Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 8771/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Încheierea nr. 8771/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 27429/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

ÎNCHEIERE NR.8771

Camera de Consiliu

Ședința din data de 02.09.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: V. A. I.

GREFIER: C. V.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect încuviințare a executării silite formulată de B. V. S. privind pe creditoarea C. DE A. RECIPROC A PENSIONARILOR și pe debitorii SALI MERSIA, cu domiciliul în Amzacea, ., jud. C. și DUDUTA A., cu domiciliul în Amzacea, ..

Cererea se soluționează fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, după care instanța reține cauza spre soluționare.

Verificându-și competența, în conformitate cu dispozițiile art. 529 alin. 1 C.p.c., instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și reține cauza spre soluționarea excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii cu care a fost învestită, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.08.2014 cu nr._, B. V. S. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu Contract de împrumut nr. 600/29.01.2014 la cererea creditoarei C. de A. Reciproc a Pensionarilor împotriva debitorilor SALI MERSIA, cu domiciliul în Amzacea, ., jud. C. și DUDUTA A., cu domiciliul în Amzacea, ., pentru achitarea sumei de 1.330 lei, cu titlu de împrumut nerestituit.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 665 C.p.c..

La cerere, s-au anexat înscrisuri, respectiv, cererea creditoarei, titlul executoriu și încheierea executorului din data de 25.08.2014.

Analizând cererea formulată, prin prisma înscrisurilor de la dosar, raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

În temeiul prevederilor art. 248 din C.p.c., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei C., invocată din oficiu, având în vedere cuprinsul art. 529 din C.p.c., potrivit căruia, în cadrul procedurii necontencioase – precum în speță, instanța își verifică din oficiu competența, chiar dacă este de ordine privată, putând cere părții lămuririle necesare.

Conform art. 665 alin. 1 din C.P.C., în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita să se dispună încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 alin. 1 și dovada taxei de timbru.

Cât privește instanța de executare, art. 650 din C.P.C. dispune că, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

(2) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 529 din data de 16 iulie 2014, a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. (1) și art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, decizie potrivit căreia, textul de lege supus controlului de constituționalitate permite un criteriu subiectiv de apreciere din partea uneia dintre părțile în litigiu, ceea ce echivalează cu lipsa stabilirii cu precizie a instanței de executare competente, respectiv cu imposibilitatea cunoașterii de către debitor, în cauza dată, a acestei instanțe.

Cât privește noua instanța de executare competentă, Curtea Constituțională a statuat că, pe viitor, legiuitorului îi revine sarcina să reglementeze expres instanța de executare competentă, tocmai pentru a da efect normei constituționale a art. 126 alin. (2), în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, să adopte norme care să întrunească criteriile de precizie, claritate și, implicit, previzibilitate, impuse de jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția revizuită, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca neconstituționale se suspendă.

De asemenea, conform deciziei Curții Constituționale nr. 58/1996, în caz de admitere a excepției, decizia Curții produce efecte obligatorii și numai pentru viitor, drept consecință textul apreciat ca neconstituțional nu mai poate fi aplicat în viitor. Totodată, potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 186/1999, dispozițiile constituționale pot și trebuie să fie aplicate în mod direct de către instanțele judecătorești și în cazul în care, printr‑o decizie a Curții Constituționale, a fost constatată neconstituționalitatea prevederilor legale existente, iar legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea, după caz, a acelor prevederi legale.

Având în vedere că, până în prezent legiuitorul nu a intervenit în sensul reglementării instanței de executare, instanța va face aplicarea dreptului comun, respectiv a dispozițiilor art. 107 din C.P.C..

Potrivit art. 107, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În cauză, instanța observă că domiciliile debitorilor sunt situate în localitatea Amzacea, respectiv debitorul SALI MERSIA, în Amzacea, ., jud. C. iar debitoarea DUDUTA A. în Amzacea, ., astfel că instanța de executare competentă este Judecătoria M., conform dispozițiilor H.G. nr. 337/1993.

Față de considerentele învederate, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și în consecință, va dispune trimiterea dosarului privind soluționarea prezentei cauze Judecătoriei M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată din oficiu.

Dispune trimiterea dosarului privind soluționarea cererii formulate de petentul B. V. S. privind pe creditoarea C. DE A. RECIPROC A PENSIONARILOR și pe debitorii SALI MERSIA, cu domiciliul în Amzacea, ., jud. C. și DUDUTA A., cu domiciliul în Amzacea, ., în favoarea Judecătoriei M..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 septembrie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. A. I. C. V.

Red. Jud. V.A.I. / 02.09. 2014;

Tehnored. Gr. C.V. / 02.09. 2014 / 3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 8771/2014. Judecătoria CONSTANŢA