Somaţie de plată. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-08-2013 în dosarul nr. 2884/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 22 august 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. B. A.
GREFIER: M. F.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect somație de plată, cerere formulată de creditoarea R. A. DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE cu sediul în CONSTANTA, .. 14A, Județul C. în contradictoriu cu debitorul T. E. cu domiciliul în CONSTANTA, .. 34, Județul C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.08.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre pentru când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 16.08.2013 și la data de 22.08.2013, când s-a dat următoarea soluție.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.01.2013 sub nr._, reclamanta R. Autonomă de Distribuire a Energiei Termince a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul T. E., ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.372.00 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale emise de în perioada 29.02._13, precum și la achitarea cheltuielilor de judecată în valoare de 39,90 lei reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
În motivarea cererii, legal timbrate, creditoarea a arătat că între părți, creditoarea în calitate de furnizor și debitoarea în calitate de consumator, a fost încheiat un contract de furnizare a energiei termice sub formă de apă caldă menajeră și căldură.
În continuare, creditoarea a susținut că, potrivit prevederilor dispozițiilor acestui contract, Legii nr. 51/2006, art. 41 al. 4, lit. c, al. 10, precum și conform Legii 325/2006, art. 38 lit. a, Ord. nr. 91/2007, utilizatorii de energie termică sunt obligați să achite facturile emise de furnizor, în modalitatea convenită prin contractul de furnizare a anergiei termice.
A mai arătat creditoarea că, în baza raporturilor contractuale dintre părți, RADET a furnizat debitoarei energie termică, acesteia revenindu-i obligația de a efectua plata acestor prestații.
În drept, creditoarea și-a întemeiat acțiunea pe disp. OG 5/2001, cu modificările și completările ulterioare, art. 969 Cod. Civ., Legea 325/2006, Ord. 91/2007, Legea 51/2006.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 39 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și cu suma de 0,30 lei timbru judiciar.
În susținerea cererii, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar în copii, următoarele: contractul de furnizare a energiei termice (f.11-14), notificare și dovada comunicării acesteia (f.8-f.11), facturi fiscal (f.5-f.6), fișa client (f.4)
La termenul din data de 05.04.2013, față de lipsa proedurii de citare cu pârâtul, instanța a dispus emiterea unei adrese către Grefierul Șef pentru a comunica fișa de individualizare a debitorului, iar la data de 13.05.2013 acasta a fost atașată la dosar (f.24).
Cum debitorul figura ca decedat, la termenul de judecată din data de 07.06.2013 cât și din data de 19.07.2013, instanța a amânat judecată pentru ca reclamată să introducă în cauză moștenitorii defunctului.
Analizând materialul probator instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta R. Autonomă de Distribuire a Energiei Termince a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul T. E., ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.372.00 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale emise de în perioada 29.02._13, precum și la achitarea cheltuielilor de judecată în valoare de 39,90 lei reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
Cum la dosar a fost depusă fișa de individualizare a pârâtului, acesta figurând ca decedat, instanța, la termenul de judecată din data de 09.08.2013 a invcat din oficiu excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului.
În conformitate cu art. 137 alin.1 C.p.c. instanța urmeză să se pronunțe cu prioritate asupra excepțiilor invocate.
Astfel, excepția lipsei capacității procesual pasive este o excepție de fond, absolută și peremtorie, ce poate fi invocată și din oficiu de către instanță iar soluționarea acesteia are prioritate, în raport de orice alte aspecte legate de fondul cauzei.
În principiu, prin calitatea procesuală pasivă se desemnează identitatea dintre persoana care figurează în proces în calitate de pârât și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, în materia drepturilor de creanță, calitatea procesuală pasivă revine persoanei față de care reclamantul are un interes serios și actual de a-l chema în proces pentru a obține pe cale judicioasă obiectul dedus judecății.
Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații în plan procesual, iar în cazul persoanelor fizice, aceasta începe la nașterea lor și încetează la moartea lor. Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte la judecată. per a contrario, nu poate fi parte într-un proces civil persoana care nu are capacitate personală de folosință, întrucât a decedat
Studiind actele din dosar, respectiv fișa de individualizare (f.24), instanța constată că reclamantul a cerut obligarea numitului T. E. la plata sumei de 1.372.00 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale emise de în perioada 29.02._13, precum și la achitarea cheltuielilor de judecată în valoare de 39,90 lei reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
Cum, din actele de la dosar, rezultă că pârâtul figurează ca fiind decedat la data de 29.04.2010, Certificat de deces nr. 1306/2010, deci cu mult înainte de formularea acțiunii nemaiavând capacitate procesuală de folosință instanța va admite excepția lipsei calității procesuale de folosință și va respinge acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului T. E..
Respinge cererea formulată de creditoarea R. A. DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE cu sediul în CONSTANTA, .. 14A, Județul C. în contradictoriu cu debitorul T. E. cu domiciliul în CONSTANTA, .. 34, Județul C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.08.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. B. A. M. F.
Red. D.B.A./19.09.2013
tehnored.M.F./20.09.2013
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 8941/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 29/2013.... → |
---|