Plângere contravenţională. Sentința nr. 3494/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3494/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 1109/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 3494

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 28.03.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: Jud. O. I.

GREFIER: B. L.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal ._/24.10.2013, formulată de petenta .. (J_, CUI_), cu sediul în Agigea, ..31, județ C., și sediul social și procesual ales în C., ..23, ., parter, camera 3, apt.1, județ C., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr.18, județ C..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru petentă reprezentant convențional – av. Ș. E. L., care depune împuternicire avocațială ./_, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul cauzei, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, stadiul procesual și arată că la data de 12.03.2014, prin Serviciul Registratură, s-au depus la dosar înscrisuri de către A.N.A.F. – D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. C., reprezentând procesul verbal contestat și dovada îndeplinirii de comunicare a acestuia către petentă.

Instanța, constatând că nu sunt cereri prealabile de discutat sau excepții de invocat, pune în discuție competența de soluționare a cauzei.

Reprezentanta petentei apreciază că este competentă Judecătoria C..

Instanța, procedând la verificarea din oficiu a competenței conf. art.131 Cod pr. civ. constată că raportat la art. 32 alin. 2 din O.G. 2/2001 Judecătoria C. este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză. Pune în discuție durata estimativă a cercetării procesului.

Reprezentanta petentei estimează durata la 3 zile.

Instanța, în conformitate cu prevederile art. 238 Cod pr. Civ. estimează durata cercetării procesului la 1 lună.

Instanța acordă cuvântul asupra probelor.

Reprezentanta petentei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri. Depune un extras de furnizare informații emis de O.N.R.C. cu privire la sediul social al petentei.

Instanța, deliberând asupra probelor: în temeiul disp. art. 258 în ref. la art. 255 Cod pr. civ. încuviințează atât pentru petentă, cât și pentru intimată, proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca pertinentă, concludentă și utilă în vederea soluționării prezentei cauze.

Instanța declară închisă cercetarea procesului și acordă cuvântul reprezentantei petentei pentru dezbaterea în fond a procesului.

Reprezentanta petentei solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, cu consecința anulării procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției și a amenzii contravenționale în sumă de 1000 lei. În subsidiar, solicită să se constate prescrierea executării sancțiunii amenzii contravenționale. Arată că procesul verbal a fost întocmit la data de 24.10.2013, dar a fost comunicat abia la data de 30.12.2013, cu depășirea termenului legal, intervenind prescrierea executării sancțiunii aplicată prin procesul verbal de contravenție. Mai arată că anularea înregistrării în scopuri de TVA a fost făcută din oficiu de către A.F.P., ori aceasta avea obligația de a notifica petenta cu privire la anulare conf. disp. art. 2 lit. c și art. 5 lit. e din Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr.700/2012.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare asupra fondului.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petenta .. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE GALATI-ADMINISTRAȚIA JUDETEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. anularea procesului verbal de contravenție seria CTA_/24.10.2013 și pe cale de consecință, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 1.000 lei.

În motivarea în fapt, petenta a arătat că executarea sancțiunii amenzii contravenționale este prescrisă întrucât intimata a comunicat procesul verbal de contravenție contestat la data de 30.12.2013 la sediul social din loc. Agigea, prin serviciul poștal Total Post, însă nefiind găsită în acel moment nicio persoană la sediu, au afișat la sediul petentei, tot la data de 30.12.2013, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, în plic, precum și procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare. A mai arătat că după cum reiese din înscrisurile depuse la dosar, procesul verbal de contravenție a fost întocmit la data de 24.10.2013 și comunicat la data de 30.12.2013, fiind depășit termenul legal de comunicare de o lună și astfel împlinindu-se termenul de prescriere a executării sancțiunii aplicate.

Totodată, petenta a mai învederat instanței că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției este netemeinic pentru că obligația petentei de a depune declarația 300 pentru luna iulie 2013 s-a născut ca urmare a anulării din oficiu de către organul fiscal începând cu 1 august 2013 a înregistrării petentei în scopuri TVA care nu a fost notificată în mod legal petentei, iar în lipsa notificării anulării înregistrării în scopuri TVA de către organele fiscale, petenta nu a avut cunoștință despre aceasta anulare și prin urmare nici de obligația depunerii declarației menționate.

