Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 4230/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4230/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 29111/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil. _
SENTINȚA CIVILĂ nr.4230
Ședința publică din data de 15.04.2014
Instanța constituită din:
P.: JUD.D. R.-V.
GREFIER: T. E.
Pe rol, soluționarea cauzei civile Minori și familie, având ca obiect exercitarea autorității părintești, acțiune formulată de reclamanta D. R.-A. (CNP_), cu domiciliul în C., ., ., ., județ C., reședința în Spania, Lleida, ..26, . dom.ales la E. D. în . M., ., județ Cluj în contradictoriu cu pârâtul D. L. (CNP_), cu domiciliul în C., ., ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 01.04.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru 15.04.2014, dată la care a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin actiunea înregistrată pe rolul judecatoriei Constanta cu numarul_ s-a solicitat instantei sa se dispuna stabilirea la reclamanta D. R. - A. a locuintei minorului D. B. - I., exercitarea de catre reclamanta a autoritatii parintesti, stabilirea unui program de vizitare a minorei in favoarea reclamantei si obligarea reclamantei la plata unei pensii de intretinere in favoarea minorului.
În motivarea actiunii s-a aratat, in esenta ,ca partile sunt despartite in fapt si ca minorul locuieste la parat.
In drept au fost invocate dispozitiile art.398 si urm Cod civil.
Analizand tranzactia depusa de parti, instanta constata ca aceasta intruneste conditiile legale, urmand a o consfinti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite actiunea formulată de reclamanta D. R.-A. (CNP_), cu domiciliul în C., ., ., ., județ C., reședința în Spania, Lleida, ..26, . dom.ales în C., ., ..13, . în contradictoriu cu pârâtul D. L. (CNP_), cu domiciliul în C., ., ., ., județ C..
Ia act si consfinteste tranzactia partilor, avand urmatorul cuprins:
,,1.Exercitarea autorității părintești, fata de minora
D. B. - I., născuta in localitatea
Constanta, conform certificatului de naștere cu ., nr. 71
03 65, va fi făcuta de către ambii părinți.
Așadar, autoritatea părinteasca va fi .>
2.Locuința minorei D. B. - I.,
va fi la tatăl sau, D. L., domiciliat in localitatea
Constanta, județul Constanta, ..5, ., etaj 4, apartament 79;
3. Doamna D. R. - A. va exercita dreptul de vizitarea minorei D. B.-I..
Programul de vizitare se va derula in următorul interval de timp:
In prima jumătate a tuturor vacantelor avute de către minora D. B. -I.
Programul de vizitare va incepe din primul week-end al acestora, de sâmbăta, ora 11 si se va realiza pana in ultimul week-end al acestora, pana duminica, ora 20.00.
Programul de vizitare se va realiza si in week-end-uri, in primul si al treilea week-end, de vineri, ora 18.00, pana duminica, ora 20.00.
Programul de vizitare se va exercita in prima jumătate a tuturor vacantelor scolare si se va derula la reședința din SPANIA LLEIDA, . 26, ., cu acordul fiicei D. B. -I..
Daca minora dorește sa se intoarca in Romania, doamna D. R.-A. se obliga la aducerea ei, in Romania, in cel mult doua zile, termen ce curge de la exprimarea voinței fiicei noastre.
Programul de vizitare se va derula, in vacante, precum si in week-end-uri si in județul Constanta, la un hotel de cel puțin doua stele, ori ..
Programul de vizitare se va putea derula si printr-un program de agrement, petrecut in localitatea Constanta, sau in orice locație din județul Constanta, in vacante, precum si in week-end-uri.
Programul de vizitare se va derula in orice județ din Romania, la munte, spre exemplu, pentru recrearea copilului, in vacante, precum si in week-end-uri.
Programul de vizitare se va realiza cu instiintarea prealabila a tatălui .
In toate cazurile, programul de vizitare se va realiza prin luarea minorei de la domiciliul sau, si prin aducerea ei, la domiciliu, dupa epuizarea intervalului de timp prestabilit.
4.Subsemnatul D. L. imi exprim acordul de voința pentru deplasările ce vor fi făcute in străinătate, de către D. R.-A., alături de copilul nostru, minor si, de asemenea, ma oblig la predarea pașaportului minorului, in vederea exercitării programului de vizitare a minorei D. B. - I., de către mama sa, D. R.-A..
5.Subsemnata D. R.-A. imi exprim acordul de voința pentru deplasările ce vor fi făcute in străinătate, de către D. L., de către doamna N. M., de către doamna D. I., alături de fiica noastră, D. B.-I..
Așadar, deplasările in străinătate ale copilului minor vor fi făcute alături de domnul D. L., de către doamna N. M., de catre doamna D. I., cu acordul meu de voința, exprimat prin prezenta tranzacție.
6.Subsemnatul D. L. voi parasi tara alături de copil minor numai cu instiintarea prealabila a mamei.
7.Subsemnatul D. L. ii voi transmite mamei copilului informații legate de deplasarea in străinătate, precum tara unde ma voi deplasa, alături de copilul minor, persoanele sau locul unde voi fi găzduit, durata deplasării, cat si modalitatea de deplasare.
8.Subsemnata D. R.-A. ii voi transmite tatălui copilului informații legate de deplasarea in străinătate, precum tara unde ma voi deplasa, alături de copilul minor, persoanele sau locul unde voi fi găzduita, durata deplasării, cat si modalitatea de deplasare.
9.Ambii părinți se obliga la respectarea integrității si a stării de sănătate a copilului, a rutinei zilnice, a programului de masa si de odihna.
10.Ambii părinți se obliga la furnizarea informațiilor legate de starea de sănătate a copilului, de pregătirea educaționala a acestuia, cat si de evoluția acestuia, in genere.
11.Ambii părinți se obliga la discutarea oricăror probleme majore survenite in viata copilului.
12. Subsemnata D. R. -A. voi plați pensie de intretinere, in raport de 25 % din venitul net realizat, nu mai puțin de salariul minim pe economia naționala.
13. Subsemnatii D. R.-A. si D. L. vom asigura impreuna, in mod egal, cheltuielile legate de creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a copilului nostru, precum si orice cheltuiala majora survenita in viata copilului nostru, precum cheltuieli legate de spitalizarea copilului, cheltuieli legate de petrecerea unei vacante in străinătate, cheltuieli legate de asigurarea subzistentei fiicei noastre.”
Cu drept la apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica astazi,15.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Jud.D. R.-V. T. E.
Red.Jud.D-Ș R-V/25.06.2014/4 ex
Tehored.Gr.T.E./26.06.2014
emis 2 .>
| ← Ordin de protecţie. Hotărâre din 22-01-2014, Judecătoria... | Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 12/2014.... → |
|---|








