Pretenţii. Sentința nr. 4661/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4661/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 218/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 4661

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 28.04.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: Jud. U. A.

GREFIER: B. L.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții cu valoare redusă, cerere formulată de reclamanta R. M. – BANCA CENTRALĂ DE CELULE STEM S.A. (J_, CUI_), cu sediul social în București, Bvd. I. I. de la B. nr. 5B, sector 1, cu sediul procesual ales la mandatar S.C. EOS KSI ROMANIA S.R.L. din București, Bvd. D. P. nr. 10A, Clădirea C3, etaj 7, sector 2, în contradictoriu cu pârâta Z. T. C. (CNP_), cu domiciliul în C., Bvd. Tomis nr. 153, ., apt. 12, județ C..

La apelul nominal făcut în ședință publică, când cauzele rămase la sfârșitul ședinței de judecată s-au luat la ordine, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul cauzei, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare și stadiul procesual, după care:

Instanța constată sosită prin fax la data de 25.04.2014 o cerere de renunțare la judecată formulată de reclamantă, sens în care rămâne în pronunțare față de incidența disp. art. 406 Cod pr.civ

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 07.01.2014, sub nr._, reclamanta R. M. – BANCA CENTRALĂ DE CELULE STEM S.A. a solicitat obligarea pârâtei Z. T. C. la plata sumei de 2701,94 lei reprezentând contravaloare serviciilor medicale aferente recoltării, procesării și stocării celulelor stem din sângele cordonului ombilical, conform contractului încheiat între părți.

În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că pârâta a refuzat achitarea prețului prevăzut în contract.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 230/2007.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus, în copie: fișa contului pârâtei, factură, scadențar la factură, Contract de procesare, testare și conservare temporară a celulelor stem din sângele cordonului ombilical, nr. 2548/24.05.2011, cu anexa.

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu interogatoriul pârâtei, depus la dosar.

Prin înscrisul sosit prin fax și înregistrat la dosar la data de 25.04.2014, reclamanta a învederat instanței că renunță la judecata prezentei cereri întrucât pârâta și-a îndeplinit obligațiile de plată, achitând integral debitul solicitat.

Renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție al reclamantului, este reglementată de dispozițiile art. 406 C.pr. civ., conform cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

În cauza de față, instanța apreciază că sunt îndeplinite dispozițiile textului de lege enunțat și va lua act de această manifestare de voință a reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată renunțarea la judecată a reclamantei-creditoare R. M. – BANCA CENTRALĂ DE CELULE STEM S.A., cu sediul social în București, Bvd. I. I. de la B. nr. 5B, sector 1 și sediul procesual ales în București, Bvd. D. P. nr. 10A, Clădirea C3, etaj 7, sector 2, împotriva pârâtei-debitoare Z. T. C., cu domiciliul în C., Bvd. Tomis nr. 153, ., apt. 12, județ C..

Cu recurs în termen de 30 de zile de a comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Jud. U. A. B. L.

Red. Jud. U.A. / 06.05.2014;

Tehnored. Grf. B.L. / 06.05.2014 / 4 exp.

Comunicat 2 exp. / .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4661/2014. Judecătoria CONSTANŢA