În motivarea în drept, petenta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile din O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 92/2003 și din Ordinul președintelui ANAF nr. 700/2012.

În probațiune, petenta a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, anexând în acest sens înscrisurile de la filele 5-15.

Plângerea contravențională a fost legal timbrată conform chitanței de la fila 5 din dosar.

Legal citată, intimata nu a depus întâmpinare în termenul legal, însă la solicitarea instanței a depus documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție contestat anexată la filele 19-23 la dosar.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri constând în înscrisurile anexate la dosar de către părți.

Analizând plângerea prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CTA_/24.10.2013 petenta .. a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 1.000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 219 alin. 1 lit. b și sancționate de art. 219 alin.2 lit. d din O.G. nr. 92/2003, reținându-se că petenta nu a depus declarația Decont 300 aferente lunii iulie 2013.

Cu privire la prescripția executării sancțiunii aplicate prin procesul-verbal de contravenție seria CTA_/24.10.2013, invocată de către petentă, instanța constată următoarele.

Comunicarea actului de constatare și sancționare a contravenției este o activitate procedurală cu puternice efecte juridice, fiind o etapă prealabilă obligatorie pentru trecerea la executarea silită.

Articolele 25 - 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 reglementează procedura comunicării procesului-verbal. Practic, procesul-verbal contravențional poate fi comunicat în trei moduri, respectiv prin înmânarea acestuia contravenientului de către agentul constatator, prin comunicarea procesului-verbal prin poștă cu aviz de primire și prin afișarea procesului-verbal (și, după caz, a înștiințării de plată) la domiciliul sau la sediul contravenientului. În situația în care procesul verbal de constatare și sancționare a contravenție se încheie în lipsa contravenientului, acesta trebuie să fie comunicat potrivit ultimelor două modalități in termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Cu privire la raportul existent între ultimele două modalități de comunicare a procesului verbal Înalta Curte de Casație și Justiție- Secțiile Unite - s-a pronunțat prin decizia nr. 10/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 450 din_ . Astfel s-a statuat că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire deoarece numai această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate.

Potrivit art. 517 alin. (4) cod proc. civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Termenul de o lună prevăzut de art. 25 alin. 2 din OG 2/2001 pentru comunicarea procesului verbal de contravenție este un termen de decădere, ceea ce înseamnă că o eventuală comunicare peste termen este lovită de nulitate.

Totodată, potrivit art. 14 alin. 1 din OG 2/2001, dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termenul prevăzut de art. 25 alin. 2 din OG 2/2001, respectiv o lună de la data aplicării sancțiunii, operează prescripția executării sancțiunilor contravenționale.

Astfel, instanța constată că la dosar nu există probe din care să rezulte că intimata a realizat comunicarea prin poștă, cu aviz de primire sau că petenta ar fi primit efectiv procesul verbal înăuntrul termenului de o lună prevăzut de lege.

Comunicarea efectuată de către intimată prin serviciul Poștal Totalpost nu respectă cerința suplimentară a avizului de primire, instanța neputând verifica dacă petenta a luat la cunoștință in mod efectiv de existența procesului verbal de contravenție contestat.

De asemenea, nici comunicarea prin afișare la sediul petentei efectuată de către intimată la data de 30.12.2013 nu este valabilă, întrucât aceasta modalitate trebuia sa fie utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.

În aceste condiții, reținând că procesul-verbal de constatare a contravenției seria CTA_/24.10.2013 nu a fost comunicat petentei, în mod legal, potrivit deciziei nr. 10/2013, în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii instanța va admite plângerea formulată de petenta .., va constata prescrisă executarea sancțiunii contravenționale și va exonera petenta de la plata amenzii contravenționale aplicate, în cuantum de 1000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petenta .., cu sediul în Agigea, ..31, județ C., și sediul social și procesual ales în C., ..23, ., parter, camera 3, apt.1, județ C., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CTA_/24.10.2013 în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE GALATI-ADMINISTRAȚIA JUDETEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr.18, județ C..

Constată prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale.

Exonerează petenta de la plata amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 1000 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.03.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Jud. O. I. B. L.

Red. Jud. O.I. / ­­01.04.2014;

Tehnored. Grf. B.L. / ­­01.04.2014/ 4 exp.

Comunicat 2 exp. / .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3494/2014. Judecătoria CONSTANŢA