Contestaţie la executare. Sentința nr. 9102/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9102/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 26376/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9102/2014
Ședința publică din data de 12.09.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: C. B.
Pe rol, soluționarea contestației la executare formulate de către reclamanta R. C., domiciliată în municipiul C., ., .. A, .. C., în contradictoriu cu intimata B. T., cu sediul în municipiul C., ., jud. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 85 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la dosar a fost depusă cerere de renunțare la judecată, din partea reclamantei.
În temeiul art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial – potrivit art. 400 alin. 1 rap. la art. 373 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Instanța constată că pentru acest termen nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii de chemare în judecată, motiv pentru care invocă excepția de netimbrare a cererii, asupra căreia rămâne în pronunțare.
JUDECĂTORIA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 18.08.2014, sub număr dosar_, reclamanta R. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B. T., suspendarea executării silite derulate împotriva sa la cererea băncii creditoare în dosarul de executare silită nr. 174/2012 al S.C.P.E.J. „D. D. & C. N.”. Totodată, contestatoarea invocă caracterul abuziv al unor clauze contractuale din contractul de împrumut reprezentând titlul executoriu, solicitând stabilirea corectă a sumelor pe care le datorează intimatei.
Cererea nu este motivată în drept, iar în susținere au fost depuse înscrisuri din dosarul de executare.
Cererea nu a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru, corespunzătoare acestei acțiuni.
Intimata, legal citată fiind, nu a formulat întâmpinare.
La data de 10.09.2014, reclamanta a depus la dosar, prin registratura instanței, cerere de renunțare la judecată.
Citată fiind pentru termenul de judecată din data de 12.09.2014, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 1000 lei pentru contestația la executare și de 50 lei pentru7 cererea de suspendare a executării, contestatoarea nu și-a îndeplinit această obligație până la termenul acordat în acest scop, motiv pentru care, în ședința publică din 12.09.2014, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii.
Potrivit art. 137 din Codul de procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepția de netimbrare, care are întâietate în soluționare față de cererea de renunțare la judecată, reținând următoarele:
Conform art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, „acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești... sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență”.
Potrivit art. 33 alin. 1 din aceeași ordonanță de urgență, „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”, iar alin. 34 alin. 2 stipulează că „dacă la momentul înregistrării cererii au fost timbrate doar o parte din capetele de cerere, acțiunea va fi anulată în parte, numai pentru acele capete de cerere pentru care nu a fost achitată taxa judiciară de timbru”.
În cauza de față Judecătoria apreciază că excepția netimbrării cererii de chmeare în judecată este întemeiată, obligația legală de timbrare ce incumbă reclamantei nefiind îndeplinită până la termenul stabilit, respectiv 12.09.2014.
Totodată, instanța reține că nu s-a formulat de către reclamantă cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru ori cerere de ajutor public judiciar, pentru eșalonarea la plată, reducerea sau scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.
Așa fiind, instanța va admite excepția invocată și va anula cererea, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Anulează, ca netimbrată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta R. C., domiciliată în municipiul C., ., .. A, .. C., în contradictoriu cu intimata B. T., cu sediul în municipiul C., ., jud. C., având ca obiect contestație la executare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.09.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. Crisina B.
Red. Jud. M.G./15.09.2014;
Tehnored. Grf. C.B /24.09.2014/ 4 ex.
Comunicat 2 ex./ .
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








