Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 07/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 07/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 13139/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. _ /2013

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

ȘEDINȚA PUBLICA DIN 07.11.2013

PREȘEDINTE: C. I. B.

GREFIER: M. C.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect stabilire program vizitare minor, acțiune formulată de reclamanta T. E. L., CNP:_, cu domiciliul ales la SCA M. M. &M. in Constanta, .. 100, J. C. în contradictoriu cu pârâtul S. G., CNP:_, cu domiciliul in Valu lui T., ., J. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.10.2013, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 31.10.2013, si ulterior la data de 07.11.2013, când,

INSTANȚA

Prin cererea de chemare in judecata precizata înregistrată pe rolul Judecatoriei Constanta in data de 20 mai 2013 sub nr._ reclamanta T. E. L., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. G., stabilirea unui program de vizita pentru minorul S. Emre, nascut in data de 18.08.2004 din casatoria părților; obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea in fapt se arata in esenta ca prin sentinta civila nr._/11.07.2011 pronuntata de Judecatoria Constanta s-a dispus desfacerea casatoriei partilor fiind stabilit totodata domiciliul minorului la mama si exercitarea in comun a autorității parintesti.

In 23.12.2012 partile au incheiat o înțelegere asupra modalitatii de pastrare a legăturii cu minorul de către parat, inscris intitulat Tranzactie si inregistrat sub nr. 114/23.12.2012 la Cabinet de avocat L. D..

Menționează ca paratul nu respecta intelegerea, lasa minorul nesupravegheat in week-end acesta neglijându-si temele iar la reîntoarcerea in locuinta mamei devine agresiv fata de mama si bunica materna ca urmare a restrictiilor firesti impuse, restrictii pe care nu le are in cadrul programului de vizita la tata.

In drept: art. 401, art. 403 cod civil.

In dovedire solicita administrarea probei cu înscrisuri, audierea minorului.

Paratul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii civile.

In motivare se arata in esenta ca susținerile reclamantei sunt nereale, iar programul de vizita stabilit de parti de comun acord este respectat. Copilul nu a fost lasat niciodata singur.

In drept; art. 205-208 cod proc. civ..

În susținere solicita administrarea probei cu inscrisuri, martori si audierea minorului.

Conform dispozițiilor art. 264 cod civil s-a procedat la audierea minorului in Camera de Consiliu.

Analizând probele administrate, instanța reține că minorul S. Emre, este nascut in timpul casatoriei partilor, prin sentinta civila nr._/11.07.2011 pronuntata de Judecatoria Constanta s-a dispus desfacerea casatoriei partilor fiind stabilit totodata domiciliul minorului la mama si exercitarea in comun a autoritatii parintesti.

Prin inscrisul intitulat Tranzactie si inregistrat sub nr. 114/23.12.2012 la Cabinet de avocat L. D., părțile s-au inteles cu privire la un program de vizita a minorului de către tata.

Potrivit art. 401 cod civil, părintele separat de copilul sau, pastraza dreptul de avea legaturi personale cu acesta si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea lui personala.

Astfel, deși partile s-au inteles asupra modalitatii de pastrarea a legaturilor tata-fiu, instanta constata ca programul de vizita nu este structurat de asemenea manieră încât părintele nerezident să se poate ocupa și el de supravegherea temelor școlare ale copilului, de pregătirea pentru a merge la școală sau grădiniță.

Din declarația martorului propus de catre reclamanta instanta retine ca minorul beneficiază de mai putine restrictii in cadrul programului de vizita la tata si nu se respecta programul extrașcolar al minorului de vineri dupa amiaza.

Conform declarației martorei Gisca H.(propusa de catre parat), minorul este luat de catre tata de la scoala vineri la ora 12 si adus inapoi duminica. Minorul obișnuiește sa se joace la calculator accesând jocuri cu caracter sportiv.

Astfel, constanta acestui program in cadrul fiecarui week-end din luna conduce la subminarea autoritatii parintesti a mamei si îl distrage pe minor de la desfășurarea activitatilor scolare.

Avand in vedere ca parintii exercita in comun autoritatea parinteasca asupra minorului, instanta invedereaza ca acest aspect incumbă faptul că ambii părinți, chiar și divorțați sau separați, au aceleași drepturi și responsabilități cu privire la creșterea, educarea și reprezentarea minorului.

Prin urmare, instanța apreciaza ca se impune fixarea unui program de vizita a minorului de catre parat în limite suficiente si rezonabile, in urmatoarea modalitate: in prima si si treia saptamana din luna, de vineri ora 19 pana duminica ora 18; a doua jumatatedin vacanta de iarna; alternativ, luna iulie sau august din vacanta de vara cu respectarea activitatilor extrascolare ale minorului( tabere, scoala de vara etc);sarbatorile religioase musulmane;ziua de nastere a tatalui, in toate modalitatile prin luarea minorului la domiciliul tatalui; ziua de nastere a minorului, la locuinta minorului sau in orice alt loc special stabilit pentru aniversare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite in parte actiunea formulată de reclamanta T. E. L., CNP:_, cu domiciliul ales la SCA M. M. &M. in Constanta, .. 100, J. C. în contradictoriu cu pârâtul S. G., CNP:_, cu domiciliul in Valu lui T., ., J. C..

Stabileste ca paratul S. G. sa aiba legaturi personale cu minorul S. Emre, in urmatoarea modalitate:

-in prima si si treia saptamana din luna, de vineri ora 19 pana duminica ora 18; a doua jumatatedin vacanta de iarna; alternativ, luna iulie sau august din vacanta de vara cu respectarea activitatilor extrascolare ale minorului( tabere, scoala de vara etc);sarbatorile religioase musulmane;ziua de nastere a tatalui, in toate modalitatile prin luarea minorului la domiciliul tatalui; ziua de nastere a minorului, la locuinta minorului sau in orice alt loc special stabilit pentru aniversare.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 07.11.2013

P.,GREFIER,

C. I. B. M. C.

Red.jud.CIB,09.04.2014, Tehnored.g.MC.11.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 07/2013. Judecătoria CONSTANŢA