371/2013. Judecătoria... → |
|---|
