Pretenţii. Sentința nr. 8333/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 8333/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 2613/212/2013

ROMANIA

JUDECATORIA CONSTANTA

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8333

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 07.06.2013

INSTANTA CONSTITUITA DIN:

P. – L. M.

GREFIER – C. C.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulata de reclamant . S.R.L cu sediul procesual ales în C., ., nr.61, ., apartament 28, județul C. în contradictoriu cu pârât . GROUP SA cu sediul în C., ..21, județul C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publica din data de 24.05.2013, si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre, pentru când instanța, pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării la data de 31.05.2013 și apoi la data de 07.06.2013, pentru când s-a dat următoarea soluție.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 30.01.2013, reclamanta S.C. R. A. SHINE S.R.L, în contradictoriu cu pârâta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4.374,97 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că pentru asigurarea autoturismului Volkswagen tip Tiguan cu numărul de înmatriculare_ a fost încheiată polița de asigurare facultativă . nr._ aflat în proprietatea societății de leasing S.C. CARDINAL LEASING IFN S.A și în folosința reclamantei; în perioada asigurată autoturismul a suferit avarii, fiind deschis de către pârâtă dosarul de daună AVA/CT/_/09, a mai arătat reclamanta că, deși pârâta a fost de acord cu decontarea sumei solicitate de unitatea service, aceasta a achitat numai suma de 962,72 lei la data de 14.05.2010; prin Sentința civilă nr._/20.06.2012 a Judecătoriei C. a fost obligată reclamanta la plata către unitatea service S.C. GTE REP CAR S.R.L. a sumei de 2.736,16 lei, hotărâre care a fost pusă în executare silită rezultând o creanță de 4.374,97 lei, creanță realizată prin poprire.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În probațiune, reclamanta a depus în copie sentința civilă nr._/20.06.2012, certificat de asigurare, contractul de leasing financiar CL 317/06.02.2008.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii față de lipsa procedurii prealabile.

Conform art. 137 din Codul de procedură civilă, „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.”

Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă excepția inadmisibilității cererii, instanța reține că, potrivit art 720 ind. 1 C.proc.civ, în materie comercială, înainte de introducerea acțiunii la instanța de judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului pe cale amiabilă, sens în care reclamantul va convoca debitorul la conciliere la o data care nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate.

Norma citata are un caracter imperativ care decurge din interesul ocrotit.

Scopul concilierii directe este încercarea de rezolvare amiabilă a litigiului în tot sau în parte, astfel încât sesizarea instanței de judecată să se efectueze numai când există certitudinea că soluționarea pretențiilor și divergențelor nu este posibilă decât în acest fel.

Prin Decizia nr. 3184/2004 Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că rațiunea concilierii prealabile prevăzută de art. 7201 din codul de procedură civilă este aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură patrimonială, pretenții ce pot fi soluționate pe cale amiabilă și într-un termen scurt.

Această rațiune este practic realizată chiar și atunci când încercarea de conciliere a reclamantei cu cealaltă parte a avut loc în cadrul unei alte proceduri sau când procedura concilierii a fost îndeplinită după introducerea cererii de chemare în judecată deoarece esențial este ca părțile, prin voința lor, exprimată neechivoc, să stăruie pentru a rezolva litigiul.

În speță, instanța apreciază că în cadrul Dosarului civil nr._/20.06.2012 a Judecătoriei C. pronunțată în Dosarul civil nr._ (fila 4) având ca obiect pretenții, pârâta BCR Asigurări S.A. (actuala S.C. O. V. Insurance Group S.A.) a fost încunoștințată despre existența creanței constând în contravaloarea operațiunilor de reparație efectuate de către unitatea service S.C. GTE REP CAR S.R.L. pentru autoturismului Volkswagen tip Tiguan cu numărul de înmatriculare_ aflat în proprietatea societății de leasing S.C. CARDINAL LEASING IFN S.A și în folosința reclamantei, motiv pentru care apreciază că rațiunea și finalitatea dispozițiilor art. 7201 din Codul de Procedură Civilă pentru introducerea acțiunii comerciale au fost atinse, urmând a respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, instanța constată următoarele:

Pentru formularea acțiunii civile este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: afirmarea unui drept, interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală.

