Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 14/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 21450/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.10.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – M. TRANTU
GREFIER – E. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor . și pe debitor ., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publică din data de 07.10.2014, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta sentința când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.10.2014, dată la care a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.07.2014 sub nr._, creditorul ., în contradictoriu cu debitorul ., a solicitat instanței emiterea ordonanței de plată pentru suma de 2511,56 lei reprezentând preț neachitat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, creditorul a arătat că debitorul a cumpărat mărfuri, reprezentând materiale de construcții, conform facturilor atașate, și, până în prezent, nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului, deși i-a fost comunicată și somația de plată prin scrisoare recomandată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 și urm. C.proc.civ.
În dovedire, au fost atașate înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată.
Legal citat, debitorul nu a formulat întâmpinare.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, în perioada 05.06.2012 – 20.06.2012, între creditorul . și debitorul . s-au desfășurat raporturi juridice, în baza cărora creditorul a emis facturile nr._/20.06.2012, nr._/19.06.2012, nr._/19.06.2012, nr._/14.06.2012, nr._/13.06.2012, nr._/13.06.2012, nr._/12.06.2012, nr._/11.06.2012, nr._/05.06.2012 și nr._/05.06.2012 în valoare totală de 2511,56 lei.
Aceste facturi sunt semnate din partea societății debitoare.
În drept, potrivit art. 1.013 alin. 1 din Codul de procedură civilă: „Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.”
Art. 1018 alin. 3 din noul Cod de procedură civilă arară că, în citație, se va preciza că debitorul este obligat să depună întâmpinare cu cel puțin 3 zile înaintea termenului de judecată, făcându-se mențiune că, în cazul nedepunerii întâmpinării, instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului.
Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța apreciază că, față de înscrisurile depuse, sunt îndeplinite condițiile legale pentru constatarea unei creanțe certe, lichide și exigibile, întrucât creditorul a depus la dosarul cauzei facturile emise în baza raporturilor juridice dintre părți, acceptate la plată de către debitor prin semnare din care reiese obligația acestuia de a plăti suma de 2511,56 lei.
De asemenea, instanța mai are în vedere și faptul că debitorul nu a depus întâmpinare, iar față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța consideră nedepunerea ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului, în temeiul art. 1018 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite cererea privind ordonanța de plată formulată de creditorul ., în contradictoriu cu debitorul . și îl va obliga pe debitor la plata către creditor a sumei de 2511,56 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr._/20.06.2012, nr._/19.06.2012, nr._/19.06.2012, nr._/14.06.2012, nr._/13.06.2012, nr._/13.06.2012, nr._/12.06.2012, nr._/11.06.2012, nr._/05.06.2012 și nr._/05.06.2012.
În temeiul art. 1021 alin. 3 C.proc.civ. instanța va stabili termenul de plată la 20 zile de la data comunicării prezentei hotărâri.
Față de această soluție și având în vedere și cererea creditorului în acest sens, în temeiul art. 453 alin. 1 din C.proc.civ., instanța îl va obliga pe debitor la plata către creditor a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 200 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și 200 lei reprezentând onorariul avocatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind ordonanța de plată, formulată de creditorul ., cu sediul în mun. C., ., jud. C., J_, RO2752000, în contradictoriu cu debitorul ., cu sediul în loc. Năvodari, ., jud. C..
Îl obligă pe debitor la plata către creditor a sumei de 2511,56 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada 05.06.2012 – 20.06.2012, în termen de 20 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri.
Îl obligă pe debitor la plata către creditor a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept la cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.10.2014.
PreședinteGrefier
M. Trantu E. R.
Red. jud. T.M./ 19.11.2014
Dact. R.E./27.10.2014
.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








