Întoarcere executare. Sentința nr. 6146/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6146/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 31599/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Sentința civilă Nr.6146
Ședința publică de la 3.06.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. A. R.
GREFIER: SELMA Z.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare acțiune formulată de contestatorii R. L. și R. M. M. domiciliați în Tulcea,.,jud.Tulcea în contradictoriu cu intimatele B. SA cu sediul în București,sector 2,..6A, și B. SA S. TULCEA cu sediul în Tulcea,.,..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 13.05.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțare ce face parte integrantă cu prezenta hotărâre când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 20.05.2014,27.05.2014 și 03.06.2014 când s-a pronunțat:
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, contestatorii R. M.-M. și R. L. în contradictoriu cu intimata . formulat contestație la executare împotriva executării silite efectuată în dosarul execuțional nr. 981/2013 al B. Bogăție S. L. solicitând instanței să constate prescris dreptul de a cere executarea silită și să dispună încetarea executării silite și anularea actelor de executare silită deja efectuate în dosarul execuțional.
În fapt, contestatorii au arătat că au avut calitatea de fidejusori ai împrumutatului ., garantând personal și solidar cu aceasta obligațiile pe care și le asumase conform contractului de credit la termen nr. 8136/06.09.2007. . dizolvată și radiată în anul 2009, astfel cum rezultă din Certificatul de radiere eliberat la data de 19.08.2009. Conform clauzei 7.2.3 din contractul de credit nr. 8136/2007, „dacă împrumutatul devine voluntar sau involuntar, dizolvat sau falit, toate sumele datorate de împrumutat conform contractului, incluzând creditul, dobânda majorată, comisioanele și orice costuri și cheltuieli, devin scadente și plătibile imediat, fără nici o notificare, somație sau procedură prealabilă. Din clauza 7.2.4 rezultă că de la momentul apariției acestei situații se naște de îndată dreptul băncii de a întreprinde orice măsură pentru a iniția executarea silită.
A arătat contestatorul că în calitate de fidejusor a continuat să efectueze plăți în contul datoriei societății împrumutate, ultima plată fiind efectuată la data de 19.07.2010, iar banca intimată avea cunoștință de aplicabilitatea clauzei 7.2.3 din contractul de credit nr. 8136/2007, astfel că, independent de maniera în care banca a înregistrat în contabilitatea proprie sumele datorate de împrumutată, este evident că data la care s-a născut dreptul de a cere executarea silită a sumei reprezentând credit și dobânzi, dar și de la care a început a curge termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită este cea prevăzută de clauzele 7.2.3 și 7.2.4 din contractul de credit nr. 8136/2007. În speță, termenul de prescripție a început să curgă de la data înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului a mențiunii privind radierea societății, întrucât de la această dată întreaga datorie a societății a devenit scadentă imediat, fără nici o notificare, somație sau procedură prealabilă.
A arătat în continuare contestatorul că s-ar putea aprecia că prescripția a fost întreruptă prin plățile efectuate ulterior, însă trebuie luat în considerare că ultima plată susceptibilă a întrerupe cursul prescripției a fost efectuată la data de 19.07.2010 și deci această dată poate constitui un ultim reper pentru începutul curgerii termenului de prescripție în contra sa.
De asemenea, s-a menționat că deși se prescrisese dreptul de a cere executarea silită, B. Sa a notificat debitorii să plătească suma de 33.089,51 lei pentru achitarea datoriei restante înregistrată de ., și în consecință susțin contestatorii că au fost puși în situația de a formula contestație împotriva executării silite înseși având în vedere că aceasta a fost inițiată de către creditoare după împlinirea termenului de prescripție a acestui drept.
În drept, au fost invocate prevederile art. 405 cod proc. civ vechi și art. 705, 706, 711 cod proc. civ.
În probațiune, au fost depuse la dosar înscrisuri.
Intimata, legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca netemeinică și nelegală.
În fapt, a arătat că astfel cum reiese din contractul de credit nr. 8136/2007 precum și din toate actele de executare, contestatorii au calitatea de garanți fidejusori, garantând personal cu toate bunurile prezente și viitoare restituirea creditului și a sumelor ce decurg din acesta conform contract, aceștia renunțând la beneficiul de discuțiune și de diviziune, banca putând urmări succesiv sau simultan debitorii.
Susține intimata că, întrucât împrumutata . nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, a formulat cerere de executare silită împotriva fidejusorilor R. L. și R. M. M., cerere admisă de Judecătoria C. prin încheierea de ședință nr._/20.09.2013. Dacă nu ar fi fost certă, lichidă și exigibilă creanța, precum și dacă s-ar fi prescris dreptul de a cere executarea silită, instanța de încuviințare ar fi respins cererea conform art. 665 alin 5 cod proc. civ. Prin urmare, susținerea contestatorilor conform căreia ar fi prescris dreptul de a cere executarea silită ar fi netemeinică și nelegală.
Mai mult, intimata a menționat că procedura insolvenței asupra împrumutatei . s-a închis abia la data de 27.01.2012 astfel că s-a înscris la masa sa credală, termenul de prescripție fiind suspendat atât împotriva împrumutatei cât și împotriva fidejusorilor. Pe de o parte, prescripția dreptului la executare nu poate opera câtă vreme împrumutatul și fidejusorii s-au obligat la restituirea creditorului până la data de 05.09.2017, conform art. 2.7. din contract, iar pe de altă parte, art. 7.2.3. din contractul de credit operează atunci când banca are cunoștință de situația juridică a împrumutatului.
Așa fiind, intimata creditoare a precizat că, creditul s-a declarat scadent anticipat în data de 31.05.2010 atunci când a luat cunoștință de insolvența debitorului principal, iar ultima plată a fost efectuată în data de 10.09.2012. în sumă de 245,70 lei.
