Contestaţie la executare. Sentința nr. 14/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 34363/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 14.10.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ
GREFIER: F. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator L. M. și pe intimat I. R., intimat M. C. PRIN PRIMAR, intimat P. M. C., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 07.10.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea data de 14.10.2014, dată la care s-a pronunțat.
I N S T A N T A
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, îndreptată împotriva executării silite pornite in dosarul de executare nr. 281/2013 al B. D. V., contestatoarea L. M. a solicitat în contradictoriu cu intimații I. R., M. C. PRIN PRIMAR și P. M. C., constatarea unui drept de retenție asupra imobilului cu destinația de pod urmărit silit în dosarul de executare menționat până la achitarea integrală de către creditoare a sumelor reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse acestui pod, actualizate cu dobânda legala de la data edificării lor si pana la plata efectivă și anularea tuturor actelor de executare silita efectuate in dosarul de executare,cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat că la data de 02.12.2013 în dosarul de executare nr. 281/2013 al B. D. V. s-a efectuat o deplasare la imobilul situat în C., ., jud. C..
Se susține de către contestatoare că executarea silita a fost începută în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civila nr. 359/05.03.2013 a Curții de Apel Timișoara in care contestatoarea nu a fost parte, iar executorul judecătoresc nu a somat-o în dosarul de executare.
Arată contestatoarea că, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6316/10.12.1998 de BNP C. Budei a devenit proprietara a unui apartament situat la etajul I al imobilului vizat de executarea silită, în această calitate aducând o . îmbunătățiri apartamentului, podului si terasei acestui apartament, în pod având depozitate o . bunuri personale. Învederează că pentru îmbunătățirea podului și terasei a efectuat mai multe lucrări, înlocuind scândura asterială si căpriorii podului, a montat folie anticondens, a acoperit jumătate din pod cu carton asfaltic, a refăcut scurgerea pluvială, a compartimentat cu rigips și a capitonat tavanul cu rigips pentru umezeală, a aplicat faianță și plintă pe 12 m2, a montat trei uși de acces și un geam din termopan, a efectuat lucrări pentru alimentare cu energie electrică și apă, a reconstruit și tencuit coșul de fum, a montat parchet și baghetă pe o suprafața de 20 mp pe un pat de dușumea refăcută și a aplicat pe aceasta folie izolare fonică, a creat cale acces spre acoperișul dormitorului.
Pentru terasă, a decopertat plafonul dormitorului, a refăcut căpriorii și asteriala, a turnat șapa și soluție antimucegai, a aplicat BCA pe toata suprafața de 12 mp, a turnat mozaic, a refăcut sistemul de scurgere și tencuiala.
A evaluat aceste îmbunătățiri provizoriu la 25.000 lei, nu au caracter voluptoriu pentru care, în prealabil a obținut acceptul ICRAL-ului precum si a vecinilor.
Se susține că executarea silită vizează acest pod și terasa imobilului proprietatea sa, executorul a pătruns in acest pod, fără acordul său, a inventariat si sechestrat bunurile găsite (mobilier si ustensile de bucătărie) în acest pod și a numit administrator sechestru pe numita I. R., creditor în executare și care nu a fost prezentă personal la momentul efectuării actelor de executare silita contestate prin prezenta cerere.
Arată că la momentul deplasării, executorul judecătoresc a pătruns cu forța și în boxa apartamentului proprietatea sa, care nu era vizată in titlul executoriu.
Astfel, susține contestatoarea că executarea silită este nelegală din perspectiva nerespectării dispozițiilor art. 680 Cod procedura civilă, executorul judecătoresc fiind obligat să identifice bunurile urmăribile (respectivul pod), să verifice dacă bunurile sunt în posesia debitorului și să solicite acordul terțului deținător pentru a putea efectua actele de executare, iar în măsura in care nu obținea acordul urma să se adreseze instanței de executare spre a obține autorizarea prealabilă.
Contestatoarea apreciază că respectivele bunuri sunt bunuri ce nu pot fi urmărite, față de dispozițiile art. 726 Cod procedura civilă si potrivit dispozițiilor art. 2495 și următoarele cod civil creditoarea este datoare să o despăgubească cu privire la cheltuielile pe care le-a efectuat cu bunurile a căror proprietate și posesie o reclamă.
Invocă, așadar, un drept de retenție asupra bunurilor imobile obiect al executării până la momentul la care creditoarea ne achită integral sumele reprezentând cheltuielile făcute cu întreținerea și repararea acestora.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 si următoarele Cod procedura civilă.
