Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 14311/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința din publică din data de 15.10.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-I. S.
GREFIER: C. A.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial, formulată de reclamantul .. prin LICHIDATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ S. L., cu sediul în C., ., ., ., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat O. A., cu sediul în C., ., ., la judecarea cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâții B. A. și F. B. L., ambii domiciliați în C., ., ..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 03.10.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art.396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 15.10.2014, hotărând următoarele:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 14.05.2014, sub nr._, reclamantul .. prin LICHIDATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ S. L. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâții B. A. și F. B. L., solicitând partajul judiciar al imobilului apartament situat în C., ., ., ., . devălmășie de către pârâți, atribuirea imobilului către pârâtul debitor B. A. și stabilirea unei sulte în favoarea pârâtei F. B. L.; cu cheltuieli de judecată.
La data de 15.07.2014, reclamantul a depus la dosar cerere de renunțare la judecată. Raportat la momentul procesual la care a fost formulată această cerere, adică după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța a acordat pârâților un termen pentru a-și exprima poziția procesuală.
Potrivit art. 406 alin. 1 C.proc. civ., „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă,” iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol, „dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut”. Art. 406 alin. 4 prevede: „dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.”
În virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, potrivit căruia părțile dispun de soarta procesului, având în vedere și dispozițiile legale incidente în cauză, precum și poziția adoptată de pârâți, care și-au exprimat acordul cu privire la cererea formulată de reclamant, instanța va lua act de manifestarea de voință a reclamantului și va constata renunțarea la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 406 C.proc.civ., ia act de renunțarea reclamantului .. prin LICHIDATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ S. L., cu sediul în C., ., ., ., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat O. A., cu sediul în C., ., ., la judecarea cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâții B. A. și F. B. L., ambii domiciliați în C., ., ..A, ., jud.C..
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M.-I. S. C. A.
Red.thred. Jud. M.I.S../13.11.2014
Tehnored. Gref.C.A./ 5ex/10.10.2014
Comunicări./3ex/13.11.2014
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 7906/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 17/2014.... → |
|---|








