Anulare act. Sentința nr. 2687/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2687/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 1902/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.3047

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 2687

Ședința publică din 12.03.2014

Completul compus din:

Președinte: M. R.

Grefier: M. D.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect nulitate absolută contract vânzare-cumpărare, cerere formulată de reclamantul G. P. domiciliat în C., ., ., . cu pârâții MĂRAE M. domiciliat în C., ..44, . și MĂRAE P. domiciliată în C., ., ., .> Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publică din data de 05.03.2014 și au fost consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, cand instanța, pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 12.03.2014, când a pronunțat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 24.01.2013 sub nr._ reclamantul G. P. a chemat in judecata pe parații M. M. si M. P. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumpărare nr. 1274/23.09.2011 încheiat la BNP J. B. si H. B. cu cheltuieli de judecata.

In motivarea acțiunii se arata ca a devenit proprietarul imobilului situat in .. 18, mun. Constanta, in temeiul prevederilor sentinței civile nr. 9638 / 02.11.2005, pronunțata in dosarul civil nr 5356/2005 de către Judecătoria Constanta. Parații au insistat sa le vanda lotul nr.l din intreg imobilul. Lotul unu se compune din teren in suprafața de 143 m.p. si construcțiile edificate pe acesta, pretul vânzării - cumpărării sa fie întreținerea sa de către parați, in sensul ca pana la decesul sau, aceștia sa-i asigure îmbrăcăminte, încălțăminte, hrana, medicamente si sa se ocupe de înmormântarea sa si sa efectueze toate pomenile creștinești, conform canoanelor ortodoxe.

După perfectarea actului, parații si-au schimbat in totalitate comportamentul fata de el, in sensul ca ii vorbesc foarte urat, il amenința cu bătaia pana il vor ucide, nu-i asigura absolut nimic din ceea ce au promis înainte de încheierea contractului de vanzare cumparare, si mai mult se amuza pe seama sa, in sensul ca nu au nici un fel de obligație de intretinere fata de el.

Arata reclamantul ca este foarte batran si bonlav, nu vede si nu aude bine si nu a citit si nici nu i-a fost citit contractul de vânzare - cumpărare nr. 1274 / 23.09.2011; a avut o încredere deosebita in parati si aceștia si-au bătut joc de el, in sensul ca l-au asigurat ca semneaza un contract de întreținere, iar in realitate au profitat de starea sa psiho-fizica si l-au determinat sa semneze un contract de vânzare- cumpărare pur si simplu.

Mai arata ca nu a primit niciun ban de la parați, care sa reprezinte pretul vânzării cumpararii, tot timptul a avut reprezentarea ca prețul imobilului l-a reprezentat obligația sa la intretinere. Parații nu aveau la acea data si nu au avut si nici nu au mijloacele materiale pentru a plati suma care reprezintă pretul imobilului. Așadar, in totala necunostinta de cauza a fost pus sa semneze contractul in condițiile in care a avut intenția sa vanda numai si numai pentru a primi in schimb întreținerea pentru tot restul vieții.

Opineaza reclamantul ca in speta contractul de vânzare- cumpărare este lovit de nulitate absoluta, deoarece la momentul încheierii acestuia consimtamantul sau a fost viciat, a fost dat din eroare care privește strict natura contractului incheiat, in sensul ca el vânzătorul, a avut ferma convingere ca încheie un act de vânzare- cumpărare cu clauza de intretiriere, iar parații in calitate de cumpărători doreau sa incheie o vânzare pur si simplu fara sa plătească niciun pret pentru aceasta.

In aceasta situație, ne aflam in prezenta unei erori obstacol, viciu de consintamant care atrage nulitatea absoluta a actului încheiat in condițiile in care el- vânzătorul a crezut si a dorit sa incheie un alt act juridic.

In situația sa, eroarea cade asupra naturii contractului de vânzare- cumpărare, fiind îndeplinite condițiile erorii - obstacol ca viciu de consimtamant, viciu existent la momentul încheierii contractului mai sus menționat.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 1206,. art. 1207, art. 1246., art. 1247, art. 3249 alin. 1, art. 1250 cod civil si art. 274 C.proc.civ.

S-au depus la dosar de catre reclamant in dovedirea actiunii inscrisuri.

Parații legal citați au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondata.

Se arata in conținutul intampinarii ca susținerile reclamantului in sensul ca nu ar fi primit suma reprezentând prețul vânzării nu pot fi primite. Pe de o parte dovada faptului negativ nu poate fi făcuta, iar pe de alta parte contractul autentic face dovada deplina impotriva sa cu privire la primirea prețului.

Mai mult, reclamantul susține ca ar fi fost viciat consimțământul sau in sensul ca actul incheiat nu ar reprezenta voința sa. Voința reclamantului era ca actul incheiat sa fie un contract de intretinere.

Cu privire la acest aspect, arata ca in cuprinsul actului de vanzare-cumparare se regăsește acordul scris al reclamantului cu privire la conținutul actului. Este complet lipsita de sens afirmația ca nu ar cunoaște scrisul si cititul, in condițiile in care a citit personal si a scris cu mana dansului in fata notarului public. Mai mult, din cuprinsul extrasului de carte funciara reiese ca a mai incheiat si alte acte juridice ce presupun aceste abilitați.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 din Codul de Procedura Civila.

