Pretenţii. Sentința nr. 5511/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5511/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 28404/212/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr.28._
Sentința civilă nr.5511
Ședința publică din data de 15.04.2013
Completul constituit din:
Președinte: C. I.
Grefier: M. C.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamant B. I., cu domiciliul în comuna N. Balcescu, ., județ C., în contradictoriu cu pârâta . SA, cu sediul în Constanta, J. C..
La apelul nominal făcut în sedinta publică se constată lipsă părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că:
- procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, astfel cum rezultă din cuprinsul proceselor verbale privind îndeplinirea procedurii, atașate la filele nr.39 – 40, din dosar;
- la termenul de judecată din data de 18.02.2013, instanța a pus în vedere reclamantului să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 92,00 lei și a timbrului judiciar în cuantum de 1,50 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată;
- pentru prezentul termen de judecată, reclamantul nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar ;
Instanța pune în discuție excepția netimbrării cererii și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr.28._, reclamantul B. I. a solicitat obligarea pârâtei S.C. E. DISTRIBUȚIE DOBROGEA S.A. la plata unei chirii lunare în valoare de 300 Euro, începând cu anul 2007.
În motivarea cererii, reclamantul arată că terenul deținut de acesta în localitatea N. B., ., jud. C., pe care a construit o casă în care locuiește, împreună cu familia sa, este traversat, pe o lungime de 90 de metri, de o rețea de înaltă tensiune ce aparține societății pârâte, împrejurare de natură să îi creeze disconfort și pagube materiale.
Reclamantul nu și-a motivat acțiunea în drept.
În susținerea cererii, au fost anexate înscrisuri constând în actele de proprietate asupra imobilului deținut, acte de identitate, certificat de încadrare a reclamantului în grupa II de handicap.
La termenul de judecată din data de 21.01.2013, reclamantul a precizat că solicită numai obligarea pârâtei la suma de 1.000,00 lei, reprezentând contravaloarea foliei de plastic care acoperea solarul și care a ars din cauza scânteilor căzute de pe stâlpul de înaltă tensiune.
Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de netimbrare a acțiunii, excepția lipsei procedurii prealabile a concilierii directe, excepția prescrierii dreptului la acțiune a reclamantului, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata. De asemenea, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Asupra excepției netimbrării cererii, instanța reține următoarele:
În temeiul art. 137 alin 1 C. proc. civ., instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. În consecință, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției invocate.
În drept:
Potrivit art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererile evaluabile în bani între 501 lei și 5.000 lei se timbrează cu 51,00 lei + 8% pentru ce depășește 500,00 lei. De asemenea, potrivit art.3 alin.2 rap. la art.9 alin.1 din O.G. nr. 32 din 18.08.1995 privind timbrul judiciar, cererilor de chemare în judecată adresate instanțelor judecătorești li se aplică timbre judiciare de 3,00 lei dacă au ca obiect o valoare cuprinsă între 1001,00 lei și 10.000,00 lei, acestea neputând fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător.
Textele legale anterior invocate trebuie coroborate cu dispozițiile art.20 alin.1-3 din Legea nr.146/1997, potrivit cărora taxele de timbru se plătesc anticipat, iar în ipoteza în care taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii, instanța îi va pune în vedere reclamantei să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
Corespunzător, OG nr.32/1995 prevede la art.9 alin.2 că în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru. Prin urmare, din interpretarea acestui text legal, se deduce că, în cazul cererilor pentru care OG nr.32/1995 prevede că li se aplică timbru judiciar, sancțiunea care intervine pentru neaplicarea acestuia este tot anularea cererii.
În speță:
În conformitate cu art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997, coroborat cu art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.146/1997 și art.3 alin.2 din O.G. nr.32/1995, instanța a pus în vedere reclamantului să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 92,00 lei și timbrul judiciar în cuantum de 1,5 lei, sub sancțiunea anulării cereii.
Deși reclamantului i s-a pus în vedere personal să achite taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, acesta nu a înțeles să se conformeze obligației stabilite în sarcina sa.
Soluția instanței:
Raportat la considerentele ce preced, întrucât reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul arătat, în temeiul art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și art.9 alin.2 din O.G. nr.32/1995, rap. la art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.146/1997 și art.3 alin.2 din O.G. nr.32/1995, instanța va admite excepția netimbrării cererii și, pe cale de consecință, va anula cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. I., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. DISTRIBUȚIE DOBROGEA S.A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării cererii, invocată din oficiu.
Anulează ca netimbrată cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții, formulată de reclamant B. I., cu domiciliul în comuna N. Balcescu, ., județ C., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. DISTRIBUȚIE DOBROGEA S.A., cu sediul în Constanta, J. C...
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2013.
Președinte, Grefier,
Jud. C. I. M. C..
Red.Jud.CI.19.04.2013
Tehnored.g.MC.23.04.2013
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Accesiune. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|