Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1494/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1494/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 8614/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1494/2014
Ședința publică de la 13 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: E. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . D&S SRL cu sediul în București, sector 2, ..172, ., . pârât . cu sediul în C., ., ., având ca obiect actiune în răspundere contractuală - pretenții.
Dezbaterile asupra fondului, au avut loc în ședința publică din data de 06.02.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea data ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 13.02.2014, când:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 29.03.2013 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ /2014, reclamanta . D&S SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta . obligarea la plata sumei de_,51 lei, reprezentând contravaloarea servicii prestate, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de_ lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii sale, reclamanta a arătat că suma de_,51 lei reprezintă contravaloarea serviciilor de transport auto de mărfuri pe rutele Potlogi-O., Potlogi –Agigea, R. –Adunații C., Călugăreni – Străulești, prestate de aceasta începând cu anul 2011. În urma prestării acestor servicii, a emis facturile ./25.07.2011 în valoare de_,69 lei, scadentă la 23.09.2011 și factura ./29.07.2011 în valoare de_,04 lei, scadentă la 27.09.2011. Din aceste facturi, factura AGCMA7430/25.07.2011 s-a încasat parțial, rămânând de încasat un rest în cuantum de_,47 lei, această plată parțială confirmând încă o dată existența debitului.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, reclamanta a arătat că acestea sunt datorate în temeiul mențiunilor de pe facturi, care au valoarea unui act adițional.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 969, art. 1073 C. Civ. și urm. din Codul civil, precum și art. 36 și 43 C. . sustinerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, după cum urmează: facturile neachitate de către pârâtă; convocarea la conciliere directă; confirmarea de primire la convocarea de conciliere directă; procesul-verbal de conciliere.
Totodată, reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (2) din Codul de procedură civilă, precum și cheltuieli de judecată.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția introducerii premature a cererii de chemare în judecată, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., excepția nerespectării prevederilor art. 194 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat, în esență, că între părți nu există raporturi contractuale iar facturile enumerate de către reclamant nu au fost însușite de către aceasta.
Excepțiile invocate prin întâmpinare au fost soluționate, în sensul respingerii acestora ca neîntemeiate, în ședința publică din 21.11.2013, pentru considerentele arătate în încheierea de ședință din acea zi (f. 54)
În cauză au fost încuviințate și administrate probele cu înscrisuri și cu interogatoriul reclamantei.
Analizând probele și susținerile părților din dosar, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor Codului civil, pentru angajarea răspunderii civile contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor raporturi contractuale stabilite între părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial, existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, vinovăția părții care a cauzat prejudiciul, necesitatea punerii debitorului în întârziere și inexistența unei clauze de neresponsabilitate prevăzute de părți în contract.
Existența raporturilor contractuale dintre reclamantă și pârâtă nu a fost dovedită în speță.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 249 C. proc. civ. „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”
Pentru dovedirea operațiunilor comerciale derulate cu societatea pârâtă, reclamanta a depus la dosar două facturi fiscale: facturile ./25.07.2011 în valoare de_,69 lei, scadentă la 23.09.2011 și factura ./29.07.2011 în valoare de_,04 lei, scadentă la 27.09.2011, ambele nesemnate de către pârâtă.
În cuprinsul acestor facturi apare precizată mențiunea potrivit căreia acestea constituie acte adiționale la un Contract nr. 1844/15.06.2011, iar în cazul neîndeplinirii obligației de plată a sumelor prevăzute în acestea, debitoarea datorează penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. Reclamanta nu a depus la dosar și acest Contract nr. 1844/15.06.2011, deși în ședința publică din 21.11.2013 instanța a dispus citarea acesteia cu mențiunea expresă de a face dovada acestui contract.
În speță, reclamanta nu a dovedit prin niciun mijloc de probă existența unui contract valabil încheiat între părți și prestarea serviciilor către pârâtă pentru care a emis facturile ./29.07.2011 și ./25.07.2011.
Susținerea reclamantei în sensul că pârâta și-a însușit facturile fiscale prin plata parțială a primei facturi este neîntemeiată, având în vedere, în primul rând, că nu a dovedit prin niciun mijloc de probă această plată parțială și faptul că plata se referă la factura precizată de reclamantă, iar pe de altă parte pentru că plata parțială a unei facturi fiscale nu reprezintă dovada însușirii de către pârâtă a întregii valori a acesteia.
Având în vedere că reclamanta nu a dovedit cu niciun mijloc de probă existența debitului imputat pârâtei, instanța va respinge cererea principală, ca neîntemeiată. Pe cale de consecință, reținând că reclamanta nu a făcut dovada existenței unui debit principal, pârâta nu poate fi obligată nici la plata penalităților de întârziere, care reprezintă accesorii ale creanței principale.
Cu referire la cererea de obligare a debitoarei la plata cheltuielilor de judecată, raportat la dispozițiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța apreciază că nu se poate reține culpa procesuală a debitoarei față de soluția dată pe cererea introductivă de instanță, astfel că urmează să o respingă, de asemenea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de către reclamanta . D&S SRL cu sediul în București, sector 2, ..172, ., . cu pârâta . cu sediul în C., ., ., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria C..
Pronunțată azi 13.02.2014, prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței.
PRESEDINTEGREFIER
L. F. E. G.
Tehn. Gref. E.G.
Red.jud.L.F./ 21.07.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2465/2014.... → |
|---|
