Plângere contravenţională. Sentința nr. 1707/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1707/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 26456/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR.1707
Ședința publică de la 19 FEBRUARIE 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Moțîrlichie L.
GREFIER M. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . și pe intimat P. M. M.- DIRECTIA POLITIA LOCALA M., având ca obiect plângere contraventionala_/10/20.08.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru intimat av..S. S. I. in substituire pentru av.S. L. S. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Instanta acorda cuvantul pe exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Constanta in solutionarea litigiului.
Reprezentanta intimatului solicita admiterea exceptiei si declina cauzei in favoarea Judecatoiriei M..
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr._ petenta S.C. F. I. S.R.L., a solicitat în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA M. M. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună anularea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/ 10 încheiat la 20.08.2013a și exonerarea de la plata amenzii stabilite în cuprinsul acestuia în cuantum de 2.000 lei, iar în subsidiar, aplicarea unui avertisment. De asemenea, constatarea nelegalității HCL 44/2006 și HCL 86/2008 emise de Consiliul local M.
În motivare, s-a arătat că petenta a solicitat și obținut înregistrarea la Registrul Comerțului a desfășurării unei activități comerciale, respectiv vânzarea de legume-fructe, la punctul de lucru din stațiunea Neptun, zona Hotelului C., oraș M., unde urma să desfășure o activitate comercială sezonieră, numai în sezonul estival. Pentru acest punct de lucru a solicitat Primăriei M. aviz de urbanism în vederea stabilirii unui amplasament pentru comercializarea de legume-fructe, acesta fiind eliberat la 12.07.2013. După obținerea avizului a depus cerere în vederea obținerii autorizației de funcționare, cu îndeplinirea tuturor dispozițiilor legale, însă această solicitare a rămas fără răspuns din partea organului administrativ, deși primăria era obligată să răspundă solicitării în termen de maxim 30 de zile de la data primirii cererii.
Astfel, petenta nu a desfășurat activitate comercială la punctul de lucru, dovadă că la 02.09.2013 a făcut o cerere de renunțare la autorizația de funcționare, iar ceea ce a găsit agentul constatator la punctul de lucru a fost numai amplasamentul pentru care se obținuse aviz favorabil.
În drept, au fost invocate disp.OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, OUG 27/2003 privind procedura aprobării tacite, Legea 554/2004 a contenciosului administrativ .
În susținere, au fost depuse la dosar înscrisuri, respectiv Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor,Cerere de obținere a autorizației de funcționare, Aviz de urbanism, Certificat constatator- înregistrare mențiuni- pentru autorizare punct de lucru și activitatea autorizată
La data de 19.011.2013, intimatul a formulat întâmpinare, invocând necompetența teritoriala a Judecătoriei C. in soluționarea prezentului litigiu si declinarea in favoarea Judecătoriei M., inadmisbilitatea invocării excepției de nelegalitate a HCL 44/ 2006 si a HCL 86/ 2008 emise de Consiliul Local M., iar pe fond s-a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondata si menținerea ca temeinic si legal a procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr._/10/10.08.2013 si a amenzii contravenționale de 2.000 lei aplicata contravenientului, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.
În motivarea excepției de necompetență, a arătat intimatul că, raporta la disp.art.32 alin.2 din OG 2/2001 și locul constatării contravenției, respectiv stațiunea Saturn, competentă să soluționeze prezenta plângere contravențională este Judecătorie M..
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., se rețin următoarele:
Prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr._/10/20.08.2013, a fost sancționată contravențional petenta cu amendă în cuantum de 2000 lei, reținându-se în sarcina sa fapta constând în efectuarea acte de comerț, fără forme legale, respectiv comercializare de legume-fructe fără a deține autorizație de funcționare eliberată de Primăria M., la punctul de lucru situat în stațiunea Neptun, în dreptul Hotelului C., spre terasa Rose M., faptă prevăzută și sancționată de HCL nr.44/2006 și HCL nr.86/2008
Potrivit art.32 alin.(2) din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.19 C.proc.civ., care prevăd posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri, coroborate cu dispozițiile art.129 alin.(2) pct.3 Cod proc.civ., conform cărora necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, de la care părțile nu pot deroga, se desprinde concluzia ca, în litigiile ce nu sunt referitoare la bunuri (cum este și cazul plângerilor contravenționale), competența teritorială este absolută.
Așadar, în materie contravențională, competența teritorială stabilită prin O.G. nr.2/2001 are un caracter exclusiv, în măsura în care printr-o normă specială nu se stabilește competența teritorială în favoarea altei instanțe, fără posibilitatea pentru părți de a stabili o altă instanță.
În consecință, întrucât locul săvârșirii contravenției este Stațiunea, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale, și să decline competența în favoarea Judecătoriei M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale. petenta S.C. F. I. S.R.L., cu sediul în București, ., ., sector 4, inregistrata la ONRC sub nr. J_, CUI RO_, reprezentată prin administrator M. Bălășica F., identificată cu CI . nr._, cu domiciliul ales în .. 7, ..2, sector 3, București in contradictoriu cu intimat P. M. M.- DIRECTIA POLITIA LOCALA M..
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei M..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2014 .
P., GREFIER,
Moțîrlichie L. M. L.
Red.jud.M.L.S.-28.03.2014, dact...03.2014
.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar Nr._
Către,
Judecatoria M., judet Constanta
Alăturat, vă înaintăm spre competentă soluționare cauza civila nr._, formulata de petentul S.C. F. I. S.R.L,, în contradictoriu cu intimatul intimat P. M. M.- DIRECTIA POLITIA LOCALA M.. întrucât prin sentinta civila nr.1707/ 19.02. 2014, s-a dispus declinarea cauzei în favoarea dvs.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. L. M. L.
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 8566/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








