Plângere contravenţională. Sentința nr. 730/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 730/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 18588/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Sentința Civilă nr. 730
Ședința publică din data de 24.01.2014
Instanța constituită din:
Președinte: Minaev I.
Grefier: S. M. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta ., cu sediul în COSAMBESTI, în contradictoriu cu intimatul C. J. CONSTANTA, cu sediul în CONSTANTA, ., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.01.2014, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință întocmite la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 24.01.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea depusă la data de 12.07.2013 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 18._, petenta . a solicitat, în contradictoriu cu intimatul C. JUDEȚEAN C., anularea procesului verbal de contravenție ., nr._/21.06.2013, ca nelegal și netemeinic, și restituirea amenzii achitate, în cuantum de 250 de lei, reprezentând jumătate din minimul prevăzut de lege.
În motivarea în fapt a cererii sale, aceasta a arătat că prin procesul verbal de contravenție contestat a fost sancționată cu amendă în cuantum de 500 de lei, reținându-se că autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, aparținându-i acesteia, a circulat pe DJ 225, km 18, între localitățile Năvodari și C., fără a deține autorizația de circulație pe drumurile județene prevăzută de H.C.J. C. nr. 252/2012. Petenta a mai învederat că situația de fapt reținută prin acest proces verbal nu este conformă realității, autoutilitara menționată în cuprinsul procesului verbal nefiind proprietatea sa. De asemenea, aceasta a mai susținut că actul administrativ de sancționare este nelegal, întrucât nu au fost solicitate obiecțiuni din partea conducătorului autoutilitarei, în vederea stabilirii adevăratei persoane vinovate de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
Cererea nu a fost întemeiată în drept, însă a fost calificată drept plângere contravențională.
În dovedire, petenta a depus, în fotocopie: procesul verbal de contravenție contestat, dovada de comunicare a acestuia, ordinul de plată a amenzii în cuantum de 250 de lei și certificat constatator.
Petenta a mai solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare și în absența reprezentantului său.
Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a taxei judiciare de timbru datorate în cuantum de 20 de lei, stabilită conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru
Prin întâmpinarea depusă în termenul defipt de lege, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate și obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 500 de lei.
În susținerea poziției sale procesuale, intimatul a arătat că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic, fiind întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de formă și de fond prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
În privința motivului de nulitate relativă invocat de petentă, privitor la neconsemnarea de către agentul constatator a obiecțiunilor acesteia în momentul dresării actului administrativ de sancționare contestat, intimatul a învederat că acesta este neîntemeiat, întrucât, pe de o parte, procesul verbal a fost întocmit în absența reprezentantului legal al petentei, conducătorul auto, prezent în momentul încheierii procesului verbal, neavând această calitate, iar, pe de altă parte, neconsemnarea obiecțiunilor petentei nu i-a produs acesteia nicio vătămare, astfel că nu se impune anularea actului pentru acest motiv.
De asemenea, intimatul a mai menționat că susținerea petentei, conform căreia obligația de plată a taxei de accesare și utilizare a rețelei de drumuri județene din C. le revine doar proprietarilor de autovehicule, nu subiectelor de drept care utilizează aceste autovehicule și care beneficiază de accesul la rețeaua de drumuri din județul C. este neîntemeiată.
În acest sens, acesta a precizat că obligația de plată a acestei taxe le revine, potrivit art. 41 alin. 2 din H.C.J. C. nr. 5/2007, astfel cum a fost modificată prin H.C.J. C. nr. 252/2012, persoanelor fizice și juridice, denumite subiecte taxabile, care accesează și utilizează serviciul public al rețelei de drumuri județene cu mijloace de transport, fără a avea vreo înrâurire asupra existenței obligație de plată a taxei și, în caz de neplată, asupra răspunderii contravenționale, dreptul în temeiul căruia subiectul taxabil folosește autovehiculul pentru care se datoarează această taxă, ca atribut al dreptului de proprietate ori ca drept de creanță. În același sens, intimatul a mai susținut că situația de fapt reținută de agentul constatator, în sensul că la data și ora controlului angajatul petentei desfășura un transport pentru aceasta, nu este contestată în prezenta cauză, petenta recunoscând-o implicit.
