Contestaţie la executare. Sentința nr. 1078/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1078/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 16851/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Sentința civilă Nr.1078
Ședința publică de la 04 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R. Parleteanu
Grefier Selma Z.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator C. I. domiciliat în O.,.,jud.C. și pe intimat . cu sediul București,sector 1,.,nr.8-12, intimat . SRL cu sediul în C.,Complex Boreal,.,Complex Boreal,nr.2,jud.C. intimat B. S. C. A. SI S. C. G. S. cu sediul în C.,.,., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă cu prezenta hotărâre când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 4.02.2014 când s-a pronunțat:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub număr de dosar_, contestatorul C. I. a solicitat ca în contradictoriu cu intimații . SA (creditoare), . Srl (terț poprit) și B. S. C. A. –S. C. G. S., să constate intervenită prescripția dreptului de a cere executarea silită a Titlului executoriu constând în contract nr. 10 CMFV_ privind acordarea de credit prin cardul de credit M. Card Standard Super Plus,până la concurența sumei de 5959,45 lei încheiat cu creditoarea și a titlului executoriu constând în procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare emis de B. S. C. A. –S. C. G. S. la data de 24.02.2009, pentru suma de 635 lei și pe cale de consecință: - anularea actelor de înființare a popririi asupra veniturilor obținute la terțul poprit . Srl și restituirea sumelor ce i se vor reține contestatorului de către terțul poprit și se vor consemna la dispoziția executorului judecătoresc pe perioada de la data înființării popririi până la rămânerea definitivă și revocabilă a hotărârii judecătorești ce se va pronunța în cauză, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, contestatorul a arătat că prin contractul nr. 10 CMFV_ încheiat cu creditoarea . București i s-a acordat un credit în sumă de 4959 lei aflând că în luna decembrie 2008 i s-a întocmit dosar de executare silită cu nr. 869/2008 la B. S. C. A. –S. C. G. S., precum și un proces verbal de stabilire a cheltuielilor la data de 22.12.2008.
Față de această situație, a arătat contestatorul că înțelege să invoce excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a sumei de 5959,45 lei în temeiul contractului de credit și a sumei de 630,70 lei cheltuieli de executare motivat de împrejurarea că titlurile executorii și-au pierdut puterea executorie deoarece au trecut mai mult de 3 ani de la data îndeplinirii de către acesta a unui act de executare a obligației de plată, iar pe de altă parte, au trecut 3 ani de la data la care s-a depus de către creditoare cererea de executare însoțită de titlul executoriu, timp în care nu a primit nici o comunicare de la creditoare sau de la executorul judecătoresc.
În final, față de excepția invocată a solicitat contestatorul să fie anulate actele de înființare a popririi veniturilor pe care le realizează la . Srl și să-i fie restituite sumele de bani ce se vor consemna la CEC la dispoziția executorului judecătoresc pe perioada de la data înființării popririi până la rămânerea definitivă și revocabilă a hotărârii judecătorești ce se va pronunța în prezenta cauză.
În drept, s-au invocat art. 399, art. 405, art. 405 ind.2 lit.a, lit.b Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii au fost anexate înscrisuri.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care, pe cale de excepție, a invocat netimbrarea cererii de chemare în judecată, tardivitatea formulării contestației la executare, iar pe fondul cauzei, respingerea contestației ca neîntemeiată.
În esență, intimata a arătat că la data de 12.12.2007 a încheiat cu contestatorul contractul nr. 10 CMFV privind acordarea de credit prin cardul de credit Mastercard Standard Superplus limita de credit fiind stabilită la suma de 4959 lei, cu obligația acestuia de a achita lunar, până la data de 25 ale fiecărei luni, suma minimă de plată comunicată prin intermediul extraselor de cont. Potrivit art. 9 din contract, deținătorul care nu a achitat integral până la data de 25 ale lunii suma minimă de plată devine debitor, datorând inclusiv dobânda penalizatoare, iar în aceste împrejurări emitentul este îndreptățit să suspende utilizarea cardului și să înceapă procedura legală de recuperare a obligațiilor totale de plată ale deținătorului.
S-a arătat în continuare că în temeiul art. 52 din legea nr. 93/2009 contractul de credit constituie titlu executoriu, iar în ceea ce privește formele de executare, s-a solicitat realizarea creanței potrivit cererii de executare silită, executarea urmând să se realizeze simultan prin toate formele prevăzute de lege.
În ceea ce privește excepția invocată de contestator, s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată. În apărare, intimata a arătat că executarea silită a fost derulată prin poprire, iar potrivit art. 454 cod procedură civilă, poprirea se înființează fără somație, prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoană arătată la art. 452 cpc, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată.
În final s-a arătat că în dosarul de executare silită s-au efectuat numeroase cereri de stăruință în executare de-a lungul procedurii de executare silită, nefiind prescris dreptul de a cere executarea silită.
Din oficiu, instanța a dispus atașarea spre consultare a dosarului de executare silită nr. 869/2008 la B. S. C. A. –S. C. G. S..
Prin încheierea de ședință din data de 30.12.2013, instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de intimată și care au vizat timbrajul contestației la executare și tardivitatea formulării contestației.
Analizând în continuare actele și lucrările dosarului, precum și excepția prescrierii dreptului de a cere executarea silită invocată de contestator, instanța reține următoarea stare de fapt:
La data de 12.12.2007 intimata . SA a încheiat cu contestatorul C. I. contractul nr. 10 CMFV263 privind acordarea de credit prin cardul de credit Mastercard Standard Superplus limita de credit fiind stabilită la suma de 4959 lei, cu obligația deținătorului de a achita lunar, până la data de 25 ale fiecărei luni, suma minimă de plată comunicată prin intermediul extraselor de cont. Potrivit art. 9 din contract, deținătorul care nu a achitat integral până la data de 25 ale lunii suma minimă de plată devine debitor, datorând inclusiv dobânda penalizatoare, iar în aceste împrejurări emitentul este îndreptățit să suspende utilizarea cardului și să înceapă procedura legală de recuperare a obligațiilor totale de plată ale deținătorului.
