Cerere necontencioasă. Sentința nr. 6004/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6004/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 3294/212/2013*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6004
Ședința publică de la 29 Mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O. M. S.
GREFIER E. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, acțiune formulată de contestator ., cu sediul în O., ., județul C., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI RO6759441, și sediu procesual ales la S. „LITCANU SI G.”, în C., ., nr. 38, ., în contradictoriu cu intimat P. O. O. - SERVICIUL IMPOZITE SI TAXE, cu sediul în O., ., județul C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.05.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 29.05.2014.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.02.2013, sub numărul_, contestatoarea . a formulat, în contradictoriu cu intimatul P. O. O. - SERVICIUL IMPOZITE SI TAXE, contestație la executare împotriva actelor de executare începute în dosarul de executare nr._/21.12.2012 .
In motivare, societatea a învederat că, a fost amendată cu suma de 5000 lei, în baza art. 5 lit. a din HG 1373/2008 coroborat cu art. 8 lit. c, fiind întocmit procesul verbal . nr._ din 12.07.2012 .
Deși procesul verbal a fost expediat prin poștă la data de 08.08.2012 și primit la data de 13.08.2012, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de art. 14 din OG 2/2001, intimata a apreciat că procesul-verbal a devenit titlu executoriu, formându-se dosarul de executare_/21.12.2012, comunicându-se somația nr._/21.12.2012 din 15.01.2013.
În raport de aceste aspecte, contestatoarea a invocat prescripția executării sancțiunii in raport de dispozițiile art.14 din OG 2/2001, întrucât procesul verbal nu a fost comunicat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
În ceea ce privește calitatea organului fiscal care efectuează executarea, se apreciază executarea ca nelegală, iar actele de executare lovite de nulitate, întrucât amenda se face venit la bugetul de stat și nu la bugetul local al unității administrativ teritoriale în a cărui rază teritorială societatea își are domiciliul fiscal, executarea fiind începută de către un organ fiscal necompetent.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 172-173 din OG nr. 92/1993, art. 339 din C..
În susținerea cererii, s-au depus în copie următoarele înscrisuri: procesul-verbal din 12.07.2012, plicul și dovada de comunicare, somația nr._/21.12.2012, dovada emisă de Serviciul impozite si taxe.
La solicitarea instanței, a fost depus la dosar copia dosarului de executare al intimatului, respectiv somația din data de 21.12.2012, adeverință de primire a somației și copia procesului-verbal de contravenție.
Prin sentința civilă nr. 9217/21.06.2013, Judecătoria Constanta a admis contestația la executare, cu consecința anulării actelor de executare silită emise în dosarul de executare nr._/21.12.2012 al intimatei.
Pentru a decide astfel, prima instanță a fondului a reținut că, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/12.07.2012, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 5000 lei, reținându-se în sarcina sa încălcarea dispozițiilor art.5 lit. a din HG 1373/2008, respectiv a faptei de a transporta cu ansamblul de vehicule compus din autoutilitară și semiremorcă bunuri divizibile (deșeuri fier vechi), fără ca furnizorul să emită bilet de cântar pentru vehicul.
În ceea ce privește excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, raportat la data comunicării procesului-verbal de contravenție, instanța a reținut că, raportat la data încheierii procesului-verbal de contravenție -12.07.2012, data comunicării acestuia către petent - 08.08.2012 și dispozițiile art. 14 din OG 2/2001, potrivit cărora executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de contravenție nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, aceasta apare ca neîntemeiată, nefiind depășit termenul prevăzut de lege.
Referitor la al doilea motiv de nelegalitate al procesului verbal contestat, potrivit art. 5 lit. a din HG 1373/2008, obligațiile utilizatorului sunt următoarele: a)sa nu transporte bunuri divizibile de la furnizorii care nu cântăresc sau nu eliberează tichet de cântar pentru toate vehiculele.
S-a reținut astfel că, pentru recuperarea creanței fiscale, reprezentând venituri din amenzi, în cuantum de 5000 lei, Serviciul Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Orașului O. a început executarea silită a contestatoarei, fiind format dosarul de executare nr._ și emisă somația nr._ din data de 21.12.2012, somație comunicată contestatoarei la data de 15.01.2013.
Potrivit art. 8 alin.1 lit. c din HG nr.1373/2008, constituie contravenții si se sancționează cu amenda contravențională următoarele fapte:a) încălcarea prevederilor art. 5 lit. a) si c), cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei, aplicata utilizatorului, iar potrivit alin. 4, constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către: Administratorul drumului public la care se realizează accesul de la punctul de lucru al furnizorului, chiar daca accesul se realizează prin intermediul unui drum de utilitate privată, pentru nerespectarea de către furnizor a obligațiilor prevăzute la art. 2-;b)administratorul drumului, prin personal împuternicit, pentru nerespectarea de către utilizatori sau conducătorii auto a obligațiilor prevăzute la art. 5 si 6;c) polițiștii rutieri sau polițiștii de frontieră, în cazul în care își desfășoară activitățile specifice de control în lipsa personalului prevăzut la lit. b).
