Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5541/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5541/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 3678/212/2014

DOSAR CIVIL NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA

Sectia civilă

SENTINȚA CIVILĂ NR.5541

SEDINTA PUBLICA DIN 20.05.2014

Completul constituit din:

P.: M. V. M.

GREFIER: D. R.

Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale- înlocuire amendă contravenitonală, actiune formulata de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. cu sediul în C., ., în contradictoriu cu intimata A. G. (CNP_) cu domiciliul în C. .. 133.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.05.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.civ, a dispus amânarea pronunțării la data de 20.05.2014.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin adresa nr._/CT/17.01.2014 a I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA, înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 11.02.2014 sub nr._, s-a solicitat instanței, în baza art. 9 alin 3-6 din O.G nr.2/2001 cu modificările si completările ulterioare, înlocuirea sancțiunii amenzilor contravenționale aplicate intimatului A. G., cu prestarea unei activități în folosul comunității .

Au fost înaintate odată cu adresa și procesele verbale . nr._/23.12.2005, . nr._/23.12.2005, . nr._/30.04.2008 și . nr._/05.11.2010, proces-verbal cu privire la stabilirea datelor de stare civilă ale intimatului, adresa nr. B47776/25.11.2013 a SPIT C., proces verbal de constatare a insolvabilității încheiat în 25.11.2013.

Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.

În ședința publică din data de 06.05.2014, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției executării sancțiunilor contravenționale prevăzute în procesele-verbale de contravenție . nr._/23.12.2005 și . nr._/23.12.2005.

Examinând cu prioritate excepția prescripției executării amenzii contravenționale în sumă de 9.440 lei, în raport de prevederile art. 248 Cod procedură civilă, potrivit cărora ” instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei”, instanța constată că această excepție de fond, peremptorie și absolută este întemeiată, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Se impune a se menționa că invocarea excepției amintite a avut loc în condițiile în care părțile erau legal citate, astfel că nu se poate pune în discuție nerespectarea principiului contradictorialității. Și aceasta, întrucât respectarea acestui principiu presupune în mod obligatoriu ca părțile să fie legal citate sau să aibă termen în cunoștință pentru a avea astfel posibilitatea, dacă doresc să se înfățișeze în fața instanței și pentru a pune concluzii cu privire la orice cereri, excepții invocat de instanță sau de partea adversă.

Contradictorialitatea este asigurată și atunci când ambele părți legal citate, lipsesc (și, evident una dintre ele a solicitat judecarea cauzei în lipsă).

Nu există o obligație din partea instanței pentru a face corespondență cu părțile din dosar în sensul exprimării unui punct de vedere asupra unei excepții invocate din oficiu, ci există obligația părților de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, potrivit art. 10 alin. 1 C.pr.civ.

Conform art 91 din codul de procedura fiscala, “(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel. “

In cauza de față, termenul de prescripție a executării proceselor verbale de constatare și sancționare a contravenției descrise mai sus, a început să curgă cel mai târziu la data de 01.01.2006 și s-a împlinit la data de 31.12.2010.

Față de considerentele de fapt si de drept expuse mai sus, instanța urmează sa admită excepția prescripției executării proceselor verbale de contravenție și să constate prescrisă executarea amenzii contravenționale prevăzute în procesele-verbale de contravenție . nr._/23.12.2005 și . nr._/23.12.2005.

În ceea ce privește procesele-verbale de contravenție AZ nr._/30.04.2008 și . nr._/05.11.2010 pentru care s-a cerut înlocuirea amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității, prin prisma motivelor invocate și a normelor legale incidente, instanța constată că sesizarea formulată de petent este întemeiată și urmează a fi admisă pentru considerentele ce se expun:

Potrivit art. 9 din OG 2/2001, in cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a sancțiunii si nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei raza teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amenda care a fost achitata.

Art.391 din acelasi act normativ, stipulează:”(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.

(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează, dacă există acordul expres al acestuia, la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”

În cauză se face dovada că nu există posibilitatea executării silite a intimatei, potrivit adresei nr. B47776/25.11.2013 a SPIT C., iar sancțiunea este definitivă, procesele-verbale nefiind atacate.

În consecință, în baza acestor considerente, instanța va admite în parte sesizarea petentei si va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 700 lei aplicate contravenientului-debitor A. G. prin procesele-verbale . nr._/30.04.2008 și . nr._/05.11.2010 cu sancțiunea obligării contravenientului-debitor la prestarea unei activități în folosul comunității la echivalentul de 50 ore.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CONSTANȚAcu sediul în C., ., în contradictoriu cu intimata A. G.(CNP_) cu domiciliul în C. .. 133.

Admite excepția prescripției executării sancțiunilor contravenționale prevăzute în procesele-verbale de contravenție . nr._/23.12.2005 și . nr._/23.12.2005.

Constată prescrisă executarea sancțiunilor contravenționale prevăzute în procesele-verbale de contravenție cu . nr._/23.12.2005 și . nr._/23.12.2005.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale in suma de 700 lei aplicată contravenientei-debitoare A. G. prin procesul-verbal de contravenție . nr._/30.04.2008 și . nr._/05.11.2010cu sancțiunea obligării contravenientei-debitoare la prestarea unei activități în folosul comunității la echivalentul de 50 ore.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 20.05.2014.

P. GREFIER

M. V. M. D. R.

Red.jud. MVM – 12.09.2014

Tehnred.gref. DR – 15.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5541/2014. Judecătoria CONSTANŢA