În dovedirea acțiunii, contestatoarea a propus proba cu înscrisuri,
Intimata I. R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată a contestației la executare, obligarea contestatoarei la plata unei amenzi civile, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că prin decizia civilă nr. 359/05.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în cadrul dosarului civil nr._ s-a dispus admiterea recursului formulat de intimata I. R. împotriva sentinței civile nr. 1032/27.02.2012 pronunțată de Tribunalul C., modificarea acesteia, în sensul obligării pârâților din acea cauza la restituirea în natură către intimată a boxei nr. 2 situată la subsolul clădirii situata în mun. C., . precum si a mansardei si terasei imobilului.
Prin încheierea nr._/22.07.2013 data de Judecătoria C., s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 665 C.proc.civ., încuviințarea cererii de începere a procedurii de executare silita formulata de intimată, in calitate de creditor urmăritor, in contradictoriu cu debitorii urmăriți P. M. C. si M. C. prin Primar.
Arată intimata că la data de 02.12.2013 i-a fost predat imobilul constând în mansarda, terasa circulara și boxa nr. 2, fiind întocmit de către executorul judecătoresc D. V. procesul verbal care atesta îndeplinirea procedurii execuționale și finalizarea acesteia, prin predarea către creditoarea urmăritoare I. R. a imobilului vizat in decizia civila menționata mai sus și, cum în imobil au fost găsite bunuri mobile care nu făceau obiectul executării silite, executorul judecătoresc a procedat, în considerarea dispozițiilor art. 898 C. proc.civ, la inventarierea acestora, astfel cum rezulta și din cuprinsul procesului-verbal întocmit, fiind lăsate în paza și custodia administratorului sechestru I. R..
Se susține că în mod corect nu a fost emisă somație în ceea ce privește contestatoarea întrucât, în cadrul procedurii silite în dosarul de executare nr. 281/2013 al B. D. V. calitatea de debitori urmăriți o aveau exclusiv P. M. C. si M. C. prin Primar.
Arată intimata și că bunurile urmăribile sunt cele indicate în dispozitivul deciziei civile nr. 359/05.03.2013 și care au făcut obiectul executării silite: mansarda, terasa si boxa nr.2, acestea fiind proprietatea exclusiva a intimatei, iar contestatoarea nu justifică vreun titlu asupra imobilului ci, dimpotrivă utilizează în mod abuziv spațiul.
Totodată, contestatoarea susține în mod eronat ca bunurile care au fost identificate in imobil ar fi făcut obiectul urmăririi silite, invocând chiar si incidența dispozițiilor art 726 C.proc.civ, bunurile urmăribile fiind exclusiv mansarda, terasa si boxa nr 2, asupra bunurilor contestatoarei nefiind efectuat nici un act de executare.
Se arată că aceste bunuri nu sunt supuse urmăririi silite ci sunt bunurile identificate și inventariate cu prilejul predării imobilului, fiind incidente dispozițiile art. 898 C. proc.civ. potrivit cărora „Dacă executarea privește un imobil în care se găsesc bunuri mobile ce nu formează obiectul executării si pe care debitorul nu le ridica singur [...], executorul va încredința aceste bunuri in păstrarea unui administrator sechestru, care poate fi chiar creditorul, pe cheltuiala debitorului[,,.]".
Mai mult, ulterior s-a procedat la predarea bunurilor inventariate prin procesul-verbal din data de 02.12.2013 către contestatoarea L. M., așa cum rezulta și din procesul-verbal întocmit de către B. D. V. la data de 21.01.2014.
Intimata solicită să se constate că dreptul de retenție poate fi invocat în apărare pe calea unei contestații la executare numai în situația în care debitul a fost recunoscut printr-o hotărâre definitiva si irevocabila care sa justifice instituirea dreptului de retenție ca garanție a achitării debitului.
Subliniază că, în susținerea cererii de constatare a unui drept de retenție, contestatoarea nu a depus nici un înscris prin care sa probeze eventualele investiții si cheltuieli precum si acordul proprietarului pentru efectuarea acestora, solicitând, în principal, anularea acțiunii pentru lipsa unor elemente esențiale ale cererii de chemare in judecata, in temeiul dispozițiilor art. 196 C.proc.civ., în subsidiar să se constate neîndeplinirea condițiilor art 2495 si urm Cod civil pentru exercitarea dreptului de retenție.
În esență, intimata a apreciat că nu sunt întrunite cerințele legale pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 2495 C.civ pentru instituirea unui drept de retenție.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205 și urm. C.proc.civ..
În dovedire, s-a propus proba cu înscrisuri, încuviințată și administrată de instanță.
