Stare civila. Sentința nr. 2180/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2180/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 31179/212/2012
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA – SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2180
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.02.2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: C. I. B.
GREFIER: M. C.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public prin
Procuror: N. Z.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect stare civila, acțiune formulată de reclamanta S. M. cu domiciliul in Murfatlar, ., J. C. în contradictoriu cu pârâta P. C. CASIMCEA, PRIN PRIMAR cu sediul in ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta personal, lipsă fiind pârâtul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța procedează la identificarea reclamantei Ș. M., BI: BG, nr._, CNP:_.
Reclamanta personal învederează că este nascută la data de 31 martie 1933, iar soțul său este născut la data de 23 ianuarie 1927.
Instanța constatând că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de ridicat, acordă cuvântul asupra probelor.
Reclamanta solicită incuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri și menționează că nu are alte cereri de formulat.
Apreciind ca fiind concludentă, pertinentă și utilă pentru solutionarea cauzei, instanța, in temeiul art. 167 Cod procedură civilă, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și constatând că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de ridicat, sau probe de administrat, acordă cuvântul asupra fondului.
Reclamanta solicită admiterea cererii, in sensul completării actului de căsătorie.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea cererii și completarea datelor de stare civilă.
Instanța, în baza art. 150 C.pr.civ., constata inchise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 11.12.2012 sub nr._ , reclamanta S. M. în contradictoriu cu P. comunei CASIMCEA-prin Primar a solicitat pronuntarea unei hotarâri prin care sa se dispuna completarea actului de casatorie la rubrica data nasterii sotului, respectiv data nasterii sotiei cu luna si ziua nasterii.
În fapt, se arata ca la emiterea certificatului de casatorie s-a omis inserarea în Certificatul de casatorie a datelor privitoare la luna si ziua nasterii sotilor.
În drept au fost invocate dispozitiile art.57 din Legea nr.119/1996.
În sustinere au fost atasate înscrisuri, în copie, constând în Certificat de casatorie, Certificate de nastere, certificat de deces.
Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosar, reclamanta si sotul(nr decedat), s-au casatorit in data de 6 martie 1950.
La data completariii certificatului de casatorie rubricile referitoare luna si ziua nasterii sotilor nu au fost completate.
Potrivit dispozitiilor art. 57 si urmatoarele din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civila, anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civila si a mentiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile.
Din certificatele de nastere depuse la dosar, rezulta ca reclamanta s-a nascut in data de 31 martie 1933, in localitatea Corugea, raionul Hirsova,(certificat de nastere . nr_), iar sotul acesteia in data de 23 ianuarie 1927, in localitatea Corugea, raionul Hirsova, situatie în care se impune completarea actului de casatorie . nr._ înregistrat la Sfatul Popular al comunei CASIMCEA, raionul Hirsova( P. Casimcea, judetul Constanta)eliberat in data de 19 martie 1954, sub nr. 86, la rubrica „ luna si ziua nasterii sotului- se va trece 23 ianuarie ” ;”luna si ziua nasterii sotiei –se va trece 31 martie.
Având în vedere considerentele expuse si normele incidente în cauza, se apreciază cererea ca fiind întemeiata, urmând a se dispune în consecinta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S. M. cu domiciliul in Murfatlar, ., J. C. în contradictoriu cu pârâta P. C. CASIMCEA, PRIN PRIMAR cu sediul in ..
Dispune completarea actului de casatorie . nr._ înregistrat la Sfatul Popular al C. Casimcea, raionul Harsova, sub nr 86/19.martie 1954( casatorie inregistrata sub nr 25/06.03.1950) cu privire la rubrica „ luna si ziua nasterii sotului- se va trece 23 ianuarie ” ;”luna si ziua nasterii sotiei –se va trece 31 martie” .
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica,azi, 14.02.2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. I. B. M. C.
Red.jud.CIB.20.02.2013, Tehnored.g MC.20.02.2013
← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 9497/2013.... | Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 07/2013.... → |
---|