În drept, au fost invocate prevederile art. 205 și urm. Cod procedură civilă și cele ale O.G. nr. 2/2001.
În dovedire, intimatul a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens, în fotocopie: legitimația de control a agentului constator.
Totodată, acesta a solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare și în absența reprezentantului său.
Prin răspunsul la întâmpinare, depus în termenul stabilit de lege, petenta a reluat criticile formulate la adresa procesului verbal de contravenție contestat prin cererea de chemare în judecată, învederând că nu este de acord cu raționamentul intimatului relativ la nerelevanța calității de proprietar sau neproprietar asupra autovehiculului utilizat de utilizatorul rețelei de drumuri județene din C. în vederea nașterii obligației acestuia de plată a taxei de utilizare a rețelei de drumuri, precum și, în caz de neplată, în vederea angajării răspunderii contravenționale a acestuia.
A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar, solicitată de părți. De asemenea, în cadrul probei cu înscrisuri, a fost administrată documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție contestat, respectiv: dovada de comunicare a procesului verbal către petentă și Hotărârea Consiliului Județean C. nr. 5/2007, (în continuare, H.C.J. nr. 5/2007) astfel cum a fost modificată prin H.C.J. nr. 252/2012.
De asemenea, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei, reprezentantul convențional al intimatului a depus factura fiscală . MSM, nr. 006/17.12.2013 și borderoul de plăți din data de 17.01.2014, relative la cheltuielile de judecată efectuate în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat ., nr._, întocmit la data de 21.06.2013, ora 14:10, de un agent constatator din cadrul intimatului, petenta . a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 500 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 41 alin. 13 lit. c din H.C.J. nr. 5/2007, modificată prin H.C.J. nr. 252/2012, reținându-se în sarcina sa că în data de 21.06.2013, ora 14:10, angajatul său C. D., în calitate de conducător auto, a circulat cu autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 226, km 18, între localitățile Năvodari și C., fără a deține în momentul controlului autorizația de circulație pe drumurile județene însoțită de dovada plății, conform H.C.J. nr. 252/2012.
Prin raportare la data comunicării procesului verbal de contravenție contestat, 28.06.2013, astfel cum rezultă din cuprinsul dovezii de comunicare – fila 40 dosar, și la data înregistrării prezentei plângeri contravenționale, 12.07.2013, instanța constată că a fost respectat termenul de formulare a plângerii contravenționale, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, respectiv, 15 zile de la comunicarea procesului verbal de contravenție contestat.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, după verificarea introducerii sale în termen și după administrarea probatoriului necesar în vederea justei stabiliri a situației de fapt, este chemată să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, precum și modul de individualizare a sancțiunilor contravenționale aplicate.
În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, denumirea și sediul contravenientului persoană juridică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat.
În privința motivului de nulitate relativă invocat de petentă, referitor la neconsemnarea în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat a obiecțiunilor reprezentantului său, instanța reține că acesta este neîntemeiat. Astfel, în temeiul prevederilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, agentul constatator are obligația de a-i aduce la cunoștință persoanei sancționate că are dreptul de a formula obiecțiuni cu privire la cele consemnate în cuprinsul actului administrativ de sancționare și, în cazul în care persoana sancționată formulează obiecțiuni, acesta are obligația de a consemna obiecțiunile astfel formulate în cuprinsul actului de sancționare. În situația în care contravenient este o persoană juridică, dreptul de a formula obiecțiuni poate fi exercitat, în mod exclusiv, de reprezentantul legal al acesteia. Procesul verbal de contravenție contestat în cauză a fost încheiat în lipsa reprezentantului legal al persoanei juridice sancționate contravențional, conducătorul autoutilitarei, angajat al contravenientei, neavând calitatea de reprezentant legal al acesteia, astfel că agentul constatator care a dresat actul de sancționare contestat nu avea obligația de a-i aduce la cunoștintă contravenientei dreptul de a formula obiecțiuni, nefiind îndeplinită situația premisă avută în vedere de această normă: prezența reprezentantului legal al persoanei juridice sancționate contravențional la data și în locul încheierii actului administrativ de sancționare.
