Pretenţii. Sentința nr. 5816/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5816/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 20580/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 5816
Ședința publică din data de 27.05.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. M. Ș.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . SRL PRIN MAESTRO SPRL și pe pârât V. I., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 20.05.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de astăzi, când, în aceeași compunere,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 31.07.2013, reclamanta S.C. V. A. SERVICE S.R.L., prin lichidator judiciar MAESTRO SPRL, a chemat în judecată pe pârâtul V. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 879,72 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații efectuate și a cheltuielilor de judecată.
În fapt, în esență, reclamanta a arătat că în baza comenzii nr. 5244/12.02.2011, emisă de pârâtul V. I., a procedat la prestarea serviciilor de reparații la autoturismul marca Volkswagen Passat, . WVWZZZ3CZ6E130922, înmatriculat sub nr._, avariat în urma unui eveniment rutier. Reclamanta a învederat că, această comandă constituie convenția prin care pârâtul a solicitat efectuarea reparațiilor la autovehiculul său, iar reclamanta s-a obligat să repare autoturismul în schimbul plății manoperei și a materialelor de vopsitorie, conform devizului de reparație ce urma să fie întocmit. Inspectorul de daune din cadrul Omniasig Vienna Insurance Group, a constatat avariile, emițând raportul de avizare, iar lucrările de reparație au fost efectuate conform constatărilor acestuia.
A mai precizat reclamanta faptul că, în vederea încasării prețului reparațiilor efectuate (manopera și materialele vopsitorie), respectiv a sumei de 879,72 lei, a emis factura . nr. 6355/12.02.2011, însă, nici pârâtul și nici asigurătorul nu a achitat suma menționată.
În drept, au fost invocate prevederile art.969, 1073, 1413 C.civ. și art. 102 din Legea 71/2011.
În probațiune, a fost solicitată proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului și au fost depuse următoarele înscrisuri: factura . nr. 6355/12.02.2011 (f. 4), calcul reparație (f. 5-10), comandă nr. 5244/12.02.2011 (f. 11), certificat de înmatriculare și carte de identitate (f. 12), acord de plată (f. 13), document intrare în reparație (f. 14), cerere despăgubire (f. 15), sentința civilă nr. 1684/31.05.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
Împotriva reclamantei a fost deschisă procedura insolvenței, fiind reprezentată prin lichidator judiciar, astfel, potrivit art. 77 alin. 1 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La data de 22.11.2013, pârâtul V. I. a depus întâmpinare (f. 20) prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
În motivarea în fapt, pârâtul a arătat că, la data de 26.01.2011, a avut un accident în care asiguratul Omniasig l-a lovit în bara de protecție spate a autoturismului_, mașina fiind introdusă în reparație prin comanda nr. 5244/12.02.2011, solicitându-se prin această comandă numai lucrările comandate de asigurător cu mențiunea „Îndepărtare avarii accident auto conform constatare asigurător Omniasig S.A. și nu au existat lucrări comandate de către pârât. A mai învederat pârâtul faptul că, după terminarea reparației autoturismului, a fost sunat de autoservice V., i-a fost dat talonul mașinii și autoturismul pe data de 13.02.2011, a semnat factura și i s-a spus că reparația a fost efectuată conform dosarului societății de asigurare, contravaloarea facturii urmând a fi achitată de către societatea de asigurare a persoanei vinovate de producerea accidentului.
În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art. 969 C.civ
În probațiune, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar următoarele: factura . nr. 6355/12.02.2011, comandă nr. 5244/12.02.2011, document intrare în reparație, referat privind dosarul de daună (f. 26), acord de plată (f. 27), adresă nr. 3574/06.11.2013 către S.C. Omniasig Vienna Insurance Group S.A.
Instanța a încuviințat, atât pentru reclamantă, cât și pentru pârât, proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că sunt admisibile și duc la soluționarea cauzei și pentru reclamantă, proba cu interogatoriul pârâtului, administrată la termenul din data de 11.03.2014 (f- 43).
Instanța a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a depune la dosar contractul de colaborare între acesta și societatea de asigurare, însă aceasta nu și-a respectat obligația impusă de către instanță.
La dispoziția instanței, a fost depus de către S.C. Omniasig Vienna Insurance Group S.A. întregul dosar de daună nr. RCA/CT/11/_ (f. 54-76).
