Pretenţii. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 18/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 13094/212/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr._

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 18 Noiembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. I. G.

GREFIER: E. A. P.

Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamantul P. M. C. cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta B. ELVILIA cu domiciliul în C., ., jud. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Instanța ia act că s-a atașat dosarul nr._ al Judecătoriei C..

În baza art. 258 alin 1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile existente la dosar, ca fiind utilă, concludentă și pertinentă în soluționarea cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art. 394 alin 1 C.pr civ., instanța socotindu-se lămurită, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20.05.2013 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamantul P. M. Constanta a chemat în judecată pe pârâta BARAJEL ELVILIA solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea dosarului civil nr._ al Judecătoriei C., respectiv a sumei de 300 lei reprezentând onorariu avocat pentru judecata în fond a pricinii la Judecătoria Constanta si 300 lei, pentru judecata în faza de apel și recurs a pricinii la Tribunalul Constanta și la Curtea de Apel C., precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu constând în taxa de timbru și onorariu de avocat.

În susținerea cererii arată că prin sentința nr._/26.04.2010, pronunțată de Judecătoria Constanta în dosarul nr._, instanța a admis în parte cererea principală și a respins cererea reconvențională în sensul că a respins cererea de anulare proces verbal ca fiind tardiv formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, iar prin decizia nr.421/02.11.2010 s-a respins apelul declarat menținând hotărârea instanței de fond, iar împotriva acestei decizii pârâta a formulat și recurs soluționat de instanța de recurs în sensul respingerii acestuia conform deciziei civile nr.13/C/26.01.2011, menținând hotărârea instanței de apel.

Potrivit art.453 Noul C.pr.civ., partea care pierde procesul este obligată să suporte cheltuielile de judecată, atât cele efectuate de ea, cât și cele efectuate de partea adversă, temeiul juridic al restituirii fiind culpa procesuală.

Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată poate fi formulată o dată cu cererea principală sau pe calea unei acțiuni separate, în termen de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dat câștig de cauză părții care cere cheltuieli de judecată, cererea fiind întemeiată în acest caz și pe disp. art.1357 Cod Civ., ca temei general al răspunderii civile delictuale.

Astfel, în cazul cererii de recuperarea a cheltuielilor de judecată formulată pe cale principală, culpa procesuală se traduce, pe planul dreptului material, prin răspunderea civilă delictuală, iar în cauză, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Apreciem așadar ca toate condițiile impuse de art.453 Noul C.proc.civ. sunt îndeplinite, pârâtul are o culpa procesuala evidenta care rezulta din hotărârile aflate la dosar, s-a făcut dovada cheltuielilor de judecata cu onorariul de avocat.

În drept, invocă disp. art.453 Noul C. Pr. Civ.

Pârâta, căreia i-au fost comunicate acțiunea introductivă de instanță și înscrisurile anexate și cu mențiunea de a depune întâmpinare, în conformitate cu disp.art.201 NCPC nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare prin care să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele de apărare, conform dispozițiilor art.205 NCPC.

La data de 27.09.2013 prin serviciul registratură al instanței pârâta a formulat o cerere prin care a arătat că este de acord cu plata sumei solicitate pe calea prezentei acțiuni, însă a solicitat acordarea unui termen de grație de acordare a unui termen de grație, având în vedre că are o pensie de 574 RON din care numai pe medicamente plătește circa 170-200 lei lunar. A atașat la cererea cupon pensie.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri. A fost atașat dosarul civil_ al Judecătoriei C. care are la rândul său, atașate dosarele civile nr._ al Tribunalului C. și al Curții de Apel C..

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr._/26.04.2010, pronunțată de Judecătoria Constanta în dosarul nr._, instanța a admis în parte cererea principală și a respins cererea reconvențională în sensul că a respins cererea de anulare proces verbal ca fiind tardiv formulată.

Prin decizia civila nr.421/02.11.2010, Tribunalul Constanta, soluționând apelul formulat de pârâtă, a apelul, menținând hotărârea instanței de fond. Împotriva acestei decizii pârâta a formulat și recurs soluționat de instanța de recurs în sensul respingerii acestuia conform deciziei civile nr.13/C/26.01.2011, menținând hotărârea instanței de apel.

Potrivit art.453 al.1 c.p.civ, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Conform art.998-999 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

La judecata în fond a cauzei înregistrate pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ P. M. C. a fost reprezentat de avocat cu împuternicire la dosar, (fila 13), de asemenea, la judecata recursului, P. M. C. a fost reprezentat de avocat cu împuternicire la dosar, nefiind solicitate cheltuieli de judecată.

Instanța constată că odată cu acțiunea introductivă de instanță reclamantul a depus și dovada cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei ocazionate de soluționarea dosarului nr._ în fond și apel și recurs.

Pentru considerentele arătate instanța constată că cererea formulată este întemeiată, astfel că urmează să o admită și să oblige pe pârât la plata către reclamant a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr._ al Judecătoriei C. și dosarul nr._ al Tribunalului C. și al Curții de Apel C..

În ceea ce privește solicitatea pârtei de acordare a unui termen de grație instanța apreciază că cererea este neîntemeiată urmând a orespinge pentru următoarele considerente:

Articolul 397 alin. (3) NCPC reglementează condițiile în care instanța poate acorda termen de grație la cererea debitorului, adică amânarea sau eșalonarea executării. Ca regulă, este posibilă acordarea unui asemenea termen, dacă legea nu o interzice expres.

Judecatorii pot, in considerarea pozitiei debitorului, sa acorde mici termene pentru plata si sa opreasca executarea urmaririlor, lasand lucrurile in starea in care se gasesc. Mai exact, instanta poate sa acorde “termen de gratie” pentru ca debitorul sa isi execute obligatia, însă judecatorii pot sa acorde termen de gratie numai daca prin masura luata nu se aduc prejudicii creditorului care a castigat procesul.

Se reține că deși pârâta a invocat faptul că veniturile mici nu-i permit achitarea sumei datorate aceasta nu a făcut nicio dovadă în acest sens în privința cheltuielilor ocazionate de achiziționarea de medicamente sau alimente și nici cele legate de întreținerea locuinței.

În baza art. 453 al.1 c.p.civ urmează să oblige pe pârât la plata către reclamant a sumei de 60,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză, respectiv taxă de timbru și timbru judiciar, reținându-se totodată că nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de către reclamantul P. M. C. cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta B. ELVILIA cu domiciliul în C., ., jud. C..

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în Dosarul civil nr._ .

Respinge cererea pârâtei de acordare a unui termen de grație.

Admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 60,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar mobil.

Cu drept de apel la Judecătoria C. în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.11 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

A. I. G. E. A. P.

Red.thred. Jud.A.I.G./09.01.2013

Tehnored. Gref. E.A.P./4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria CONSTANŢA