Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 4528/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4528/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 33201/212/2011
ROMANIA
JUDECATORIA CONSTANTA
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr.4528
SEDINTA PUBLICA DIN 24.04.2014
Completul compus din:
P.: C. I. B.
GREFIER: M. C.
Pe rol, solutionarea cauzei civile ce are ca obiectactiune in raspundere contractuala - pretentii,actiune formulata de reclamanta D. M. cu domiciliul in Constanta, .. 26, J. C. în contradictoriu cu pârâții C. G. G. S. cu domiciliul in Constanta, ., . si in Constanta, Piața Griviței, M. Petshop, . ., J. C., G. G. si G. M., ambii cu domiciliul in Constanta, ., ., . si T. D. cu domiciliul in Constanta, Al. Garofitei, nr. 3, ., J. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27.03.2014, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 03.04.2014 si ulterior având nevoie de timp pentru a delibera, la data de 10.04.2014, respective 17.04.2014 si ulterior pentru aceleași moive si in aceeași compunere la data de 24.04.2014, când,
I N S T A N T A,
Deliberand asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta in data de 19 decembrie 2011, sub nr._, reclamanta D. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. G. G. S.,G. G., G. M., ambii cu domiciliul in Constanta, ., ., . si T. D. obligarea paratilor la plata sumei de_,99 lei reprezentand contravaloarea contractului de imprumut nr. 1/2006 incheiat intre parata C. G. G. S. si Euxinus Cooperativa de Credit, precum si a penalitatilor si majorarilor de intarziere, cu obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea in fapt se arata in esenta ca prin contractul nr. 1/2006 incheiat intre parata C. G. G. S. si Euxinus Cooperativa de Credit parata a contractat un imprumut in suma totala de 6000, urmand a fi restituita in perioada 27 februarie 2006-2 ianuarie 2009, in contract figurand ca giranti G. G., G. M. si T. D..
In 12.02.2009 creditorul a cesionat creanta catre reclamanta fiind inceputa executarea silita impotriva debitorilor.A fost formulata contestatie la executare de catre parata T. D.(dosar nr._/212/2009 al Judecatoriei Constanta),fiind anulate formele de executare in raport de imprejurarea ca la momentul incheierii contractului de imprumut acesta nu era executoriu.
Suma solicitata cu titlu de debit a fost stabilita prin expertiza contabila efectuata in dosarul_/212/2009 al Judecatoriei Constanta, fiind formata din valoare credit nerambursat, dobanda calculate pana la data de 10.07.2009, penalitati de intaziere .
In dovedire solicita administrarea probei cu interogatoriul paratilor, inscrisuri, martori.
In drept: art. 969 cod civil, art 274 cod civil.
Parata T. D. a formulat intampinare(fila 83 si urm).
Invoca exceptia prescriptiei extinctive avand in vedere faptul ca de la data ratelor scadente pana la momentul promovarii actiunii au trecut mai mult de 3 ani.
Invoca excepția lipsei calitatii procesual active a creditoarei D. M., aratand in motivarea in fapt imprejurarea ca respectivul contract a fost incheiat cu creditoarea Euxinus Cooperativa de Credit Constanta.
Se mentioneaza ca nu a avut calitatea de imprumutat si I s-a adus la cunostiinta ca va garanta doar in limita venitului salarial aferent unei luni si numai pentru partea de debit principal.Precizeaza ca nu a avut intentia de a garanta cu toate bunurile mobile si imobile. Nu a avut cunostiinta pana la momentul primirii somatiei prin intermediul executorului judecatoresc de faptul ca debitoarea nu si-a executat obligatiile ce ii reveneau, nu a fost somata sau pusa in intarziere si nici nu a avut cunostiinta de contractul de cesiune.
Invoca nulitatea absoluta partiala a contractului de credit si a contractului de cautiune, in privinta clauzei de majorare a dobanzii cat si a clauzei reglementând penalitatile de intarziere de 0,5% pe fiecare zi de intarziere, ambele prevăzute la art. 4.3 din contractul de credit 1/05.01.2006 precum si in privința garanțiilor acordate de reclamanta.
Invoca beneficiul de discutiune prevazut de art. 1662 si 1663 cod civil precum si beneficiul de diviziune prevazut de art. 1667 cod civil.
Solicita sa se constate nulitatea absoluta a clauzei penale in raport de dispozițiile art. 1 din legea 313/1879 coroborat cu art. 966 rap la art 968 cod civil.
In ceea ce privește nulitatea clauzei privinad majorarea dobanzii de 95% pe an mentionata in art. 4.3 din contract, se solicita a se constata ca aceasta reprezinta in fapt o dobanda penalizatoare si care este distinct aplicata de dobanda mentionata la art. 4.1 din contract.
Dobânda penalizatoare este exagerata,nu este circumstantiate fiind de natura a prejudicia consumatorul, fiind inculcate si dispozițiile art. 4 al 1 din Legea 193/2000.
In drept. art. 115-119 cod proc civ.
