Plângere contravenţională. Sentința nr. 9903/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9903/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 9688/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9903
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.10.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – L. MOȚÎRLICHIE
GREFIER – E. R.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent E. M. și pe intimat I. J. DE POLITIE CONSTANTA POLITIA CERNAVODA, având ca obiect plângere contravenționala CP_.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință.
Față de locul săvârșirii presupusei contravenții, instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., și reține cauza spre soluționarea excepției invocate.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta sub nr._ petentul E. M.., a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. J. DE POLITIE CONSTANTA POLITIA CERNAVODA,anularea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/23.03.2014.
În motivare, a apreciat petentul faptul că procesul-verbal nu este întocmit corect, iar sancțiunea aplicată este netemeinică.
În susținere, a fost depus la dosar procesul-verbal contestat și o copie a CI.
La data de 19.011.2013, intimatul a formulat întâmpinare, invocând necompetența teritoriala a Judecătoriei C. in soluționarea prezentului litigiu si declinarea in favoarea Judecătoriei Medgidia, fapta reținută fiind constatată în parcarea magazinului „Billa” din orașul Cerbavodă.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., se rețin următoarele:
Prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._/23.03.2014., a fost sancționat contravențional petentul întrucât, în ziuade 16.03.2014 a oprit autoutilitara Dacia cu numărul de înmatriculare_ în parcarea magazinului Billa din oraș Cernavodă și nu a asigurat autoturismul condus cu frâna de ajutor și nici nu a cuplat într-o treaptă de viteză, astfel că, după ce petentul a coborât din autoturism, acesta a început să se deplaseze, intrând în coliziune cu un alt autoturism marca Peugeot cu nr._, care era parcat, rezultând avarierea acestuia la partea din față, faptă prevăzută de art.141 alin.1 din RAOUG 195/2002. De asemenea, conducătorul auto nu s-a prezentat la sediul Poliției pentru a anunța evenimentul și întocmi documentele în 24 de ore, faptă prevăzută de art.79 alin.1 lit.b din OUG 195/2002.
Potrivit art.32 alin.(2) din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.19 C.proc.civ., care prevăd posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri, coroborate cu dispozițiile art.129 alin.(2) pct.3 Cod proc.civ., conform cărora necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, de la care părțile nu pot deroga, se desprinde concluzia ca, în litigiile ce nu sunt referitoare la bunuri (cum este și cazul plângerilor contravenționale), competența teritorială este absolută.
Așadar, în materie contravențională, competența teritorială stabilită prin O.G. nr.2/2001 are un caracter exclusiv, în măsura în care printr-o normă specială nu se stabilește competența teritorială în favoarea altei instanțe, fără posibilitatea pentru părți de a stabili o altă instanță.
În consecință, întrucât locul săvârșirii contravenției este localitatea Cernavodă, în circumscripția judecătoriei Medgidia, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale, și să decline competența în favoarea Judecătoriei Medgidia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecatoriei Constanta.
Declina cauza privind pe petent E. M., domiciliat în loc. Cernavodă, ., jud. C., CNP –_, și pe intimat I. J. DE POLITIE CONSTANTA POLITIA CERNAVODA, cu sediul în mun. C., ., jud. C., spre competentă soluționare la Judecătoria Medgidia.
F. cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 0.10. 2014.
PreședinteGrefier
L. Moțîrlichie E. R.
Red. jud. L.M./
Dact. R.E./07.10.2014
.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9423/2014. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








