Contestaţie la executare. Sentința nr. 1963/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1963/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 21437/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1963

Ședința publică din data de 25.02.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ

GREFIER: F. S.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare acțiune formulată de contestatoarea N. S. L. în contradictoriu cu intimata . B. B. S. L..

La apelul nominal facut in sedinta publica, atât la prima strigare, cât si la a doua strigare, se constată lipsa părtilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează că, in cauză, contestatoarea nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru in sumă de 1000 lei.

Având în vedere că, în cauză, nu a fost îndeplinită obligația procesuală stabilită pentru acest termen, instanța a ridicat, din oficiu, excepția netimbrării prezentei contestații la executare iar în temeiul art.150 Cod pr.civilă instanța a rămas în pronunțare asupra excepției ridicate din oficiu.

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 07.08.2013, contestatoarea N. S. L. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimații . . să se dispună anularea încheierii nr.2461/14.02.2011, pronunțată de Judecătoria C. in dosarul nr._ și a tuturor actelor de executare subsecvente, restituirea taxei judiciare de timbru, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea arată că a fost înștiințată, de către angajator, că împotriva sa a fost instituită măsura înființării popririi, măsură dispusă in dosarul de executare silită nr.23/2013 al B. Bogăție S. L.; contestatoarea a mai arătat că din actele comunicate terțului poprit, de către executorul judecătoresc, a aflat că biletul la ordin a fost investit cu formulă executorie in data de 29.03.2011, investirea cu formulă executorie a biletului la ordin fiind făcută fără citarea contestatoarei iar încheierea pronunțată nu a fost comunicată contestatoarei.

Contestatoarea a mai arătat că a fost prejudiciată prin judecarea unei cereri care o privea, fără a avea cunoștință de această împrejurare, aceasta fiind in imposibilitate de a-și formula apărări in cauză; de asemenea, contestatoarea a arătat că nici hotărârea pronunțată nu a fost comunicată, fiind astfel in imposibilitate de a aduce critici încheierii pronunțate.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 399 alin. 2 inice 1 din Cod pr.civilă.

În cauză, deși legal citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei, contestatoarea nu a îndeplinit obligația procesuală stabilită în sarcina sa.

La termenul din data de 01.10.2013 contestatoarea a formulat oral cerere de ajutor public judiciar, sub forma scutirii, reduceri sau eșalonării taxei judiciare de timbru, motiva pentru care instanța a stabilit termen de judecată pentru soluționarea acestei cererii, in camera de consiliu, la data de 05.11.2013, când, având nevoie de timp pentru a analiza actele și lucrările dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 12.11.2013.

La data de 12.11.2013, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de autor public judiciar formulată de contestatoare iar la termenul din data de 19.11.2013 instanța a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru in sumă de 1000 lei.

La termenul de astăzi, având in vedere că, in cauză, contestatoarea nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru in sumă de 1000 lei instanța a ridicat, din oficiu, excepția netimbrării prezentei contestații la executare

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 137, alin. (1) C.proc.civ., excepția de netimbrare a prezentei cereri,instanța constată refuzul contestatorului de a îndeplini obligația procesuală constând în achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei.

În acest sens, contestatoarea a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de1000 lei.

La termenul de judecată de astăzi, contestatoarea, deși legal citată cu această mențiune, nu s-a prezentat în fața instanței și nu a înțeles să achite taxa stabilită în sarcina sa, motiv pentru care instanța, din oficiu, a ridicat excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată.

Potrivit Art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 34 din același act normativ, neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea cererii de chemare în judecată.

Concluzionând asupra cauzei, instanța constată întemeiată excepția ridicată din oficiu, urmând să o admită, cu consecința anulării prezentei contestații ca fiind netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării contestației la executare.

Anulează contestația formulată de contestatoarea N. S. L., cu domiciliul procesual ales in Constanta, PESCARILOR, nr. 1, ., ., în contradictoriu cu intimații .., cu sediul in C., ., județul C., S.C. B. S.A. cu sediul in sector 2, București, D. P., nr. 6A și S.C. VOLKSBANK ROMANIA S.A.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.02.2014.

P. GREFIER

M. TIMOAȘCĂ F. S.

Red jud. MT

Tehnored gref SF

Data redactării: 17.04.2014/ ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1963/2014. Judecătoria CONSTANŢA