La dosar au fost depuse, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, înscrisurile aflate în dosarul de executare nr. 281/2013 întocmit de B.E.J. D. și Asociații.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 359/05.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în cadrul dosarului civil nr._, s-a dispus admiterea recursului formulat de reclamanta I. R. împotriva sentinței civile nr. 1032/27.02.2012 pronunțată de Tribunalul C., modificarea acesteia, în sensul anulării dispoziției primarului și obligării pârâților din acea cauză la restituirea în natură către intimată a boxei nr. 2 situată la subsolul clădirii situata în mun. C., ., precum și a mansardei și terasei imobilului.
Prin încheierea nr._/22.07.2013 data de Judecătoria C., s-a dispus încuviințarea cererii de începere a procedurii de executare silită formulata de intimată.
La data de 02.12.2013 a fost predat intimatei imobilul constând în mansarda, terasa circulară și boxa nr. 2, fiind întocmit de către executorul judecătoresc D. V. procesul-verbal care atestă îndeplinirea procedurii execuționale și finalizarea acesteia, prin predarea către creditoarea urmăritoare I. R. a imobilului vizat în decizia civilă, iar bunurile mobile care nu făceau obiectul executării silite, executorul judecătoresc a procedat, în considerarea dispozițiilor art. 898 C. proc.civ, la inventarierea acestora, astfel cum rezultă și din cuprinsul procesului-verbal întocmit, fiind lăsate în paza și custodia administratorului sechestru I. R..
În ceea ce privește motivele contestatoarei de nelegalitate a executării pentru neemiterea unei somații, instanța reține în cauză incidența prevederilor art. 887 alin. 1 C.proc.civ, potrivit cărora: „în cazul in care obligația debitorului prevăzută în titlul executoriu constă în lăsarea posesiei unui bun, în predarea unui bun sau a folosinței acestuia [...] iar debitorul nu execută de buna voie obligația sa în termenul prevăzut în somație, creditorul va solicita executarea silită [...]” și față de dispozițiile art. 896 C.proc.civ. „dacă partea obligată să evacueze ori să predea un imobil nu își îndeplinește această obligație în termen de 8 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, ea va fi îndepărtată prin executare silită, iar imobilul va fi predat celui îndreptățit.”
Astfel, bunurile urmăribile sunt cele indicate în titlul executoriu și care au făcut obiectul executării silite, respectiv: mansarda, terasa si boxa nr.2, acestea fiind proprietatea intimatei, iar contestatoarea nu a făcut dovada că deținea spațiul supus executării în temeiul unui titlu, în mod corect fiind somați în cadrul procedurii execuționale numai debitorii P. M. C. și M. C. prin Primar.
Totodată, bunurile mobile care nu au făcut obiectul executării au fost lăsate în paza administratorului sechestru fiind incidente dispozițiile art. 898 C. proc.civ. potrivit susținerilor intimatei, netăgăduite de către contestatoare, procedându-se la predarea bunurilor inventariate prin procesul-verbal din data de 02.12.2013 către contestatoarea L. M., conform procesului-verbal întocmit de către B. D. V. la data de 21.01.2014, act întocmit de executor după înaintarea la dosar a copiei certificate a dosarului de executare.
În ceea ce privește cererea contestatoarei de constatare a unui drept de retenție, pe calea contestației la executare, prin încheierea de ședință de la data de 09.09.2014, instanța, deliberând asupra excepției inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea unui drept de retenție, a constat-o întemeiată, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință, urmând a respinge, ca inadmisibilă, cererea de constatare a unui drept de retenție, formulată de contestatoare:
„Potrivit art. 2.495 NCC alin. (1) - Cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl rețină cât timp creditorul nu își execută obligația sa izvorâtă din același raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubește pentru cheltuielile necesare și utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.
Conform art. 189 din Legea de punere în aplicare: (1) Drepturile de retenție exercitate înainte de data intrării în vigoare a Codului civil vor fi supuse, în ceea ce privește condițiile de valabilitate, dispozițiilor legale existente la data exercitării lor.
Dreptul de retenție este un drept real; astfel, el este reglementat de Cartea a V-a, în Titlul XI, între garanțiile reale, iar art. 551 pct. 10 NCC încadrează drepturile reale de garanție între drepturile reale. Ca drept real, dreptul de retenție este opozabil tuturor fără îndeplinirea vreunei formalități (art. 2498 NCC)
Precum drepturile clasice de garanție, dreptul de retenție nu are o existență autonomă, ci depinde de un raport juridic principal, având deci, un caracter accesoriu.