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății.

În cauza de față, reclamanta, în calitate de utilizator al autoturismului ce a făcut obiectul poliței de asigurare facultativă tip CASCO polița AVA_ (fila 10) încheiat între asigurator BCR ASIGURĂRI S.A., agent Broker S.C. Poewer Insurance Broker S.R.L. și asigurat S.C. CARDINAL LEASING IFN S.A., solicită obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri decurgând din producerea evenimentului asigurat, iar legitimarea sa procesuală activă este dată de interesul acesteia de a se obține despăgubirile de la asigurator în condițiile contractului de asigurare.

Conform Condițiilor generale ale Asigurării facultative a autovehiculelor, contractantul este persoana care încheie contractul de asigurare cu O. V. INSURANCE GROUP pentru și în numele Asiguratului și se obligă față de O. V. INSURANCE GROUP să plătească prima de asigurare, iar beneficiarul este persoana îndreptățită să primească despăgubirea în caz de daună.

În speță, în cadrul asigurării facultative, figurează ca și contractant S.C. R. & SHINE S.R.L.(deși asigurarea nu este semnată și ștampilată de către acesta), iar ca beneficiar figurează S.C. CARDINAL LEASING IFN S.A., astfel că persoana îndreptățită la despăgubire este S.C. CARDINAL LEASING IFN S.A și nu reclamanta.

Pe de altă parte, prin contractul de leasing financiar nr. CL317/06.02.2008 încheiat între S.C. CARDINAL LEASING IFN S.A., în calitate de finanțator și reclamantă, în calitate de utilizator (fila 12), părțile nu au convenit cu privire la încheierea unei polițe de asigurare de răspundere facultativă, ci numai cu privire la încheierea unei polițe de asigurare de răspundere civilă obligatorie, prin clauza aflată la pct. 5.1, prin care s-a stabilit că finanțatorul va încheia asigurarea prin intermediul unui broker de asigurări, iar utilizatorul se obligă să plătească contravaloarea RCA direct în contul broker-ului.

Din cuprinsul Condițiilor comerciale generale pentru leasing financiar (depuse la termenul din 24.05.2013) rezultă (pct. 8.2) că utilizatorul este de acord ca finanțatorul, printr-un Broker de asigurare să încheie o asigurare CASCO, iar la pct. 8.3 este specificat faptul că utilizatorul va anunța finanțatorul, brokerul de asigurări și Asiguratorul în scris în termen de 24 de ore de la producerea oricărui prejudiciu cu privire la Vehicul, utilizatorul nu va avea dreptul să se ocupe singur de reparații sau să facă vreo declarație în privința despăgubirilor pentru prejudiciile aduse Vehiculului, dreptul de a face o astfel de declarație este rezervat numai Cardinal Leasing IFN S.A..

Totodată se constată că cererea de despăgubire a fost formulată în numele S.C. CARDINAL LEASING IFN S.A.și nu în numele propriu al reclamantei (fila 61), cererea de confirmare valabilitate asigurare din 08.04.2013, la care a făcut referire reclamanta în concluziile scrise, are precizat ca asigurat S.C. CARDINAL LEASING IFN S.A. și nu S.C. R. A. Shine S.R.L.

Față de toate acestea, instanța va admite excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, invocată de către pârâtă și va respinge acțiunea va fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.

Având în vedere soluția dată acestei excepții, instanța apreciază că nu se mai impune analizarea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, constată că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii invocată de către pârâtă.

Admite excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, invocată de către pârâtă Respinge acțiunea formulata de reclamant . S.R.L cu sediul

procesual ales în C., ., nr.61, ., apartament 28, județul C. în contradictoriu cu pârât . GROUP SA cu sediul în C., ..21, județul C. ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.06.2013.

P., GREFIER,

L. M. C. C.

Red.jud.L.M. 10 Iunie 2013

Tehnored.C.C. 19.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 8333/2013. Judecătoria CONSTANŢA