Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 11573/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

Ședința din data de 14.10.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: D. D.

GREFIER: M. DĂNUȚA M.

Pe rol judecarea cauzei civil privind pe petent J. S. V. și pe intimat INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE – B. DE POLIȚIE A2, având ca obiect plângere contravenționala CP_/31.03.2014.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 30.09.2014 fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 14.10.2014 când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.04.2014 sub nr._, petentul J. S.-V. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 31.03.2014 de intimatul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE – B. DE POLIȚIE A2, solicitând anularea acestuia.

Petentul a arătat că în data de 31.03.2014 a fost sancționat cu amendă în cuantum de 340 lei și măsura complementară a reținerii certificatului de înmatriculare, motivat de faptul că anvelopele semiremorcii cu numărul de înmatriculare_ ar fi fost uzate peste limita legală admisă, prezentând rupturi de cordulus, și consideră că procesul-verbal este netemeinic și nelegal

În drept, petentul a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a depus documentația care a stat la baza procesului-verbal de contravenție.

Instanța a încuviințat și administrat în cauză pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/31.03.2014 întocmit de INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE – B. DE POLIȚIE A2, petentul J. S.-V. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 340 lei în baza dispozițiilor art. 148 pct. 16 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice coroborat cu art. 100 alin. 1 pct. 6 din OUG nr. 195/2002, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 31.03.2014 ora 2220 a condus autotractorul marca Mercedes-Benz cu numărul de înmatriculare_ ce tracta semiremorca marca Wielton cu numărul de înmatriculare_ pe Autostrada A4 sensul de mers Agigea către Port C. Nord, având montate la semiremorcă anvelope uzate peste limita legal admisă și care prezintă rupturi de cordulus.

Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către petent, la rubrica obiecțiuni consemnându-se că agentul nu a verificat cu un aparat de măsură cauciucurile.

În urma examinării din oficiu a procesului-verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze.

În ceea ce privește temeinicia faptei reținute în sarcina petentului, instanța reține că în conformitate cu prevederile art. 148 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 (H.G. nr. 1391/2006) „Se interzice conducătorului de autovehicul sau de tramvai: pct. 16) sa circule având montate pe autovehicul anvelope cu alte dimensiuni ori caracteristici decât cele prevazute în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori care prezinta taieturi sau rupturi ale cordului ori sunt uzate peste limita admisa”.

Fapta este sancționată de art. 100 alin. 1 pct. 6 din OUG nr. 195/2002, potrivit căruia „Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice pct. 6) conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori sunt uzate peste limita admisă;”.

În ceea ce privește existența faptei contravenționale reținute în procesul-verbal de contravenție, instanța reține că aceasta este dovedită prin descrierea acesteia în procesul-verbal de contravenție de către agentul constatator.

Astfel, sub aspectul temeiniciei, procesul-verbal de constatare a contravenției, în condițiile în care faptele sunt constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator, așa cum este cazul în prezenta cauză, reprezintă un înscris care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, în sensul că până la proba contrarie acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate. Inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla contestare a procesului-verbal, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 249 Cod proc. civilă, trebuie să facă dovada contrarie a celor reținute în cadrul procesului-verbal de contravenție.

Petentul nu a făcut însă dovada contrară a celor reținute în procesul-verbal de contravenție, deși i s-a oferit această posibilitate.

Astfel, petentul a solicitat administrarea probei cu expertiza tehnică, pentru a stabili starea anvelopelor, probă care a fost respinsă însă de instanță ca nefiind utilă cauzei, având în vedere că nu se poate stabili cu certitudine la momentul efectuării expertizei care au fost cauciucurile utilizate de petent la momentul constatării faptei și care era starea acestora la momentul respectiv, mai ales în situația în care au mai fost utilizate și după data sancționării.

Petentul avea posibilitatea pe de o parte să depună la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte data achiziționării anvelopelor, iar pe de altă parte să realizeze fotografii cu anvelopele folosite și să își constituie un mijloc de probă credibil la momentul opririi în trafic sau imediat după acel moment, sau să propună audierea unui martor care ar fi constatat starea anvelopelor imediat după momentul sancționării.

Susținerile petentului potrivit cărora agentul de poliție nu a verificat cu un aparat de măsură cauciucurile sunt irelevante pentru existența faptei contravenționale, întrucât nu există o astfel de obligație legală pentru agentul constatator, și, mai mult, reglementările legale referitoare la efectuarea inspecției tehnice periodice a vehiculelor (pct. 5.2.3 din Reglementările din 8 decembrie 2005 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța rutieră, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică - RNTR 1, Anexă la Ordinul ministrului transporturilor nr. 2133/2005) prevăd faptul că starea anvelopelor se constată vizual.

Pentru toate aceste considerente, instanța constată că existența faptei reținute în sarcina petentului este dovedită, iar această faptă întrunește elementele constitutive ale contravenției stabilite de organul constatator prin procesul-verbal contestat, motiv pentru care plângerea contravențională urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul J. S.-V. cu CNP_ și cu domiciliul în CUMPANA, . BIS, J. C. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/31.03.2014 întocmit de intimatul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE – B. DE POLIȚIE A2 cu sediul în sector 5, București, .. 83-85, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată azi, 14.10.2014, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.

M.M. 20 octombrie 2014

Red. Jud. D.D.2ex/27.01.2015

Emis 2 comunicări, la data de

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CONSTANŢA