Plângere contravenţională. Sentința nr. 5917/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5917/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 6286/212/2014

Dosar nr. 6._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă nr. 5917

Ședința publică din data de 28.05.2014

Instanța constituită din:

Președinte: Minaev I.

Grefier: D. M.

Pe rol, soluționarea cererii formulate de petentul P. L. M., CNP –_, domiciliat în C., Al. Egretei, nr.7, ., ., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN CONSTANTA, cu sediul în C., jud. C., având ca obiect plângere contravențională PA_.

Dezbaterile asupra excepției tardivității depunerii plângerii contravenționale, invocată de intimat, au avut loc în ședința publică din data de 21.05.2014 și au fost consemnate în cuprinsul încheieri de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.05.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.02.2014, sub numărul 6._, petentul P. L. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C., anularea procesului verbal de contravenție ., nr._/18.07.2013.

În motivarea în fapt a cererii sale, petentul a arătat că situația de fapt reținută de agentul constatator în cuprinsul actului administrativ de sancționare contestat în cauză nu corespunde realității, întrucât, în data de 18.07.2013, în cursul serii, aflându-se la domiciliu, a fost amenințat de 2 persoane a căror identitate nu o cunoaște, motiv pentru care a solicitat intervenția lucrătorilor de poliție aflați la aproximativ 150 de metri de locuința sa, însă până la sosirea acestora persoanele care îl amenințaseră au fugit, situație în care, a mai menționat acesta, solicitarea intervenției organelor de poliție a fost justificată, prin acțiunile sale netulburând în niciun fel ordinea și liniștea publică.

Cererea nu a fost întemeiată în drept, însă a fost calificată de instanță drept plângere contravențională.

În probațiune, petentul a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens, alăturat cererii de chemare în judecată: procesul verbal de contravenție contestat și cartea sa de identitate.

Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a taxei judiciare de timbru datorate în cuantum de 20 de lei, stabilită în conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

Prin întâmpinarea depusă în termenul defipt de lege, intimatul a invocat, pe cale de excepție, tardivitatea formulării de către petent a plângerii contravenționale, cu motivarea că actul administrativ de sancționare contestat în cauză i-a fost comunicat acestuia în data de 02.08.2013, prin poștă, cu aviz de primire, astfel că prezenta cerere, depusă în data de 27.02.2014, a fost formulată cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulate de petent, ca neîntemeiată.

În susținerea poziției sale procesuale, acesta a arătat că procesul verbal de contravenție contestat a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, petentul fiind sancționat pentru că, în data de 18.07.2013, în timp ce se afla pe ., . ordinea și liniștea publică în blocul în care locuiește, fapta reținută în sarcina sa constituind contravenția prevăzută de art. 3 pct. 26 și sancționată de art. 4 alin. 1 lit. c din Legea nr. 61/1991.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 61/1991 și ale O.G. nr. 2/2001.

În probațiune, intimatul a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens, alăturat întâmpinării: raportul agentului constatator și dovada de comunicare a procesului verbal de contravenție contestat către petent.

La termenul de judecată din data de 21.05.2014, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimat.

Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepției tardivității formulării plângerii contravenționale, reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 248 Cod procedură civilă, instanța urmează a analiza, cu prioritate, excepția de procedură, absolută și peremptorie a tardivității formulării plângerii contravenționale, întrucât, în caz de admitere a acesteia, cercetarea pe fond a procesului nu mai poate fi realizată.

Potrivit art. 246 alin. 1 și art. 247 alin. 1 din același act normativ, excepțiile absolute, respectiv, cele prin care se aduce în discuție încălcarea unor norme de ordine publică, pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Prin procesul verbal de contravenție contestat ., nr._/18.07.2013, în sarcina petentului s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 26 și sancționate de art. 4 alin. 1 lit. c din Legea nr. 61/1991, constând în aceea că, în data de 18.07.2013, ora 23:05, în timp ce se afla la balconul de la etajul I al imobilului situat pe . din municipiul C., . liniștea locatarilor din zonă prin strigăte și larmă, pentru care i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 500 de lei.

Conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea unei plângeri îndreptate împotriva unui proces verbal de contravenție are obligația de a verifica dacă aceasta a fost depusă în termenul defipt de lege, normele care stabilesc termenul de formulare și depunere a plângerii fiind de ordine publică.

Potrivit art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost săvârșită fapta.

În conformitate cu prevederile art. 25 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate. De asemenea, conform art. 26 alin. 1, dacă agentul constatator aplică și sancțiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta și înștiințarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se mențiune în acest sens în procesul-verbal, contravenientul semnând de primire. Conform art. 26 alin. 3, în cazul în care contravenientul nu este prezent, comunicarea procesului verbal, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii, în modalitatea prevăzută de art. 27 din același act normativ, respectiv, prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, operațiunea de afișare consemnându-se într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor.

Termenul de formulare a plângerii contravenționale, de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, este un termen procedural al cărui calcul se realizează potrivit art. 181 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, în durata termenului neintrând nici ziua de la care acesta începe să curgă, nici ziua în care acesta se împlinește. În conformitate cu alineatul 2 al aceluiași articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

Potrivit art. 184 alin. 2 din același act normativ, prin excepție de la prevederile art. 1, care instituie regula generală în materie, termenele încep să curgă de la data la care partea a primit, sub semnătură, copie de pe act. De asemenea, în concordanță cu prevederile art. 182 alin. 1, termenul care se socotește pe zile se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură. Totodată, în consonanță cu prevederile art. 183 alin. 1, actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal este socotit a fi făcut în termen.

În cauză, instanța constată că procesul verbal de contravenție contestat i-a fost comunicat petentului, prin poștă, cu aviz de primire, în data de 02.08.2013, astfel cum rezultă din dovada de comunicare a procesului verbal aflată la fila 11 a dosarului, dată de la care a început să curgă termenul de formulare a plângerii contravenționale, de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, care s-a împlinit în data de 19.08.2013.

În aceste condiții, plângerea contravențională depusă de petent la instanță în data de 27.02.2014, astfel cum rezultă din ștampila aplicată pe aceasta - fila 1 din dosar, a fost formulată și depusă cu depășirea termenului imperativ prevăzut în art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, motiv pentru care excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată intimat, urmează a fi admisă, iar plângerea contravențională urmează a fi respinsă ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimat.

Respinge cererea formulată de petentul P. L. M.,, CNP –_, domiciliat în C., Al. Egretei, nr.7, ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., cu sediul în C., jud. C., având ca obiect plângere împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/18.07.2013, ca fiind tardiv formulată.

Cu drept la cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 28.05.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

Minaev I. D. M.

Red.jud. M.I./28.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5917/2014. Judecătoria CONSTANŢA