Contestaţie la executare. Sentința nr. 09/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 09/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 18127/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚĂ CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 09.10.2014

Instanța constituită din:

Președinte: F. N.

Grefier: A. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul U. L., cu domiciliul in C., . nr 98, jud C., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul in C., ., jud C., având ca obiect contestație la executare

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constatând că sunt lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, reține cauza spre deliberare și pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.06.2014 sub nr._, contestatorul U. L. a solicitat în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., anularea executării silite începută de intimată în dosarul de executare nr. 13/_ /_ în baza titlului executoriu nr._.

În precizările ulterioare contestației, contestatorul a arătat că titlurile executorii nu pot fi puse în executare, întrucât a formulat plângere împotriva proceselor – verbale de contravenție, plângeri care au fost admise de Judecătoria Fetești.

În drept a invocat prevederile art. 172-174 C.proc.fiscală..

În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a arătat că executarea silită a celor trei procese de contravenție este legală.

S-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin somația nr. 13/_ /_ emisă de intimată în dosarul de executare nr. 13/_ /_, contestatorului i s-a comunicat faptul că a început executarea silită îndreptată împotriva acestuia, pentru suma de 75 lei, în baza titlului executoriu nr._ din data de 20.05.2014.

Titlul executoriu nr._ în baza căruia a fost începută executarea îl reprezintă procesele-verbale de contravenție nr._/02.05.2012, nr._/10.04.2012 și nr._/02.05.2012, așa cum reiese din înscrisurile depuse de intimată odată cu întâmpinarea.

Din înscrisurile depuse de contestator, necontestate de către intimată, listate de pe portalul Judecătoriei Fetești, reiese că în dosarul nr._ s-a dispus anularea procesului – verbal de contravenție nr._/10.04.2012 iar în dosarul nr._ s-a dispus anularea procesului – verbal de contravenție nr._/02.05.2012 și înlocuirea cu avertisment a amenzii aplicate prin procesul-verbal de contravenție nr._/02.05.2012.

Față de cele mai sus reținute, rezultă că procesele – verbal de contravenție puse în executare nu sunt executorii, fiind formulate plângeri împotriva acestora, plângeri care mai mult au fost admise.

În aceste condiții, instanța reține că petentul nu are obligația achitării sumei de 75 lei pusă în executare, fiind desființat izvorul acestei obligații, astfel că executarea silită începută împotriva petentului este nelegală.

Instanța, reținând nelegalitatea executării silite începute de intimată în dosarul de executare nr. 13/_ /_, va admite contestația la executare și va anula executarea silită pornită de intimată în acest dosar de executare în baza titlului executoriu nr._, cu consecința anulării tuturor actelor de executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatorul U. L. cu domiciliul in C., . nr 98, jud C., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul in C., ., jud C..

Anulează executarea silită începută de intimată în dosarul de executare nr. 13/_ /_ în baza titlului executoriu nr._.

Cu drept de apel ce se poate depune la Judecătoria C. în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

F. NemethAlina S.

Red jud. F.N/24.10.2014

Tehnored.gref. A.S/2com/27.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 09/2014. Judecătoria CONSTANŢA