În baza cererii creditoarei din data de 22.12.2008 s-a început executarea silită împotriva debitorului în dosar de executare nr. 869/2008 al B. S. C. A. –S. C. G. S..
La data de 22.12.2008 a fost emisă somația de plată către contestator, pentru suma de 5959,45 lei, compusă din 5324,45 lei reprezentând debit și 635 lei reprezentând cheltuieli de executare. Somația a fost comunicată debitorului la data de 30.12.2008 împreună cu titlul executoriu, astfel cum rezultă din dovada de comunicare existentă la fila 12 în dosarul de executare silită.
La data de 10.02.2009, executorul judecătoresc S. C. A. –S. C. G. S. a emis o invitație debitorului de prezentare la sediul acestuia în vederea achitării întregii creanțe în sumă de 5959,45 lei, invitație comunicată la data de 17.02.2009.
La data de 11.05.2009, s-a emis adresa de înființare a popririi către terțul poprit ., precum și înștiințarea cu privire la înființarea popririi către debitorul C. I..
Potrivit proceselor-verbale întocmite de B. S. C. A. –S. C. G. S. încheiate la datele de 09.11.2009, 06.05.2010, 29.04.2011, 27.10.2011, 25.04.2012, 23.10.2012 și respectiv 09.01.2013 instanța reține că societatea creditoare a solicitat continuarea procedurii de executare silită până la recuperarea întregului debit precum și a cheltuielilor de executare.
La data de 07.05.2013, s-a emis adresa de înființare a popririi către terțul poprit . Srl, precum și înștiințarea cu privire la înființarea popririi către debitorul C. I..
Conform dispozitiilor art. 405 C. pr. civ. dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de a cere executarea silita, iar prin implinirea termenului de prescriptie orice titlu executoriu isi pierde puterea executorie.
Pentru ca prescriptia sa-si produca efectul sau sanctionator este necesar ca pentru titularul dreptului sa existe pe langa vointa de a actiona si posibilitatea reala de a actiona, adica de a se adresa organului competent pentru protectia dreptului sau.
In timpul curgerii termenului de prescriptie pot interveni anumite imprejurari ori cauze obiective care il pun pe titularul dreptului de a cere executarea silita in imposibilitatea de a actiona.
Daca pe timpul cat dureaza asemenea imprejurari, prescriptia nu ar fi oprita s-ar ajunge la situatia in care titularului dreptului sa i se aplice efectul sanctionator al prescriptiei fara a i se putea imputa pasivitatea ori neglijenta in a actiona.
Pentru a inlatura in asemenea situatii efectul extinctiv al prescriptiei s-au prevazut in lege, pe de o parte, suspendarea cursului prescriptiei si pe de alta parte intreruperea prescriptiei.
F. de caracterul prescriptiei, care apare ca si o sanctiune producerea efectelor prescriptiei nu-si mai gaseste justificarea, in situatiile in care inactiunea nu i-ar fi imputata titularului dreptului la actiune, ea fiind datorata unor cauze, care l-ar impiedica sa-si exercite dreptul, deci unor obstacole de ordin material, juridic sau moral.
Conform disp. art. 405 ind. 2 C. pr. civ. cursul prescriptiei se intrerupe: a) pe data indeplinirii de catre debitor, inainte de inceperea executarii silite sau in cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligatiei prevazute in titlul executoriu ori a recunoasterii, in orice alt mod, a datoriei; b) pe data depunerii cererii de executare, insotita de titlul executoriu, chiar daca a fost adresata unui organ de executare necompetent; c) pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu, in conditiile art. 453 alin. 2; d) pe data indeplinirii in cursul executarii silite a unui act de executare;e) pe data depunerii cererii de reluare a executarii, in conditiile art. 371^6 alin. 1; f) in alte cazuri prevazute de lege.
Dupa intrerupere incepe sa curga un nou termen de prescriptie. Prescriptia nu este intrerupta daca cererea de executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea.
In speta, instanta retine ca in termenul de prescriptie de trei ani care a început să curgă de la momentul încuviințării executării silite, respectiv din data de 15.06.2009, creditoarea a formulat numeroase cereri de staruinta in executare, executorul emitand somatie de plata, înființări de poprire pe veniturile debitorului, acte de executare care sunt de natură să întrerupă cursul prescripției.
Apreciind că în cauză nu a operat prescripția dreptului de a cere executarea silită, instanța reține că actele de executare silită sunt legal întocmite în cadrul dosarului de executare silită nr. 869/2008 al B. S. C. A. –S. C. G. S. și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 399 și urm. Raportat la art. 405 cod procedură civilă, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată contestația la executare.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274. C.pr.civ., instanța va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de contestator în sumă de 194 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul C. I. domiciliat în O.,.,jud.C., in contradictoriu cu intimații . SA cu sediul București,sector 1,.,nr.8-12, . SRL cu sediul în C.,Complex Boreal,.,Complex Boreal,nr.2,jud.C. și B. S. C. A. și S. C. GABIELA S. cu sediul în C., ., ., jud.C..
Respinge ca neîntemeiată solicitarea contestatorului privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 februarie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
A. R. Parleteanu Selma Z.
red:PAR/03.03.2014/7 ex.
tehnoredact.S.Z./5.03.2014/7 ex.
emis 5 comunicări azi,5.03.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 04/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... → |
|---|