Instanța a încuviințat pentru ambele parți proba cu înscrisuri, proba testimoniala si proba cu interogatoriu.

S-a luat interogatoriul paraților ale căror răspunsuri au fost consemnate si atașate la dosar fila 78-83, interogatoriul reclamantului-fila 84, au fost audiați martorii D. A. si Pucica I. ale căror răspunsuri au fost consemnate si atașate la dosarul cauzei-filele 86 si 87.

Analizând cauza in raport cu probele administrate instanța retine următoarele:

La data de 23.09.2011 sa încheiat intre parți contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1274/23.09.2011 prin care reclamantul transmitea paraților dreptul de proprietate asupra imobilului situat in intravilanul municipiului Constanta .. 18, lot 1,județ Constanta, compus din teren in suprafața de 143 mp conform măsurătorilor cadastrale si construcțiile edificate pe acesta C1 locuința si C2 anexa, contra sumei de_ lei (fila 5).

In speța reclamantul susține ca i-a fot afectat consimtamantul la încheierea actului in sensul ca a avut reprezentarea ca încheie un contract de vânzare cumpărare cu clauza de întreținere si nu unul de vânzare cumpărare,era bolnav, nu vedea si nu auzea bine, nu a citit si nici nu i s-a citit contractul, nu a primit nici un ban de la parați cu titlu de preț, a avut reprezentarea ca prețul vânzării este obligația de a fi întreținut.

Eroarea ca viciu de consimtamant, așa cum este reglementata de art. 953 Cod civil, consta in reprezentarea inexacta a realității la momentul încheierii contractului.

Potrivit legii, ea constituie insa viciu de consimtamant numai atunci când privește calitățile substanțiale ale obiectului contractului, ori, in anumite cazuri, persoana cocontractantului.

Eroarea asupra naturii contractului nu constituie un simplu viciu de consimtamant, ci un obstacol in formarea contractului, deoarece voințele parților nu se întâlnesc. De aceea, in caz de eroare supra naturii actului, consimtamantul nu este doar viciat. El lipsește pentru ca exista neconcordanta involuntara intre voința reala, interna . exprimata prin contract. Una din parți a voit sa încheie un alt act juridic decât cel declarat.

In cazul erorii asupra naturii contractului, care este eroare –obstacol, datorita lipsei consimtamantului, sancțiunea este nulitatea absoluta a actului.

Dovada erorii obstacol trebuie făcuta de partea care o invoca, iar pentru stabilirea voinței parților trebuie avute in vedere si unele elemente extrinseci,deoarece dovada ca voința reala nu este dea rezultata din conținutul înscrisului este greu de făcut.

Instanța retine ca in speța reclamantul a fost prezent la notariat si a semnat contractul care din punct de vedere al naturii juridice este foarte clar, fiind un contract de vânzare cumpărare, retinau-se ca notarul are o discuție prealabila cu vânzătorul căruia ii explica ce act încheie, iar de la data încheierii contractului 23.09.2011 si pana la momentul formulării acțiunii au trecut u an si 4 luni.

In ceea ce privește deficientele de auz si de vedere, chiar daca au existat la momentul semnării actului, reclamantul a avut posibilitatea cunoașterii conținutului sau,datorita obligației notarului de a discuta cu partile si de a da citire actului înaintea semnării lui.

La întrebarea numărul 4 de la interogatoriul luat reclamantului a rezultat fara echivoc ca reclamantul știe sa scrie si sa citească,in act fiind consemnat de mana „am citit si semnat” urmat de semnătura reclamantului, iar prin răspunsul dat la întrebarea numărul 3 reclamantul recunoaște ca a semnat la notar actul de vânzare cumpărare in schimbul prețului. Ori o asemenea recunoaștere in sensul ca a încheiat actul in schimbul prețului denota natura juridica a actului pe care partea l-a avut in vedere, prețul fiind de esența vânzării cumpărării si nu a unui contract de vânzare cumpărare cu clauza de întreținere.

Martora D. A. arata ca nu l-a auzit pe reclamant după încheierea actului sa se planga ca ar fi încheiat un alt contract decât ce ar fi avut in vedere, iar martorul Pucica I. arata ca nu l-a auzit pe reclamant înainte de încheierea contractului ca ar intenționa sa lase imobilul unei alte persoane in schimbul întreținerii.

Nicio proba administrata in cauza nu confirma susținerea reclamanului in sensul ca parații ar fi profitat de starea lui si l-ar fi determinat sa semneze un contract de vânzare cumpărare, si nici împrejurarea ca reclamantul a avut reprezentarea ca prețul vânzării e obligația de a fi întreținut.

F. de considerentele de fapt si de drept expuse instanța va respinge acțiunea ca nefondata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRAȘTE

Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul G. P. domiciliat în C., ., ., . în contradictoriu cu pârâții MĂRAE M. domiciliat în C., ..44, . și MĂRAE P. domiciliată în C., ., ., . .

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica azi, 12.03.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. RizeaMihaela D.

Red.Jud. M.R

Tehnored. M.D

5 ex/ 14.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 2687/2014. Judecătoria CONSTANŢA