Paratii G. G. si G. M. au formulat intampinare prin care solicita cu prioritate suspendrea judecarii cauzei potrivit art. 244 al 1 pct 1 si al 2 cod proc civ pana la rmanerea definitive si ievocabila a hotararii pronuntate in dosarul nr._/212/2009.
Invoca exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratilor G. G. si G. M. fata de imprejurarea ca debitor in contractul de credit 1/2006 a fost doar C. G. G. S..
Exceptia prematuritatii cererii de chemare in judecata in situatia in care reclamanta nu a indeplinit procedura prevazuta de art. 720 ind 1 cod proc civ.
Exceptia prescriptiei dreptului material la actiune deoarece termenul de 3 ani in care s-ar fi putut cerere indestularea acestei creante iar reclamanta face doar referiri generice la faptul ca împrumutatul a achitat sporadic ratele aferente creditului, fara a fi oferita date precise in acest sens.
Solicita introducerea in cauza in calitate de parat si a numitei T. M., deoarece aceasta are calitatea de girant in contractul de credit.
Pe fondul cauzei solicita respingerea ca nefondata a actiunii, motivele dezvoltate in sustinerea exceptiilor invocate urmand a fi avute in vedere si la judecata pe fond a cauzei.
In sustinere: inscrisuri, interogatoriul reclamantei, expertiza contabila.
Reclamanta a formulat raspuns la intampinare(fila 96) .
Solicita respingerea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune ca nefondata ca urmare a faptului ca nu exista pasivitatea creditorului in masura in care a fost initiata executarea silita inauntrul termenului de prescriptie iar anularea formelor de executare nu poate fi imputata reclamantei.Apreciza ca a fost interupt cursul precriptiei prin inceperea formelor de executare silita.
Paratii au achitat parte din credit pana la data de 2 mai 2007.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesual active solicita respingerea acesteia in raport de faptul ca este cesionar al creantei rezultate din contractul de credit 1/2006 iar cesiunea de creanta a fost notificata debitoarei.
In ceea ce priveste cererea reconventionala formulata de debitoarea T. D. solicita respingerea acesteia ca neintemeiata deoarece in contractul de imprumut a fost specificat cuantumul dobanzilor si al penalitatilor, debitorul fiind de acord sa le achite astfel cum au fost stabilite, fiind aplicabile in speta dispozitiile art. 969 cod civil.
In sedinta publica din data de 13.09.2012 instanta arespins ca neintemeiate exceptia lipsei calitatii procesula active a reclamantei precum si exceptia inadmisibilitatii actiunii civile iar in baza art 137 al 2 cod proc. civ. a unit excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților G. G. și G. M., excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâții G. G., G. M. și T. D., excepțiile nulității cauzei și beneficiului de discuțiune invocate de pârâta T. D. cu fondul cauzei.
Instanta a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul părții adverse precum si expertiză tehnică contabilă având ca obiective: precizarea debitului rămas de achitat la momentul preluării cesiunii, care este modalitatea de calcul a penalităților și stabilirea sumei datorate reclamantei, in prezent, de pârâți, raportul de expertiza contabila judiciara fiind depus la filele 230 si urm.
Potrivit disp. art. 137 C.pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratilor G. G. si G. M., instanta retine urmatoarele:
In data de 05.01.2006 numita C. G. G. S. a contractat un imprumut in suma de 6000 lei de la Euxinus Cooperativa de Credit Constanta, in care, prin art. 6 au fost stabilite garantiile aduse de debitor, astfel, pe langa dreptul de gaj general conform art. 1718 cod civil, asupra tuturor bunurilor mobile si imobile prezente si viitoare aflate in patrimonial imprumutatului au fist incheiat si contracte de cautiune in care figureaza ca si fidejusori paratii G. G. si G. M., T. M. Si T. D.(art. 6.1 din contract, fila 31, respective filele 50 si urm din dosar).
Conform clauzelor contractelor de cautiune, fidejusorii s-au obligat sa garanteze obligația solidar cu debitorul, cu intreg patrimonial prezent si viitor, renuntand in aceeasi masura in mod expres la beneficiul de discutiune si diviziune.
In consecinta, instanta va respinge exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratilor G. G. si G. M., iar prin raportare la considerentele de mai sus instanta constata ca nu se aplica beneficiul de diviziune invocat de catre parata T. D..
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantei invocata de paratii T. D., G. G. si G. M.:
Actiunea reclamantei a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta in data de 19 decembrie 2011.
Potrivit art.16 alin.(1) lit. b) din Decretul nr.167/1958, prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, condiționând însă, întreruperea prescripției de admiterea unei asemenea cereri(conform alineat ultim al textului legal menționat), dispoziție imperativă și de strictă interpretare ce nu poate fi extinsă și la alte situații.
In consecinta, imprejurarea ca reclamanta a initiat procedura de executare silita in baza contractului de credit 1/2006, iar prin sentinta civila nr. 5716/22.03.2011 pronuntata de Judecatoria Constanta a fost admisa contestatia la executare formulata de parata T. D., nu conduce la intreruperea precriptiei.
In aceeasi masura fata de sustinerile reclamantei in sensul ca au fost efectuate plati de catre unii dintre parati, potrivit disp.art. 16 alin.1 lit.a din Decr.167/1958- privitor la prescriptia extinctiva- prescriptia se intrerupe prin recunoașterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia.