De asemenea, instanța mai reține că acest motiv de nulitate relativă este neîntemeiat și motivat de aceea că petenta nu a dovedit vătămarea care i s-a produs prin încălcarea acestei dispoziții legale și care să justifice soluția de anulare a procesului verbal, aceasta în condițiile în care o astfel de dovadă îi incumba în consonanță cu stătuările făcute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXII/2007, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, în vederea anulării actului de sancționare contestat pentru încălcarea acestei condiții de validitate.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, urmărește un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.
De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
În lumina considerentelor ce preced, instanța reține că procesul verbal contestat ., nr._/21.06.2013 se bucură de prezumția relativă de temeinicie prevăzută de lege, întrucât agentul constatator care l-a întocmit a perceput faptele consemnate în cuprinsul acestuia în mod nemijlocit, prin propriile simțuri. De asemenea, instanța mai reține că situația de fapt menționată în cuprinsul actului administrativ de sancționare contestat în prezenta cauză a fost recunoscută, în mod implicit, de către petentă, care nu a susținut și nu a dovedit o situație de fapt contrară celei reținute de agentul constatator, ci a contestat numai aplicabilitatea dispoziției apreciate ca fiind incidentă de agentul constatator situației de fapt reținute de acesta.
În drept, potrivit art. 41 alin. 1 și 2 din H.C.J. nr. 5/2007, astfel cum a fost modificată prin H.C.J. nr. 252/2012, se instituie taxa de utilizare a drumurilor județene, care este datorată de persoanele fizice și juridice, denumite subiecte taxabile, care accesează și utilizează serviciul public al rețelei de drumuri județene cu mijloace de transport. Conform alin. 7, în vederea obținerii autorizațiilor de circulație pe drumurile județene, solicitanții se vor adresa punctelor de eliberare a autorizațiilor din județul C., agreate de C. Județean C., lista acestora fiind publicată pe site-ul instituției.
În conformitate cu prevederile alin. 8, conducătorii autotractoarelor, autotrenurilor, autovehiculelor de marfă și persoane care circulă pe drumurile județene au obligația de a opri și de a prezenta agenților constatatori dovada plății contravalorii serviciului public al rețelei de drumuri județene și autorizațiile aferente de circulație pe drumurile județene.
De asemenea, în concordanță cu prevederile alin. 13 lit. c al aceluiași articol, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 2.500 de lei, lipsa autorizației de circulație pe drumurile județene însoțită de dovada plății, constatată pe drumurile județene de către agenții constatatori ai Consiliului Județean C..
În conformitate cu prevederile art. 4 pct. 2 din Anexa nr. 1 a H.C.J. nr. 252/2012, subiectele taxabile sunt persoanele fizice sau juridice, care au calitatea de beneficiari sau utilizatori ai rețelei de drumuri județene și care dețin sau utilizează tipurile de mijloace de transport taxabile. De asemenea, potrivit pct. 13 al aceluiași articol, accesarea și utilizarea serviciului reprezintă utilizarea concretă a rețelei de drumuri județene prin . acesteia.
Aplicând dispozițiile normative precitate situației de fapt reținute în cauză, instanța apreciază că sancționarea petentei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 41 alin. 13 lit. c din H.C.J. nr. 5/2007, astfel cum a fost modificată prin H.C.J. nr. 252/2012, cu amendă contravențională în cuantum de 500 de lei, este legală.
