Somaţie de plată. Sentința nr. 5469/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5469/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 2882/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR. 5469/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: R. M. D.
GREFIER: R. GALIU
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect somație de plată, acțiune formulată de creditor . cu sediul in CONSTANTA, .. 135, . C., în contradictoriu cu debitor R. M. R. cu domiciliul in CONSTANTA, .. 15, J. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constata lipsa părtilor.
Procedura este legal îndeplinită.
Prezenta actiune este timbrata cu taxa judiciara de timbru in valoare de 39 lei ron si timbru judiciar in suma de 1 lei ron, anulate si atasate la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează instantei urmatoarele: procedura este legal îndeplinită.
Instanța, în temeiul art. 167 C. pr. civ., încuviințează pentru reclamanta proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciind-o ca fiind legala, concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei. Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de ridicat si probe de administrat in cauza, si constatând ca s-a solicitat judecarea cauzei in lipsă, in temeiul art. 150 Cod procedura civila, instanța constata cauza in stare de judecata si retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub număr de dosar_, creditoarea S.C. T. T. S.R.L. a solicitat emiterea unei ordonanțe prin care debitoarea R. M. R. să fie somata să plătească suma de 919,51 lei reprezentând ratelor restante nr. 46 partial, nr. 47-60 inclusiv conform contractului nr._/15.02.2007; suma de 150,07 lei, reprezentand dobanda comerciala restanta; suma de 919,51 lei reprezentând penalitățile convenționale calculate conform clauzelor contractuale; cheltuielile de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între cele două părți s-a încheiat contractul arătat, denumit de vânzare-cumpărare, în urma căruia creditoarea a livrat debitorului produse a caror contravaloare urma să fie achitată în rate de către debitor, fiecare rată cuprinzând de asemenea o dobândă, conform desfășurătorului anexat la contract.
Deoarece debitorul nu a achitat integral și la termen suma convenită prin contract, creditoarea s-a adresat instanței de judecată cu prezenta cerere, apreciind că deține împotriva debitorului o creanță care întrunește condițiile cerute expres și cumulativ de O.G. nr. 5/2001.
De asemenea, având în vedere neplata debitului la scadență, creditoarea a solicitat emiterea ordonanței care să conțină somația de plată și pentru penalități de întârziere calculate conform clauzei penale convenite între părți prin contract.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 5/2001 și Legea nr. 469/2002., creditoarea solicitând de asemenea judecata în lipsă în temeiul art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
Debitoarea nu s-a prezentat in instanta si nici nu a depus intampinare in cauza.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri
Analizand lucrarile din dosar, instanta retine urmatoarele:
Art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001: „Procedura somatiei de plata se desfasoara, la cererea creditorului, in scopul realizarii de bunavoie sau prin executare silita a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii”.
In consecinta, pentru admiterea unei cereri de emitere a ordonantei care sa contina somatia de plata, este necesara intrunirea cumulativa a mai multor conditii.
Creditoarea trebuie sa faca dovada existentei unei creante certe, lichide si exigibile privind o obligatie pecuniara a debitoarei sale, creanta care sa provina dintr-un act scris insusit de parti si sa priveasca drepturi si obligatii ce rezulta din executarea unor servicii, lucrari sau alte prestatii.
In cadrul procedurii speciale necontencioase reglementate de O.G. nr. 5/2001, instanta este chemata sa verifice exclusiv conditiile expres si imperativ prevazute de textul de lege si analizate anterior (existentei unei creante certe, lichide si exigibile privind o obligatie pecuniara, creanta care sa provina dintr-un act scris insusit de parti si sa priveasca drepturi si obligatii ce rezulta din executarea unor servicii, lucrari sau alte prestatii).
Daca instanta constata ca cel putin una din conditiile enumerate anterior nu este indeplinita (sau nu poate fi verificata din inscrisurile existente la dosar), cererea urmeaza sa fie respinsa ca neintemeiata, instanta neavand posibilitatea de a analiza fondul raportului juridic litigios dintre cele doua parti.
In cauza dedusa judecatii, intre parti s-a incheiat un contract in urma caruia creditoarea s-a obligat sa vanda debitorului mai multe bunuri, urmand ca plata sa fie facuta in mai multe rate.
Ratele contractuale includ insa, pe langa pretul bunurilor vandute (denumita in desfasurator „rata”) si o dobanda, aspect fata de care exista indiciile ca actul juridic invocat (instrumentum) sa includa doua conventii (negotium), respectiv un contract de vanzare-cumparare dublat de un contract de imprumut cu dobanda.
De altfel, nici in privinta operatiunii privind vanzarea-cumpararea, instanta nu poate stabili cu certitudine ca aceasta este indeplinita, deoarece conform art. 3 din contract numai predarea bunurilor se efectueaza la data incheierii contractului, transferul de proprietate urmand sa fie realizat abia dupa achitarea in totalitate a pretului.
Totodata, observand clauzele contractuale care prevad obligarea la plata unor penalitati de intarziere in cuantum de 1% pentru fiecare zi de intarziere, dublate de plata unei „dobanzi comerciale” de 2% pentru fiecare luna, instanta constata ca este necesar ca aceste clauze sa fie analizate din perspectiva caracterului lor abuziv, astfel cum acesta este definit de Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive in contractele incheiate intre comercianti si consumatori.
In raport de aceste aspecte, instanta constata ca in cauza este necesara analiza fondul raportului juridic ce a luat nastere in urma contractului intervenit intre parti, analiza ce nu poate fi facuta in procedura speciala a somatiei de plata.
Pentru aceste motive, in raport de dispozitiile normative invocate, instanta urmeaza sa respinga cererea formulata, creditoarea avand posibilitatea de a se adresa instantelor de judecata pentru recuperarea creantei pretinse printr-o actiune in pretentii intemeiata pe dispozitiile dreptului comun, procedura unde se poate pune in discutie caracterul cert, lichid si exigibil al acestei creantei . mai permisiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge ca neintemeiata cererea formulată de creditor . cu sediul in CONSTANTA, .. 135, . C., în contradictoriu cu debitor R. M. R. cu domiciliul in CONSTANTA, .. 15, J. C..
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 15.04.2013.
P., GREFIER,
R. M. D. R. GALIU
Red. jud. R.M.D./2ex/26 Aprilie 2013
Gref. R..G./22.05.2013
← Succesiune. Sentința nr. 9123/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Pretenţii. Sentința nr. 5513/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|