Pentru recunoașterea unui drept de retenție în favoarea debitorului obligației de restituire a bunului se mai cer a fi întrunite următoarele condiții: a) creanța retentorului să fie certă, lichidă și exigibilă; pentru condiția ca creanța garantată să fie posterioară sau concomitentă intrării bunului în stăpânirea retentorului; b) dreptul de retenție să fie invocat față de proprietarul exclusiv și actual al bunului respectiv; c) între lucru și creanță să existe o conexiune, adică datoria să aibă o legătură cu lucrul, deci să fie un debitum cum re iunctum; conexitatea poate fi contractuală sau extracontractuală, materială sau juridică.
În cauza dedusă judecății, contestatoare a solicitat, pe calea contestației la executare constatarea unui drept de retenție, până la achitarea contravalorii îmbunătățirilor de către intimata creditoare I. R..
Astfel, instanța reține că titlul executoriu este reprezentat de decizia civilă nr. 359/05.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul civil nr._, în temeiul căruia a fost admis recursul formulat de intimata creditoare și s-a dispus restituirea în natură, către aceasta a boxei nr. 2 situată la subsolul clădirii din mun. C., ., precum și mansarda și terasa circulară a acestui imobil.
Contestatoarea, titulară a dreptului de proprietate asupra apartamentului situat la etajul I al aceluiași imobil, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP C. Budei conform contractului de vânzare-cumpărare nr.6316/10.12.1998, arată că a efectuat lucrări de îmbunătățire la pod și terasă, evaluate provizoriu la aproximativ 25.000 lei.
Față de împrejurarea că, în cauză, contestatoarea tinde la valorificarea unui drept de retenție, pe calea contestației la executare, formulând un capăt distinct de cerere cu acest obiect, până la achitarea contravalorii îmbunătățirilor de către intimata creditoare I. R., instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 719 alin. (1) N.C.proc civ, în cazul admiterii contestației, soluțiile preconizate pot fi după cum urmează: „(…) după caz, va îndrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori încetarea executării înseși, va anula ori lămuri titlul executoriu.”
Așadar, față de dispozițiile legale invocate, reținând totodată că dreptul de retenție nu are o existență autonomă, ci depinde de un raport juridic principal, având deci, un caracter accesoriu, și nu s-a constatat, anterior sesizării instanței existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, apreciază că acest dreptul invocat nu poate fi proteguit pe calea procesuală aleasă de contestatoare.
De asemenea, instanța reține că, dacă s-ar fi dat curs demersului astfel cum s-a solicitat de către contestatoare, în cadrul contestației la executare, indirect, s-ar fi tins la soluționarea unei veritabile acțiuni în pretenții a contestatoarei în contradictoriu cu intimata pentru obligarea celei din urmă la plata contravalorii unor îmbunătățiri care urma a fi stabilite, fără a se mai respecta dispozițiile art. 716 alin. (3) C.proc.civ.
În plus, în principiu, textul art. 2496 NCC instituie regula potrivit căreia posesorul de rea-credință nu poate exercita dreptul de retenție, iar din înscrisurile depuse de părți nu rezultă existența unui titlu care să îndreptățească contestatoarea la exercitarea unui drept de folosință asupra spațiului care face obiectul executării.
Totodată, la momentul sesizării instanței, prin punerea în executare a hotărârii judecătorești, contestatoarea era deja deposedată involuntar de bun, apărarea unui eventual drept de retenție putând fi realizată pe calea unei acțiuni posesorii (art. 949 alin. (2) C.proc.civ.).”
În aceste condiții, dat fiind faptul că din analiza considerentelor contestației la executare Judecătoria nu reține existența vreunei cauze de nulitate a actelor de executare, pentru considerentele expuse anterior, contestația la executare urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
Totodată, instanța apreciază neîntemeiată solicitarea intimatei de aplicare a uneia amenzi judiciare, urmând a o respinge în consecință, nefiind dovedită reaua-credință prin simplul fapt al inițierii demersului procesual.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de constatare a unui drept de retenție, formulată de contestatoare.
Respinge, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea L. M., cu domiciliul ales in C., .. 97, .. B, . cu intimații I. R., cu domiciliul in C., PIATA O., nr. 6, M. C. PRIN PRIMAR și P. M. C., ambii cu sediul in C., județul C..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 14.10.2014.
P. GREFIER
M. TIMOAȘCĂ F. S.
Red jud. MT
Tehnored gref SF
Data redactării: 19.03.2015/4 ex
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Pretenţii. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
