Plângere contravenţională. Sentința nr. 7541/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7541/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-07-2014 în dosarul nr. 71/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7541/2014

Ședința publică din data de 04.07.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: G. M.

GREFIER: C. L. S.

Pe rol, soluționarea plângerii contravenționale formulate de reclamanta S.C. „E. D.” S.R.L., cu sediul în municipiul C., ., ., ., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/ 20.12.2013, emis de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală, aflată în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu sediul în municipiul București, ., sector 5.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 06.06.2014 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 20.06.2014 și apoi la data de 04.07.2014 când, în aceeași compunere,

JUDECĂTORIA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 06.01.2014, sub număr dosar 71/ 212/ 2014, reclamanta S.C. „E. D.” S.R.L. a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/ 20.12.2013, emis de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală, aflată în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În motivare plângerii, reclamanta aduce critici privind temeinicia procesului-verbal contestat, apreciind totodată că sancțiunile aplicate sunt excesive în raport de gravitatea faptelor reținute de agenții constatatori.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/ 2001, art. 194 și urm. din Codul de procedură civilă, iar în susținere au fost depuse înscrisuri, în fotocopie.

Plângerea a fost formulată în termen legal, fiind timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/ 2013.

Intimata a formulat întâmpinare potrivit dispozițiilor art. 205 din codul de procedură civilă (f. 44-49), invocând excepția nulității cererii de chemare în judecată, pentru nesemnarea acesteia de către asociatul unic al societății reclamante.

Pe fond, solicită intimata respingerea plângerii, apreciind că procesul-verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit, iar sancțiunile au fost stabilite în conformitate cu prevederile legale.

Intimata nu a depus la dosarul cauzei nici un înscris dintre cele ce ar fi putut sta la baza întocmirii procesul-verbal contestat.

La termenul din data de 06.06.2014, instanța a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată și a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/ 20.12.2013 (f. 8), emis de către intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală, reclamanta S.C. „E. D.” S.R.L. a fost sancționată ca urmare a controlului efectuat în data de 20.12.2014 – ora 21:40 la punctul de lucru din municipiul C., .. 1A, după cum urmează:

- cu amendă contravențională în cuantum de 8000 lei, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999, pentru încălcarea prevederilor art. 10 lit. b) din același act normativ, reținându-se în sarcina sa faptul că nu a emis bonuri fiscale clienților persoane fizice pentru suma de 97 lei, rezultată din vânzări, constatare realizată pe baza diferenței dintre sumele relevate de monetarul întocmit la momentul controlului și raportul informativ X al casei de marcat fiscală din dotarea unității; totodată, pentru aceeași faptă i s-au aplicat contestatoarei sancțiunile contravenționale complementare constând în confiscarea sumei de 97 lei și suspendarea activității punctului de lucru pe o durată de 3 luni;

- cu avertisment, în temeiul art. 5-7 din O.G. nr. 2/ 2001, pentru încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. 1 lit. c) din O.U.G. nr. 28/1999, reținându-se că bonurile fiscale emise prin aparatul de marcat electronic fiscal din dotarea unității făceau referire la o altă oră decât cea reală.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/ 2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, iar faptelor reținute în sarcina petentei l-i s-a dat o corectă încadrare juridică și sancțiunile contravenționale aplicate au fost stabilite în limitele prevăzute de lege, dispozițiile legale incidente fiind enunțate în cele ce urmează.

Pentru prima faptă

Astfel, conform art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/ 1999 - „Operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale”.

Potrivit dispozițiilor art. 10 lit. b) din O.U.G. nr. 28/ 1999, constituie contravenție „neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin.2, la termenele stabilite la art.6, cu excepția prevăzută la art.1 alin.4, neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative“, încălcarea acestei obligații fiind sancționată, potrivit art. 11 alin. 1 lit. b) din același act normativ, cu amendă cuprinsă între 8000 lei și_ lei.

Art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/ 1999 stipulează: „Nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale și nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative, atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni.

Potrivit art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/ 1999, sumele găsite la punctele de prestare a serviciilor aparținând agenților economici prevăzuți la art. 1 alin. 1, care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin.4, ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat.

Pentru cea de-a doua faptă

Art. 10 lit. c) din O.U.G. nr. 28/ 1999 incriminează drept contravenție „emiterea bonului fiscal conținând date eronate sau fără ca acesta să conțină toate datele prevăzute la art. 4 alin, 1”, iar art. 11 alin. 1 lit. a) prevede pentru această faptă amenda între 2000 lei și 4000 lei.

Art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/ 1999 stipulează – „Bonul fiscal este documentul emis de aparatul de marcat electronic fiscal, care trebuie să cuprindă cel puțin: denumirea și codul fiscal ale agentului economic emitent; adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal; logotipul și . ale aparatului; numărul de ordine; data și ora emiterii; denumirea fiecărui bun livrat sau serviciu prestat; prețul sau tariful unitar; cantitatea; valoarea pe fiecare operațiune, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cu indicarea cotei de taxă; valoarea totală a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată; valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată pe cote de taxă, cu indicarea nivelului de cotă; valoarea totală a operațiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată, precum și valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul.

Art. 7 din O.G. nr. 2/ 2001 – „(1) Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. (2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. (3) Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Sub aspectul temeiniciei, cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Codul Muncii se adresează tuturor angajatorilor și angajaților - persoane fizice sau juridice); sancțiunile contravenționale ce se pot aplica (amenda) urmăresc un scop preventiv și represiv.

Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Prezumțiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă, pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională, prin raportare la CEDO), dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât și asigurarea posibilității petentei de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Judecătoria are însă în vedere modul concret de constatare a faptelor contravenționale, de către reprezentanții intimatei, respectiv în baza raportului parțial al aparatului de marcat electronic fiscal și a monetarului punctului de lucru verificat (în ceea ce privește prima faptă), precum și în baza unor bonuri fiscale emise de aparatul de marcat electronic fiscal (pentru cea de-a doua faptă).

Or, intimata nu a făcut dovada existenței unor asemenea înscrisuri, invocate de altfel prin întâmpinare, motiv pentru care instanța apreciază că există un dubiu în favoarea reclamantei astfel că, în acord cu jurisprudența CEDO și în respectarea principiului in dubio pro reo, instanța va admite plângerea și va dispune anularea procesului-verbal de contravenție atacat, constatând netemeinicia acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de către reclamanta S.C. „E. D.” S.R.L., CUI_, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J13/ 2244/ 14.10.2009, cu sediul în municipiul C., ., ., ., jud. C., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în municipiul București, ., sector 5.

Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/ 20.12.2013, emis de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală, aflată în subordinea intimatei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.07.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

G. M. C. L. S.

Red. jud. M.G./15.04.2015;

Tehnored. grf. C.L.S /..04.2015/ 4 ex.

Comunicat 2 ex./ .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7541/2014. Judecătoria CONSTANŢA