Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9423/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9423/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-09-2014 în dosarul nr. 24841/212/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9423

Ședința Camerei de Consiliu din data de 19 septembrie 2014

Instanța de judecată constituită din:

Președinte: C. D.

Grefier: S. P.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE C. în contradictoriu cu pârâta L. G. având ca obiect cerere cu valoare redusă.

Cererea de judecă în Camera de Consiliu, fără citare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Verificându-și din oficiu competența în temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, instanța apreciază că este competentă cu soluționarea prezentei cauze general, material și teritorial conform dispozițiilor art. 1027 raportat la art. 94 pct. 1 lit. j și art. 107 Cod procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează ca fiind utilă cauzei proba cu înscrisurile aflate la dosar și, în raport de acestea, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.08.2014 sub numărul_, reclamanta R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE S.A. a solicitat obligarea pârâtei L. G. la plata sumei de 3669,86 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în perioada 30.09._14, a sumei de 48,46 lei reprezentând penalități de întârziere pentru neplata la termen a contravalorii energiei termice, menționat în facturile fiscale aferente perioadei 30.09._14, precum și suma de 200 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat un contract de furnizare a energiei termice – nr. 146 din 21.03.2012. Conform clauzelor contractuale, ale art. 254 lit.a din Ordinul nr. 91/2007, art. 41 alin.4 lit.c din Legea nr. 51/2006, utilizatorii au obligația de a achita facturile emise de furnizor, în modalitatea convenită prin contractul de furnizare a energiei termice. Reclamanta a furnizat energie termică pentru încălzire și apă caldă pentru consum, pârâta având obligația să efectueze plata pentru aceste prestații. Potrivit contractului și dispozițiilor legale în materie, neachitarea de către utilizator în termenul convenit de la data scadenței facturilor emise atrage penalități de întârziere, stabilite conform reglementărilor în vigoare.

În drept reclamanta a invocat art. 1270, 1272, 1516 alin. 1 și 2, 1523 alin.1, 1535 alin. 1, 1538 alin.1, 1539 Cod civil, Legea 325/2006, Ordinul 91/2007, Legea nr. 51/2006 și art. 1025 și următoarele din Codul de proc. civ.

În dovedirea susținerilor, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri atașând la cerere copii ale următoarelor înscrisuri: contractul de furnizare a energiei termice nr. 146 din 21.03.2012, somația adresată debitorului, situație facturi fiscale emise, fișe calcul penalități, facturi fiscale.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 200 lei.

Pârâta L. G., legal citată, nu a depus întâmpinare.

Instanța a soluționat cauza fără citarea părților pentru dezbateri orale, considerând că, față de valoarea foarte redusă a obiectului cererii, a probelor de la dosar, precum și față de lipsa unui răspuns din partea pârâtei, în condițiile art. 1029 alin. 4 C.proc.civ., nu sunt necesare dezbateri orale.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Conform art. 1025 C.proc.civ.: „(1) Prezentul titlu se aplica atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecata și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. (2) Prezentul titlu nu se aplica în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice. (3) De asemenea, prezenta procedură nu se aplica cererilor referitoare la: a) starea civila sau capacitatea persoanelor fizice; b) drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; c) moștenire; d) insolvența, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; e) asigurări sociale; f) dreptul muncii; g) închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; h) arbitraj; i) atingeri aduse dreptului la viața privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.

Instanța reține că în speță sunt aplicabile dispozițiile titlului X din codul de procedură civilă privind cererile de valoare redusă, întrucât creanța pretinsă de reclamantă este sub nivelul de_ lei și nu este incident niciunul din cazurile de excepție prevăzute de alin. 2 și 3 ale art. 1025 C.proc.civ.

Se mai reține că, între reclamanta R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE S.A. și pârâta L. G., s-au desfășurat raporturi comerciale în temeiul contractului de furnizare a energiei termice nr. 146 din 21.03.2012, în baza cărora reclamanta a furnizat pârâtei energie termică și a emis următoarele facturi fiscale:_/30.09.2013,_/31.10.2013,_/30.11.2013,_/31.12.2013,_/31.01.2014,_/28.02.2014, în sumă totală de 3718,43 lei, restul de plată din aceste facturi fiind în cuantum total de 3669,86 lei.

În urma cercetării înscrisurilor existente la dosarul cauzei, instanța va reține că pârâta, cu toate că a avut posibilitatea, nu a solicitat instanței administrarea unui înscris din care să rezulte că a achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză, fapt care va avea ca și efect rămânerea în ființă a prezumției relative a neachitării datoriilor.

În drept, instanța reține că potrivit art. 1270 Cod civil: „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

De asemenea, conform art. 1.527 Cod Civil:

„(1) Creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligația în natură, cu excepția cazului în care o asemenea executare este imposibilă”.

În aceste condiții, pârâtul avea, conform dispozițiilor contractului de furnizare a energiei termice – nr._ din 21.11.2012, art. 9 pct. 1 și art. 20 alin.2, obligația de a achita contravaloarea facturilor în termen de 30 zile calendaristice de la data scadenței acestora.

Față de aceste aspecte, instanța reține că reclamanta a făcut dovada raporturilor juridice dintre părți și a prestației efectuate pârâtei, însă pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor asumate, respectiv plata facturilor fiscale menționate anterior, astfel că, în ce privește debitul de 2368,01 lei, pretențiile reclamantei sunt întemeiate.

În ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, instanța constată că în cuprinsul art. 20 alin.2 din contract, se menționează că neplata sumelor facturate în termen de 30 de zile de la scadență, atrage penalități de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, începând cu prima zi după data scadenței și până la achitarea ei.

Instanța constată că furnizorul a perceput majorări de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere. Așadar, cuantumul penalităților este, de asemenea, cert, lichid și exigibil, reprezentând o creanță accesorie creanței principale

Această clauză este o aplicare a dispozițiilor art. 1535 cod civil potrivit cărora: „(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În baza acestei clauze penale, reclamanta a calculat corect, conform înscrisurilor existente la dosar, penalitățile de întârziere în cuantum de 48,46 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 30.09.2013 – 28.02.2014, motiv pentru care instanța va admite și acest capăt de cerere.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 453 și ale art. 1031 alin. 1 Cod procedură civilă, privind culpa procesuală în declanșarea prezentului litigiu,, pârâtul urmează să fie obligat către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTRIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea având ca obiect pretenții-cerere cu valoare redusă formulată de reclamanta R. A. DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE C., cu sediul în C., .. 14A, județul C., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_ în contradictoriu cu pârâta L. G., cu domiciliul în C., .. 42, ., județul C., CNP_.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3669,86 lei reprezentând debit restant aferent perioadei 30.09.2013 – 28.02.2014, precum și suma de 48,46 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 30.09.2013 – 28.02.2014.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința camerei de consiliu, astăzi, 19.09.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. D. S. P.

Red. și tehnored. Jud. CD

Ex. 4/05.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9423/2014. Judecătoria CONSTANŢA