Potrivit art. 8 alin. 3 din OG nr.2/2001, sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepția celor aplicate, potrivit legii, de autoritățile administrației publice locale și amenzilor privind circulația pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale.
Potrivit art. 39 alin.2 lit. b din OG 2/2001, punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel: pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale unităților subordonate Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, în a căror rază teritorială îți are domiciliul fiscal contravenientul persoana juridică.
Potrivit art. 136 alin. 5 din Codul de procedură fiscală, pentru efectuarea procedurii de executare silită, este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau organul de executare competent, desemnat potrivit art. 33, după caz. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, aplicarea măsurii de executare silită se face de către organul de executare coordonator.
Conform art. 172 alin. 1 din Codul de procedura fiscala, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum si in cazul in care aceste organe refuza sa îndeplinească un act de executare in condițiile legii.
În speță, față de dispozițiile legale arătate, prima instanță a apreciat că, executarea silită împotriva contestatorului a fost începută în mod nelegal de către Serviciul de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei O. pentru recuperarea debitului de 5000 lei, reprezentând venituri din amenzi contravenționale aplicate pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind furnizarea si transport rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, amenzi ce se fac venit integral la bugetul de stat, competente pentru recuperarea respectivului debit fiind organele de specialitate ale unităților subordonate Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, în a căror raza teritorială își are domiciliul fiscal contravenientul persoana juridică, respectiv AFP C..
S-a mai apreciat că, nulitatea procedurii de executare silită operează necondiționat de existența vreunei vătămări în cazul în care executorul care a efectuat procedura de executare nu a fost necompetent, competența sa reprezentând o condiție exterioară a întregii proceduri de executare, încălcarea dispozițiilor de procedură atrăgând nulitatea în întregime a procedurii efectuate de executorul necompetent, indiferent de dovada existenței unei vătămări.
Împotriva acestei soluții, intimata a declarat recurs în termenul legal, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta la data de 28.11.2013.
Prin decizia civilă nr. 2068/RCA/19.12.2013, Tribunalul C. a admis recursul intimatei împotriva sentinței civile nr. 9217/21.06.2013, a casat sentința recurată și a trimis cauza primei instanțe în vederea desăvârșirii fondului cauzei.
În motivarea deciziei de casare, Tribunalul a reținut că, potrivit art. 8, alin. 3 din OG nr.2/2001, sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepția celor aplicate, potrivit legii, de autoritățile administrației publice locale și amenzilor privind circulația pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale.
Conform art. 39 alin. 2 lit. a și b din OG 2/2001, punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel: a. pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau după caz își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică; b. pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale unităților subordonate Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală,, în a căror raza teritorială își are domiciliul fiscal contravenientul persoana juridică..
Potrivit art. 136 alin. 5 din Codul de procedură fiscală, pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau organul de executare competent, desemnat potrivit art.33, după caz. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, aplicarea măsurii de executare silită se face de către organul de executare coordonator.
Potrivit art. 8 alin.1 lit. c din HG nr. 1373/2008, constituie contravenții si se sancționează cu amenda contravențională următoarele fapte: a) încălcarea prevederilor art. 5 lit. a) si c), cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei, aplicata utilizatorului, iar potrivit alin. 4, constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către: Administratorul drumului public la care se realizează accesul de la punctul de lucru al furnizorului, chiar daca accesul se realizează prin intermediul unui drum de utilitate privată, pentru nerespectarea de către furnizor a obligațiilor prevăzute la art. 2-;b)administratorul drumului, prin personal împuternicit, pentru nerespectarea de către utilizatori sau conducătorii auto a obligațiilor prevăzute la art. 5 si 6;c) polițiștii rutieri sau polițiștii de frontieră, în cazul în care își desfășoară activitățile specifice de control în lipsa personalului prevăzut la lit. b).
Astfel că,în referire la realizarea si destinația sumelor reprezentând venituri din amenzi, se poate observa că, dispozițiile HG nr. 1373/2008 nu cuprind mențiuni exprese, astfel încât se apreciază asupra incidenței dispozițiilor OG nr. 2/2001, cu referire la dispozițiile art. 8 alin. 3. Or, după cum se poate observa din cuprinsul procesului verbal, în sarcina petentei a fost reținută fapta prevăzută de art. 5 lit. a din HG nr. 1373/2008, respectiv efectuarea unui transport cu ansamblul de vehicule compus din autoutilitară și semiremorcă bunuri divizibile (deșeuri fier vechi), fără ca furnizorul să emită bilet de cântar pentru vehicul, apreciindu-se în sensul că veniturile din amenzi provenite din contravenții la regimul circulației pe drumurile publice nu se subsumează numai contravențiilor stabilite si sancționate prin OUG nr. 195/2002.
