Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 02/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 02/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 13179/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 02.12.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE : D. R.-V.

GREFIER: D. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile Minori și familie, având ca obiect exercitarea autorității părintești/stabilire domiciliu minor/stabilire pensie de întreținere, acțiune formulată de reclamant B. D. (CNP_), cu domiciliul în C., ., județ C. și dom.ales la av.M. –A. C. în C., Bvd.Mamaia, nr.179, județ C. în contradictoriu cu pârâta P. M. - J., cu domiciliul legal în C., ., ., ., județ C. și dom.în fapt în Năvodari, ., ..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18.11.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.12.2014 când, după ce a deliberat în secret, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecatoriei C. cu numarul_, reclamantul a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta sa dispuna stabilirea domiciliului minorului la reclamant,exercitarea autoritatii parintesti asupra acestuia numai de catre reclamant si obligarea paratei la plata unei pensii de intretinere in favoarea minorului.

În motivarea în fapt a acțiunii,reclamantul a arătat,in esenta,că sunt intrunite conditiile corespunzatoare pentru luarea acestor masuri.

In drept au fost invocate dispozitiile art.398 si urm. Cod civil.

Având în vedere că la termenul de judecata reclamantul a formulat cerere de renunțare la judecată,instanța va lua act și va pronunța o încheiere în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecată acțiunii formulată de reclamant B. D. (CNP_), cu domiciliul în C., ., județ C. și dom.ales la av.M. –A. C. în C., Bvd.Mamaia, nr.179, județ C. în contradictoriu cu pârâta P. M. - J., cu domiciliul legal în C., ., ., ., județ C. și dom.în fapt în Năvodari, ., ., ..

Cu drept la recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi,2.12.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

D. R.-V. D. M.

red.jud.D.R.V./4 ex.

08.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 02/2014. Judecătoria CONSTANŢA