Deci, pentru a fi incidenta dispozitia legala citata, trebuie sa existe o recunoastere din partea debitorului a dreptului supus pe cale sa se sprescrie, care poate fi expresa sau tacita, dar in orice caz aceasta recunoastere trebuie sa fie neandoielnica.
In speța dedusa judecatii, reclamanta nu a prezenta instantei un document contabil.
In concordanta cu dispozitiile Codului civil (art. 1138), la momentul efectuarii unei plati, creditorul elibereaza debitorului o chitanta eliberatorie. In lipsa acestei chitante eliberatorii se instituie prezumtia relativa simpla ca debitorul nu a facut nici o plata, neeliberandu-se de datorie.
Potrivit art. 1 din Decretul 167/1958- privitor la prescriptia extinctiva, dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.
Nefiind intrerupt cursul prescriptiei dreptului material la actiune, insemna ca acesta, fata de caracterul succesiv al prestatiei si obligatiei de plata, urma sa se implineasca, in concordanta cu disp.art.7 alin.1 din Decr.167/1958, la termene deosebite, in functie de data exigibilitatii fiecarei creante derivate din contract, in raport de desfasuratorul de rate, instanta constata prescris dreptul material la actiune al reclamantei D. M. in ceea ce priveste ratele de credit scadente in perioada 26.07._08 aferente contractul de credit nr . 1 din 5 ianuarie 2006 incheiat intre parata C. G. G. S. si Euxinus Cooperativa De Credit Constanta, cesionat prin contractul de cesiune de creanta din data de 12.02.2009 catre reclamanta M. D..
Penalitatile de intarziere sunt un accesoriu al debitului. Daca s-a prescris dreptul la actiune in privinta debitului, penalitatile, ca acesoriu al creantei, urmeaza soarta acesteia.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Anexa 1 lit. i din Legea nr. 193/2000 prevede că sunt considerate abuzive clauzele care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant;
Clauzele cuprinse in pct.4.3 din contractul de credit nr . 1 din 5 ianuarie 2006 incheiat intre parata C. G. G. S. si Euxinus Cooperativa De Credit Constanta,nu a fost negociat direct cu consumatorul, contractul încheiat între părți fiind un contract standard preformulat. Sarcina probei privind negocierea clauzei penale revenea reclamantei, care nu a dovedit că această clauză a fost negociată direct cu consumatorul. Semnarea contractului de consumator nu implică dovada faptului că respectiva clauză a fost negociată.
Clauza penală obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari față de pagubele suferite de reclamantă care nu a dovedit faptul că acestea sunt mult mai mari decât dobânda legală anuală .
Consecința constatării caracterului abuziv al clauzei penale o reprezintă lipsirea de efecte a clauzei, conform art. 6 din Legea nr. 193/200 și art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.
Prin urmare, nu este incidentă sancțiunea nulității, ci sancțiunea ineficacității, specifică dreptului consumatorului.
F. de aceste considerente, instanta constată existența clauzelor abuzive inserate la pct.4.3 din contractul de credit nr . 1 din 5 ianuarie 2006 incheiat intre parata C. G. G. S. si Euxinus Cooperativa De Credit Constanta, cesionat prin contractul de cesiune de creanta din data de 12.02.2009 catre reclamanta M. D..
In consecinta, in raport de dispozitiile art. 969 C.civ. si concluziile raportului de ezpertiza contabila efectuat in prezenta cauza, instanta va obliga paratii in solidar la plata catre reclamanta a sumei de 543,22 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratilor G. G. si G. M.
Admite in parte exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de paratii T. D.,G. G. si G. M..
Constata prescris dreptul material la actiune al reclamantei D. M. cu domiciliul in Constanta, .. 26, J. C. în contradictoriu cu pârâții C. G. G. S. cu domiciliul in Constanta, ., ., ., J. C. si in Constanta, Piața Griviței, M. Petshop, . ., J. C., G. G. si G. M., ambii cu domiciliul in Constanta, ., ., . si T. D. cu domiciliul in Constanta, Al. Garofitei, nr. 3, ., ., in ceea ce priveste ratele de credit scadente in perioada 26.07._08 aferente contractul de credit nr . 1 din 5 ianuarie 2006 incheiat intre parata C. G. G. S. si Euxinus Cooperativa De Credit Constanta, cesionat prin contractul de cesiune de creanta din data de 12.02.2009 catre reclamanta M. D..
Constată existența clauzelor abuzive inserate la pct.4.3 din contractul de credit nr . 1 din 5 ianuarie 2006 incheiat intre parata C. G. G. S. si Euxinus Cooperativa De Credit Constanta, cesionat prin contractul de cesiune de creanta din data de 12.02.2009 catre reclamanta M. D..
Obliga paratii in solidar la plata catre reclamanta a sumei de 543,22 lei.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 24 aprilie 2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. I. B. M. C.
Red.jud.CIB.13.10.2014
Tehnored.g:MC.13.10.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1635/2014.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 6543/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