În acest sens, din interpretarea prevederilor legale precitate instanța reține că, și prin raportare la natura juridică a taxelor, aceea de contravaloare a costului unui serviciu public de care beneficiază un subiect taxabil, obligația de plată de plată a taxei de accesare și utilizare a rețelei de drumuri județene situate pe teritoriul județului C. revine subiectului de drept care utilizează, în concret, rețeaua de drumuri a județului C., prin . acesteia.
În cauză, este necontestat că petenta este angajatorul conducătorului auto C. D., care a circulat cu autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, pe DJ 226, km 18, între localitățile Năvodari și C., în data de 21.06.2013, ora 14:10, și care a efectuat transportul în numele și în interesul acesteia, astfel că petenta este subiect taxabil în accepțiunea acordată acestei noțiuni de prevederile art. 4 alin. 2 precitate, dat fiind că aceasta este subiectul de drept care a accesat, în concret, rețeaua de drumuri județene a județului C., fiind lipsit de relevanță, în vederea existenței obligației acesteia de plată a taxei pentru accesarea și utilizarea rețelei de drumuri județene și, în caz de neplată, pentru angajarea răspunderii contravenționale a petentei, dacă dreptul de folosință al acesteia asupra autoutilitarei cu nr. de înmatriculare_ a fost exercitat ca atribut al dreptului de proprietate, ca drept de creanță ori în temeiul unei situații juridice.
În privința individualizării sancțiunii aplicate petentei, instanța apreciază că aceasta a fost realizată în mod just de către agentul constatator, pentru considerentele ce succed.
Astfel, conform art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, în consonanță cu prevederile art. 7 din același act normativ, avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, putând fi aplicat și în cazul în care fapta este de gravitate redusă, chiar și în ipoteza în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Totodată, în demersul său de verificare a temeiniciei modului în care agentul constatator a stabilit sancțiunea contravențională principală pe care i-a aplicat-o petentei din prezenta cauză, instanța a avut în vedere și criteriile generale de individualizare a sancțiunii contravenționale, prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, instanța are în vedere circumstanțele personale ale contravenientei, care este profesionist și care, în această calitate, trebuie să respecte cu o rigoare sporită normele juridice edictate în vederea desfășurării activității pe care aceasta a fost autorizată să o desfășoare. De asemenea, în fundamentarea acestei soluții, instanța are în vedere și că petentei i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantumul minim prevăzut de norma incriminatoare, sancțiune pe care instanța o apreciază a fi în măsură a asigura realizarea funcțiilor preventivă și educativă ale pedepsei.
În privința cererii intimatului de obligare a petentei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 500 de lei, constând în onorariu de avocat, având în vedere soluția de respingere a plângerii contravenționale, instanța apreciază că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce succed.
Astfel, potrivit art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, onorariul de avocat este inclus în categoria cheltuielilor de judecată. În conformitate cu prevederile art. 452, dovada acestora trebuie făcută de partea care le pretinde până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. De asemenea, conform art. 453 din același act normativ, obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se poate realiza numai la cererea părții care a câștigat procesul.
În cauză, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale, cererea intimatului fiind dovedită cu borderoul de plăți din data de 17.01.2014, depus cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei.
În lumina considerentelor ce preced, plângerea contravențională formulată de petentă urmează să fie respinsă ca neîntemeiată, iar aceasta urmează să fie obligată la plata către intimat a sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petenta . cu sediul în COSAMBESTI, având CUI – RO21189663, în contradictoriu cu intimatul C. J. CONSTANTA, cu sediul în CONSTANTA, ., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._/21.06.2013, ca neîntemeiată.
Obligă petenta la plata către intimat a sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept la cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 24.01.2014.
Președinte, Grefier,
Minaev I. S. M. E.
Red jud. M.I. 04.03.2014 2 exemplare 2 comunicari, azi, ./2014
Tehnored gref S.M.E. 04.03.2014
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 4297/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8520/2014. Judecătoria... → |
|---|