Analizând cererea prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispoziiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Între reclamanta S.C. V. A. SERVICE S.R.L., și S.C. Omniasig Vienna Insurance Group S.A. s-a încheiat o convenția de colaborare, în temeiul căreia societatea de asigurare și-a asumat obligația de a recomanda deținătorilor de autovehicule pentru care efectuează constatarea avariilor să introducă autoturismul pentru reparații în atelierul reclamantei, urmând ca aceste reparații să fie decontate potrivit procedurii stabilite de către părți. Potrivit contractului, care nu a fost depus de către reclamantă la dosar deși instanța a solicitat, reclamantei S.C. V. A. SERVICE S.R.L. îi revenea obligația de a introduce autovehiculele în reparație, cu respectarea soluțiilor tehnice consemnate în „nota de constatare”.
La data de 26.01.2011 a avut loc incidentul rutier de care a fost stabilit responsabil numitul R. I., (conform constatării amiabile din data de 26.01.2011), autovehiculul condus de acesta marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_ fiind asigurat al S.C. Omniasig Vienna Insurance Group S.A., conform poliție de asigurare de răspundere civilă auto RCA ./10/U4/CA nr._, incident în urma căruia autovehiculul marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare_, proprietatea pârâtului V. I., a prezentat avarii ce au necesitat reparații în valoare de 879,72 lei (factura . nr. 6355/12.02.2011 și deviz reparații).
Ca atare, a fost emis documentul de introducere în reparație a vehiculului (f. 14) de către asigurător iar prin comanda nr. 5244 din 12.02.2011 au fost solicitate efectuarea lucrărilor comandate de asigurător, respectiv îndepărtare avarii accident conform constatare asigurător Omniasig S.A. La data de 12.02.2011 a fost emisă factura . nr. 6355 pentru suma de 879,72 lei primită de către asigurător și de către pârât. În ciuda acestui fapt, asigurătorul nu și-a îndeplinit obligația contractuală asumată prin convenția de colaborare și a ales să plătească numai suma de 345,17 lei din totalul facturii astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar la filele 56-57, astfel, instanța nu poate reține susținerea reclamantei conform căreia factura nu a fost achitată de către pârât sau de asigurător, aceasta fiind achitată parțial, fiind necesară analizarea motivelor pentru care asigurătorul nu a acceptat la plata întreaga sumă, asigurătorul nefiind parte în prezentul dosar.
Din înscrisurile depuse la dosar, nu reiese dacă reclamanta și-a îndeplinit întocmai obligațiile contractuale asumate prin contractul de colaborare, instanța fiind în imposibilitatea de a verifica aceste obligații, dacă a respectat soluțiile tehnice de reparații impuse de către asigurător și standardele de calitate corespunzătoare, față de faptul că reclamanta refuză să depună la dosar contractul de colaborare.
În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța constată sunt incidente în prezenta cauză dispozițiile art. 102 alin. 1 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Astfel, deși prezenta cauză este înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.07.2013, având în vedere că data comenzii este 12.02.2011, este anterioară intrării în vigoare a Noului Cod civil, sunt incidente dispozițiile Codului civil din 1864: art. 969, 970, 1169 C.civ., și cele din codul comercial art. 43 C.. dispozițiilor art. 969 Cod civil, convențiile legal încheiate reprezintă legea părților, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale, iar conform prevederilor art. 970 din același cod, convențiile trebuie executate cu bună-credință. De asemenea, potrivit prevederilor art. 1073 C. civ., potrivit cărora, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Față de pasivitatea reclamantei, instanța nu poate stabilit dacă în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale în persoana pârâtului, față de faptul că acesta nu este vinovat de producerea accidentului și ar trebui să se verifice înainte executarea obligațiilor de către asigurător, precum și obligațiile reclamantei față de asigurător.
Pentru aceste motive, instanța va respinge acțiunea formulată de către reclamanta S.C. V. A. SERVICE S.R.L., prin lichidator judiciar MAESTRO SPRL în contradictoriu cu pârâtul V. I., ca neîntemeiată.
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și față de cele expuse mai sus, instanța va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de către reclamanta S.C. V. A. SERVICE S.R.L., cu sediul în C., ., ., având J_, prin lichidator judiciar MAESTRO SPRL, cu sediul în C., . nr. 24, jud. C., în contradictoriu cu pârâtul V. I., cu domiciliul în C., .. 8, jud. C., ca neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată formulat de către reclamantă, ca neîntemeiat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria C..
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 27.05.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. M. Ș. M. D.
Red.jud. C.M.Ș/28.05.2014/4ex
Tehnored. M.D./28.05.2014
Emis 2 comunicări la data de .
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5470/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 6241/2014. Judecătoria... → |
|---|