F. de considerentele expuse, Tribunalul C. a reținut caracterul întemeiat al criticilor intimatei, cu consecința admiterii recursului, desființarea sentinței recurate și trimiterea cauzei către aceeași instanță, în vederea soluționării fondului.
În rejudecare, cauza a fost reînregistrată la data de 27.02.2014, sub numărul_, iar la termenul de judecată din data de 23.04.2014, cu prilejul formulării cererii de abținere de către instanța inițial învestită în cauză, contestatoarea, prin apărător, a învederat că, a formulat contestație la executare invocându-se prescripția executării sancțiunii și necompetența organului de executare, aspecte care au fost soluționate de către instanța superioară, neexistând și alte motive de nelegalitate invocate în cuprinsul contestației.
Analizând cauza, după trimiterea spre rejudecare, exclusiv prin prisma dispozițiilor de casare, a doua instanță a fondului reține următoarele:
Potrivit art. 315 alin. 1 din C., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
(3) După casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.
Din această dispoziție legală, se desprinde obligativitatea îndrumărilor date de către instanța de casare, cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta ori/și cu privire la necesitatea administrării unor probe, ceea ce înseamnă că, instanța fondului este ținută de modul de interpretare al unui anumit text de lege și totodată, limitată, în rejudecarea cauzei, la problemele de drept dezlegate de către instanța superioară.
În cauză, problema de drept dezlegată de către instanța de casare – care a constituit și motivul de recurs al intimatei – a vizat domeniul de aplicare al art. 8 alin. 3 din OG nr. 2/2001, care nu se subsumează numai contravențiilor stabilite si sancționate prin OUG nr. 195/2002.
Întrucât Tribunalul a rezolvat motivul contestației la executare constând în necompetența organului de executare, instanța fondului nu mai poate interveni în această privință.
Cât privește al doilea motiv de nelegalitate, vizând tardivitatea aplicării sancțiunii, acesta a intrat în puterea lucrului judecat prin neatacarea acestei soluții în termenul legal de recurs.
Referitor la „desăvârșirea fondului”, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 315 alin. 1 din C. rezultă că, instanța care rejudecă cauza are o deplină putere de apreciere asupra problemelor de fapt, întrucât stabilirea stării de fapt reprezintă atributul exclusiv al instanței de fond, iar în cadrul rejudecării, aceasta poate, fie să pronunțe o soluție diferită de aceea pronunțată anterior, fie să mențină constatările de fapt anterioare.
Cu toate acestea, libertatea instanței de rejudecare în privința stării de fapt nu este una absolută, ci limitată, pe de o parte, de administrarea probelor impuse de către instanța superioară – ceea ce nu este cazul în speță, iar pe de altă parte, de principii fundamentale ale procesului civil, precum disponibilitatea și rolul activ.
Altfel spus, instanța de rejudecare este îngrădită în ceea ce privește examinarea fondului cauzei, de aspectul că, reclamanta nu a indicat motive de netemeinicie ale titlului executoriu contestat care să permită desăvârșirea fondului contestației, întrucât obiectul dosarului - contestație la executare – nu se pretează la examinarea și din oficiu a motivelor de netemeinicie (precum în cazul acțiunilor având ca obiect plângere contravențională).
Astfel, conform art. 399 alin. 1 din C., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
(3) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Dispozițiile legale mai sus citate sunt foarte clare, în sensul că posibilitatea invocării unor apărări de fond în cadrul unei contestații la executare – și acestea, restricționate și anume, să nu existe o altă cale de atac prin care să poată fi valorificate – reprezintă atributul exclusiv al părților. Instanța de judecată nu poate, din oficiu, să verifice temeinicia titlului executoriu într-o contestație la executare.
Față de considerentele învederate, instanța va constata că, soluționat fiind motivul de nelegalitate constând în necompetența organului de executare, contestația la executare formulată de către contestatorul .., în contradictoriu cu intimatul PRIMĂRIA ORAȘULUI O. - SERVICIUL IMPOZITE ȘI TAXE O., se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de către contestatorul ., cu sediul în O., ., județul C., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI RO6759441, și sediu procesual ales la S. „LITCANU SI G.”, în C., ., nr. 38, ., în contradictoriu cu intimat P. O. O. - SERVICIUL IMPOZITE SI TAXE, cu sediul în O., ., județul C..
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. M. S. E. M.
Red. Jud. O.M.S. 30 iunie 2014;
Tehnored. Grf. E.M. 04 Iunie 2014/ 4 exp.
Comunicat . exp. / .
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 05/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4919/2014.... → |
|---|