S-a mai arătat că, respectând întocmai prevederile legale privind executarea silită, la data de 08.11.2013, executorul judecătoresc a emis somația de plată către fidejusori, aceștia semnând de primire la data de 15.11.2013.
În ceea ce privește petitul ce vizează întoarcerea executării silite, intimata a solicitat respingerea acestuia pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 722 cod proc. civ.
În susținerea întâmpinării, intimata a depus la dosar înscrisuri.
De asemenea, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților în temeiul art. 223 cod proc. civ.
Din oficiu, s-a dispus atașarea spre consultare a dosarului de executare silită nr. 981/2013 al B. Bogăție S. L..
Analizând actele și lucrările dosarului precum și excepția prescrierii dreptului de a cere executarea silită astfel cum a fost invocată de contestatori, instanța constată că:
Potrivit dispozițiilor art. 705 alin. (1) din codul de procedură civilă, dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel; (2) Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită.
Potrivit art. 706 cod proc civ, prescripția nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate. Prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită și orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.
Prin cererea de executare silită formulată la data de 09.09.2013 la B. Bogăție S. laura, creditoarea B. Sa a solicitat demararea procedurii de executare silită asupra tuturor bunurilor mobile și imobile urmăribile din patrimoniul fidejusorilor R. L. și R. M. M. pentru recuperarea debitului restant în sumă de_,86 lei conform titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 8136/09.06.2007 urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către împrumutata debitoare ..
În urma acestei solicitări, s-a format dosarul de executare silită nr. 981/2013, executorul judecătoresc emițând la data de 08.11.2013 somație de plată împotriva celor doi fidejusori, aceștia primind somația la data de 15.11.2013.
Instanța reține că R. L. și R. M. M. au avut calitatea de fidejusori ai împrumutatei ., garantând personal și solidar cu aceasta obligațiile pe care și le asumase conform contractului de credit la termen nr. 8136/06.09.2007.
Astfel cum rezultă din Certificatul de radiere eliberat la data de 19.08.2009, . dizolvată și radiată în anul 2009. Conform clauzei 7.2.3 din contractul de credit nr. 8136/2007, „dacă împrumutatul devine voluntar sau involuntar, dizolvat sau falit, toate sumele datorate de împrumutat conform contractului, incluzând creditul, dobânda majorată, comisioanele și orice costuri și cheltuieli, devin scadente și plătibile imediat, fără nici o notificare, somație sau procedură prealabilă.
Astfel cum recunoaște și intimata creditoare, la data de 31.05.2010 a fost declarat creditul exigibil anticipat, astfel că de la acest moment începe să curgă termenul de prescripție a dreptului creditoarei de a obține executarea silită a celor doi fidejusori. Motivarea intimatei în sensul că nu de la această dată începe să curgă termenul de prescripție deoarece fidejusorii s-ar fi obligat la restituirea creditului până la data de 05.09.2017, nu poate fi reținută de instanță, atâta vreme cât banca creditoare a declarat creditul exigibil anticipat încă de la data de 31.05.2010 luând totodată cunoștință și de insolvența debitorului principal, respectiv a ., având așadar deschis dreptul de a obține executarea silită a garanților.
Față de cele arătate mai sus, instanța reține că, raportat la momentul formulării cererii de executare silită împotriva fidejusorilor (09.09.2013), dreptul creditoarei B. Sa de a obține executarea silită s-a prescris, fiind depășit termenul de prescripție prevăzut în mod imperativ și absolut de lege.
Față de toate aceste considerente, instanța apreciază întemeiată excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, urmând a fi admisă în parte contestația și a constata prescris dreptul intimatei de a cere executarea silită în temeiul contractului de credit nr. 8136/09.06.2007, precum și a dispune anularea actelor și formelor de executare întocmite în dosar de executare silită nr. 981/2013 al B. Bogăție S. L..
Totodată, urmează să fie respins ca neîntemeiat capătul de cerere ce vizează întoarcerea executării pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 722 cod proc. civ. Astfel, pentru a fi pus în situația anterioară executării silite, trebuie să se fi executat ceva, respectiv să se fi atins scopul executării silite, or, în speță, intimata creditoare nu a recuperat nici o parte din creanță ca urmare a executării silite a celor doi debitori și deci nu are ce restitui că aceștia.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată constând în taxa judiciară de timbru în sumă de 1000 lei achitată de contestatori instanța apreciază că nu poate obliga intimata la plata acestei sume, date fiind dispozițiile art. 45 alin. 1 lit. f) din O.U.G. nr. 80/ 2013, potrivit cărora sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă. Alte cheltuieli de judecată nu au fost realizate de contestatori.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescrierii dreptului de a cere executarea silită invocată de contestatori.
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorii R. M.-M. și R. L. domiciliați în Tulcea,.,jud.Tulcea în contradictoriu cu intimata . sediul în București,sector 2,..6A.
Constată prescrisă executarea silită efectuată în cadrul dosarului de executare silită nr.981/2013 al B. Bogăție S. L. în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 8136/09.06.2007.
Anulează formele de executare efectuate în dosarul de executare silită nr.981/2013 al B. Bogăție S. L. privind pe debitorii contestatori R. M.-M. și R. L. și pe creditoarea intimată .>
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere ce vizează întoarcerea executării.
Respinge ca neîntemeiată solicitarea contestatorilor de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 03 iunie 2014.
PREȘEDINTEGREFIER
P. A. R. SELMA Z.
RED:PAR/14.07.2014
Tehnoredact.S.Z. 27 Iunie 2014/5 ex.
Emis 3 comunicări azi,29.07.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 5330/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








