Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Sentința nr. 7069/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7069/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 13691/212/2014
Dosar nr. Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR 7069
Ședința publică din data de 19.06.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: V. M.
GREFIER: C. F.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamantul - terț poprit PRIMĂRIA C. AGIGEA, cu sediul în Agigea, ., jud C., cu sediul procesual ales în mun C., . nr 38, ., în contradictoriu cu creditorul S. S.a.R.L. prin mandatar S.C. Kruk Romania SRL, cu sediul în București, sector 4, . și etajele 9,10,11, București și debitoarea O. M., cu domiciliul în . 12, jud C., CNP_, având ca obiect autorizarea intrării în încăperi (Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC- conexare dosare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 13.05.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.06.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de conexare, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09.05.2014 pe rolul acestei instanțe sub nr._ terțul poprit PRIMĂRIA C. AGIGEA a solicitat în contradictoriu cu debitoarea O. M. și creditorii S. S.A.R.L. prin mandatar . și CEC BANK SA conexarea dosarelor de executare silită nr.699/2011 al B.E.J. „B. I.” și nr.309/2012 al B.E.J. „Sarkis I.”.
În motivarea cererii terțul poprit a arătat că împotriva veniturilor debitoarei s-a dispus în cadrul dosarului de executare nr.699/2011 al B.E.J. „B. I.” înființarea popririi la data de 16.01.2013, pentru debitorul CEC BANK SA.
La 15.04.2014 executorul Sarkis I. a dispus aceeași măsură în dosarul de executare silită nr.309/2012 pentru debitorul S. S.A.R.L. prin mandatar ..
Având în vedere că în măsura menținerii ambelor executări vor fi poprite 2/3 din veniturile debitoarei, se impune conexarea dosarelor de executare. Învederează de asemenea că dosarul de executare silită nr.699/2011 al B.E.J. „B. I.” este pornit cu mai mult de un an înaintea dosarului de executare nr.309/2012 al B.E.J. „Sarkis I.”, fiind într-o stare mai avansată și că, prin urmare, conexarea ar trebui dispusă la executorul judecătoresc B. I..
În drept au fost invocate prevederile art.653 alin.2 din noul Cod de procedură civilă.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei conform art.27 din OUG nr.80/2013.
Debitorul nu a formulat întâmpinare, învederând în schimb instanței în ședința publică din 13.06.2014 că este de acord cu cererea terțului poprit. Creditorul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
La solicitarea instanței s-au comunicat cele două dosare de executare.
La termenul din data de 16.05.2014 instanța a stabilit în mod corect cadrul procesual față de cesiunea intervenită între CEC BANK SA și S. S.A.R.L. prin mandatar . în dosarul nr.699/2011, constatând că doar aceasta din urmă are calitatea de creditor.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art.3734 C.proc.civ. 1864, aplicabil în cauză prin raportare la prevederile art.3 alin.1 din Legea nr.76/24.05.2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind codul de procedură civilă (executarea silită fiind declanșată în ambele dosare de executare silită anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă), când, privitor la aceleași bunuri, se efectuează mai multe executări silite, instanța de executare în circumscripția căreia a început prima executare, la cererea persoanei interesate, va putea să le reunească, dispunând să se facă o singură executare de către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, iar dacă executările sunt în același stadiu, de către executorul judecătoresc care a început cel dintâi executarea, chiar dacă ele au fost pornite de organe de executare diferite, în afară de cazul în care legea prevede altfel.
În speță consideră instanța că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune conexarea în condițiile în care atât în dosarul de executare silită nr.699/2011 al B.E.J. „B. I.”, cât și nr.309/2012 al B.E.J. „Sarkis I.” s-a dispus înființarea popririi asupra veniturilor salariale ale debitoarei.
Constată totodată instanța că actul de executare cel mai înaintat este cel al executorului judecătoresc B. I. în condițiile în care adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit încă din 17.01.2013 și s-au efectuat rețineri în mod sistematic din venitul salarial al debitoarei până în acest moment. Pe de altă parte, în dosarul de executare silită al executorului judecătoresc Sarkis I., înființarea popririi a fost dispusă abia la data de 15.04.2014, nefiind efectuată nicio reținere până în acest moment.
Față de aceste considerente, în temeiul art.3734 C.proc.civ., instanța va admite cererea formulată de terțul poprit și va dispune reunirea executărilor silite începute în dosarele de executare nr.699/2011 al B.E.J. „B. I.” și nr.309/2012 al B.E.J. „Sarkis I.”.
În temeiul aceleiași dispoziții legale instanța va dispune continuarea executării silite de către executorul judecătoresc B.E.J. „B. I.”, precum și trimiterea la acesta a dosarelor reunite, conform art.3734 alin.2 teza a II-a.
Văzând prevederile art.3734 alin.2 teza I C.proc.civ. conform cărora în cazul în care dispune conexarea executărilor, instanța, prin încheiere, se va pronunța și asupra cheltuielilor de executare efectuate până în momentul conexării, va stabili că până la momentul reunirii în dosarele de executare s-au efectuat cheltuieli de executare după cum urmează: 4.861,19 lei în dosarul de executare nr.699/2011 al B.E.J. „B. I.” (proces-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 16.01.2013) și 1.480,60 lei în dosarul de executare nr.309/2012 al B.E.J. „Sarkis I.” (proces-verbal din data de 11.04.2012).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de terțul poprit Primăria C. Agigea, cu sediul în Agigea, ., jud C., cu sediul procesual ales în mun C., . nr 38, ., jud C., în contradictoriu cu creditorul S. S.a.R.L. prin mandatar S.C. Kruk Romania SRL, cu sediul în București, sector 4, ., parter și etajele 9,10,11, București și debitoarea O. M., cu domiciliul în comuna Agigea, . 12, jud C., CNP_,.
Dispune reunirea executărilor silite începute în dosarele de executare nr.699/2011 al B.E.J. „B. I.” și nr.309/2012 al B.E.J. „Sarkis I.”.
Dispune continuarea executării silite de către executorul judecătoresc B.E.J. „B. I.”, precum și trimiterea la acesta a dosarelor reunite.
Stabilește că până la momentul reunirii în dosarele de executare s-au efectuat cheltuieli de executare după cum urmează: 4.861,19 lei în dosarul de executare nr.699/2011 al B.E.J. „B. I.” și 1.480,60 lei în dosarul de executare nr.309/2012 al B.E.J. „Sarkis I.”.
Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. M. C. F.
Red jud VM/5ex/24.06.2014
Tehnored gref FC/26.06.2014
Com.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4143/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








