Somaţie de plată. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 17644/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Sentința Civilă nr._
Ședința publică din 19.12.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I. B.
Grefier S. I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor A. DE P. . 765 și pe debitor T. C., având ca obiect somație de plată.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data de 11.12.2013 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 18.12.2013 și ulterior la data de 19.12.2013 când a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04 07 2013 sub numărul indicat în antet, creditorul ASOCIAȚIA DE proprietari . 765 a solicitat în contradictoriu cu debitorul T. C. ca, pe calea ordonanței de plată reglementate de art. 1013 și urm. din codul de procedură civilă, debitorul să fie obligat la plata sumei de 2809,12 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere pentru perioada decembrie 2011 - aprilie 2013; penalități de întârziere și fond reparații.
în motivarea cererii creditorul a arătat că debitorul este membru al asociației, proprietar al apartamentului 4, demisol, calitate în care a luat cunoștință în fiecare lună de sumele pe care le datorează asociației.
în susținerea cererii a depus înscrisuri.
În drept creditorul a invocat art. 1013 alin. 1 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Deși legal citat, debitorul nu au depus întâmpinare, dar s-a prezentat în fața instanței și a afirmat că a plătit parte din debitul pretins de creditor.
Examinând prezenta cauză din perspectiva dispozițiilor art. 1013 și urm. din noul cod de procedură civilă, instanța reține că cererea creditorului este întemeiată, după cum va rezulta din argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Debitorul este membru al asociației de proprietari și în această calitate are drepturi și obligații specifice.
Raporturile dintre asociația de proprietari și terți precum și raporturile dintre aceasta și proprietari sau locatari sunt reglementate de dispozițiile legii 230/2007 și HG 230/2007, hotărâre ce aprobă normele metodologice de aplicare a legii 230/2007.
Astfel, potrivit art. art. 46: „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Potrivit art. 47. - „Cheltuielile asociației de proprietari sunt următoarele:
a)cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în
proprietăți individuale;
b)cheltuieli pe consumuri individuale;
c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale;
d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari;
e) cheltuieli pe consumatori tehnici;
f) cheltuieli de altă natură. „
Potrivit art. 48. - „(1) Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.
(2) Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu. „
Conform „art. 49. - (1) Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
(2) Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
(3) Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune sau alte cheltuieli de natură administrativă. „
Iar art. 50. arată: - (1) Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.,,
Dispoziții similare sunt reluate și în normele metodologice.
în concluzie, pe lângă faptul că obligațiile expuse mai rezultă expres din dispoziția legii, acestea reprezintă și obligații de bun simț impuse de necesitatea organizării traiului în comun în regim condominial, iar cheltuielile sunt așezate în raport de suprafața locativă ocupată, proporțional și în raport de necesitățile întreținerii spațiului comun asupra căruia se exercită de toți proprietarii un drept de coproprietate forțată.
în plus, orice hotărâre adoptată de adunarea generală sau orice măsură cu caracter dispozitiv luată de organele de conducere(care au fost mandatați sau desemnați să aducă la îndeplinire hotărârile A.) angajează asociația și implicit pe membrii ei, neavând nici o relevanță dacă un proprietar a încheiat în mod particular un contract separat.
Examinând prezenta cauză din perspectiva dispozițiilor Titlului IX din noul cod de procedură civilă, art. 1013 - 1024, instanța reține că cererea creditorului este întemeiată și va fi admisă.
Potrivit art. 1013 alin. din codul de procedură civilă:" Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege".
Potrivit art. 1017 alin. 3:" Creditorul poate să pretindă daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligațiilor de către debitor".
Potrivit art. 1021: „(l)în cazul în care instanța, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum și a declarațiilor părților, constată că pretențiile creditorului sunt întemeiate, va emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de plată.
(2)Dacă instanța, examinând probele cauzei, constată că numai o parte dintre pretențiile creditorului sunt întemeiate, va emite ordonanța de plată numai pentru această parte, stabilind și termenul de plată. în acest caz, creditorul poate formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obține obligarea debitorului la plata restului datoriei.
(3)Termenul de plată prevăzut la alin. (1) și (2) nu va fi mai mic de 10 zile și nici nu va depăși 30 de zile de la data comunicării ordonanței. Judecătorul nu va putea stabili alt termen de plată, decât dacă părțile se înțeleg în acest sens.
(4)în cazul creanțelor reprezentând obligații de plată a cotelor din cheltuielile comune față de asociațiile de proprietari, precum și a cheltuielilor de întreținere ce revin persoanelor fizice corespunzător suprafețelor locative pe care le folosesc ca locuințe, instanța, la cererea debitorului, va putea, prin excepție de la dispozițiile alin. (3), să dispună stabilirea unui termen de plată mai mare ori eșalonarea plății, ținând seama de motivele temeinice invocate de debitor în ceea ce privește posibilitățile efective de plată.
(5)Ordonanța se va înmâna părții prezente sau se va comunica fiecărei părți de îndată, potrivit legii".
Potrivit art. 1350 din Noul Cod Civil." l)Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat.
(2)Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
(3)Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile".
Potrivit art. 1516:" l)Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
(2)Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:
l.să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației;
2.să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative;
3.să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său".
în cauza de față, creditorul prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada existenței unor raporturi juridice obligaționale valabile și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către debitorul profesionist, instanța reține că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi că și-a executat propriile obligații.
Astfel, debitorul cu toate că a avut posibilitatea, nu produs probe din care să rezulte că a achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză, fapt care va avea ca și efect rămânerea în ființă a prezumției relative a neachitării datoriilor. în plus debitorul nu a contestat debitul pretins de creditor și nici nu a formulat întâmpinare.
în acest caz dispozițiile art. 1018 alin. 3 cod procedură civilă fiind aplicabile, instanța urmând a considera că nedepunerea întâmpinării echivalează cu recunoașterea pretențiilor creditorului.
Aceasta chiar și în condițiile în care debitorul afirmă că a plătit parțial debitul pretins de creditor, întrucât chitanțele depuse la dosar de către debitor, deși atestă plăți valabile, recunoscute de altfel de creditor, privesc obligații de plată născute ulterior perioadei ce face obiectul cererii de chemare în judecată.
Dovada existenței și temeiniciei pretențiilor creditorului părți s-a făcut cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și care nu au fost contestate de debitor. Potrivit art. 1018 alin. 3 NCPC debitorul este obligat să depună întâmpinare cel puțin cu 3 zile înaintea termenului de judecată, iar în cazul nedepunerii întâmpinării, instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului.
Concluzionând asupra speței, instanța reține că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute 1013 NCPC, respectiv creditorul are o creanță certă, lichidă și exigibilă constatată printr-un înscris admis de lege, astfel încât urmează să admită cererea și să dispună emiterea ordonanței de plată pentru suma de 2809,12 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere, penalități de întârziere și fond rulment pentru perioada decembrie 2011 - aprilie 2013 și să stabilească un termen de plată de 10 de zile de la comunicarea hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe creditor A. DE P. . 765 cu sediul în C., Ale. Egretei, nr. 11, ., . în contradictoriu cu debitor T. C. cu domiciliul în C., Ale. Egretei, nr. 11, ., ..
Somează debitorul, ca în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe să plătească creditorului suma de 2809,12 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere, penalități de întârziere și fond rulment pentru perioada decembrie 2011 – aprilie 2013.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la înmânarea sau comunicarea ordonanței.
Executorie.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței azi, 19 12 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
B. A. I. M. S. I.
Red.Jud.AIB/……….2013
Tehnored.S./24.12.2013
4ex.2com/…………..2013
← Pretenţii. Sentința nr. 29/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|