Plângere contravenţională. Sentința nr. 4195/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4195/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 14497/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 4195
Ședința publică din data de 14.04.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A. M.
GREFIER: L. A.
S-a luat in examinare cauza civila privind pe petent S. A. cu domiciliul în Constanta, ., ., ., pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - SERVICIUL RUTIER, cu sediul în Constanta, intervenientul U. T.-V., cu domiciliul în Steinfeld, I m Steinfeld 29,_ Aachen, NRW, Germania, și societățile de asigurare .>, cu sediul în București, sector 1, .. 80-84 și . REASIGURARE SA, cu sediul în București, sector 1, . Gaulle, nr. 15, . 8, având ca obiect plângere contravențională CP_.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal, lipsă fiind intimatul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus relațiile solicitate intimatului, respectiv autorizațiile de introducere în reparații a autovehiculelor avariate.
Instanța procedează la verificarea identității petentului S. A., care se legitimează cu cartea de identitate . nr._, CNP_.
Petentul depune la dosar o copie a autorizației de reparații . nr._ din 19.05.2013.
Instanța acordă cuvântul în vederea propunerii de probe, conform disp. art. 254 C.pr.civ.
Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
În temeiul art. 258 în ref. la art. 255 Cod proc. civilă, instanța încuviințează pentru petent și intimat, proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind ca acestea sunt concludente și utile în vederea soluționării prezentei cauze.
Întrebat fiind, petentul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Instanța, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei, conform art. 392 C.pr.civ.
Petentul solicită anularea procesului verbal de contravenței, ca fiind nelegal.
În conformitate cu disp. art 394 C.pr.civ., instanța, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.05.2013 sub nr._, petentul S. A. a solicitat în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C.- SERVICIUL RUTIER, anularea procesului-verbal . nr._/19.05.2013.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că, în data de 18.05.2013, ora 22:00, se deplasa pe . cu nr. de înmatriculare_, iar în zona intersecției cu Bld. Tomis, a oprit la indicatorul „ Cedează trecerea” și a acordat prioritate vehiculelor care circulau din stânga, inclusiv unui autoturism cu nr. de Germania, iar ulterior s-a pus în mișcare cu viraj dreapta către Piața O.. Petentul a susținut că în momentul în care s-a pus în mișcare, s-a asigurat că din partea stângă nu vine alt vehicul și nu a observat că autoturismul cu nr. de Germania a oprit brusc în fața sa, motiv pentru care a intrat în impact față spate cu acesta, coliziunea fiind minoră.
În esență, petentul și-a recunoscut vina în producerea evenimentului rutier, dar a contestat dinamica acestuia, susținând că respectiva coliziune s-a produs după acordarea de prioritate autoturismul cu nr. de Germania, după colțul intersecției, iar încadrarea juridică a faptei reținuta în cuprinsul procesului verbal este greșită, fiind, în realitate, incident art. 108 alin.(1) lit. b) pct. 4 din OUG nr. 195/2002.
În drept, au fost invocate dispozițiile OUG nr. 195/2002.
În susținerea plângerii, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar procesul - verbal contestat și fotografii.
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată întrucât procesul verbal este legal întocmit, iar fapta reținută în sarcina petentului corespunde realității.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002 și ale HG nr. 1391/2006.
În dovedire, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat( filele 15-19).
Petentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat susținerile din cererea introductivă de instanță.
La termenul din ședința publică din data de 16.09.2013, instanța a dispus introducerea în cauză, în temeiul art. 119 din OUG nr. 195/2002 a numitului U. T.-V., în calitate de intervenient forțat.
La termenul din ședința publică din data de 27.01.2014, instanța a dispus introducerea în cauză, în temeiul art. 119 din OUG nr. 195/2002 a societăților de asigurare . . Reasigurare SA.
În cursul cercetării judecătorești, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile de la dosar.
Analizând acțiunea de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/19.05.2013, în sarcina petentului s-a reținut săvârșirea faptelor contravenționale prevăzute de art. 57 alin.(2) din OUG nr. 195/2002, constând în următoarele: a condus cu auto nr. de înmatriculare_ pe . intersecția cu Bld. Tomis, la întâlnirea indicatorului „ Cedează trecerea”, a pătruns în intersecție neacordând prioritate autoturismului cu nr. de înmatriculare AC-TV-598, care circula regulamentar, intrând în coliziune cu acesta.
Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
În ceea ce privește controlul de legalitate, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
De altfel, instanța reține că petentul nu a invocat motive de nelegalitate a procesului-verbal contestat.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din textul art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.
Potrivit art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001 persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
În cauză, petentul a avut posibilitatea efectivă să facă dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție, însă acesta nu a reușit să prezinte existența unei alte situații de fapt diferite. În acest sens, instanța reține că simpla susținere a petentului că împrejurările reținute în cuprinsul-verbal nu corespund realității, fără a face nicio dovadă în acest sens, nu este suficientă pentru a răsturna prezumția de veridicitate a celor consemnate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție.
Mai mult decât atât, instanța constată că prezumția de legalitate a procesului-verbal de contravenție se coroborează cu declarația intervenientului forțat U. T.-V.( data în fața organelor de poliție), prin care acesta susține că a fost lovit din partea dreapta spate, precum și cu informațiile din autorizația de reparații . nr._( de la dosar), din care reiese că autoturismul intervenientului forțat U. T.-V. are bara spate colț dreapta ruptă. Astfel, instanța consideră că tipul de avarii produse la autoturismul intervenientului forțat U. T.-V. susțin în mod clar, contrar susținerilor petentului, dinamica accidentului reținută în cuprinsul procesului-verbal atacat, respectiv că, petentul nu a acordat prioritate la pătrunderea in intersecție, cauzând accidentul rutier în speță.
Pentru toate aceste considerente, instanța conchide că procesul verbal a fost temeinic întocmit, încadrarea juridică a faptei fiind cea corespunzătoare conținutului concret al faptei săvârșite de către petent.
Sub aspect sancționatoriu, instanța reține că sancțiunea aplicată îmbină caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ. Instanța constată că au fost respectate criteriile din cuprinsul prevederilor art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul – verbal. În acest sens, instanța reține că contravențiile la regimul circulației pe drumurile publice prezintă în sine un grad de pericol social ridicat, punând în pericol atât integritatea fizică a petentului, cât și a celorlalți participanți la trafic. Totodată, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului nu este aptă pentru a corija conduita petentului, având în vedere că petentul nu este la prima abatere de la regulile de circulație.
Pentru motivele expuse mai sus, instanța urmează să respingă plângerea contravențională și să mențină procesul-verbal de contravenție, având în vedere că a fost legal și temeinic întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de către petentul S. A., cu domiciliul în Constanta, ., ., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C.- SERVICIUL RUTIER, cu sediul în Constanta, cu intervenientul forțat U. T.-V., cu domiciliul în Steinfeld, I m Steinfeld 29,_ Aachen, NRW, Germania, și cu societățile de asigurare .>, cu sediul în București, sector 1, .. 80-84 și . Reasigurare SA, cu sediul în București, sector 1, . Gaulle, nr. 15, . 8, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/19.05.2013.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul C.; cererea se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2014.
P. GREFIER
A. A. M. L. A.
Red. Jud.A.A.M. / 29.04.2014;
Tehnored. Grf. A.L. / 29.04.2014 / 7 exp.
Comunicat 5 exp. / 06.05.2014
| ← Validare poprire. Hotărâre din 24-03-2014, Judecătoria CONSTANŢA | Pretenţii. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








