Plângere contravenţională. Sentința nr. 3506/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3506/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 13512/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3506/2014
Ședința publică din data de 28.03.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: C. B.
Pe rol, soluționarea plângerii contravenționale formulate de reclamanta S.C. „N. M.” S.R.L. cu sediul în municipiul C., ., ., L. 1, jud. C., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/ 10.05.2013, emis de către intimatul I. T. de Muncă C., cu sediul în C., ., jud. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21.03.2014 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 28.03.2014 când, în aceeași compunere,
JUDECĂTORIA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 23.05.2013, sub număr dosar_/ 212/ 2013, reclamanta S.C. „N. M.” S.R.L. a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/ 10.05.2013, emis de către intimatul I. T. de Muncă C. - I.T.M., solicitând anularea acestuia, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii, arată petenta că prin procesul-verbal contestat a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de_ lei, reținându-se în sarcina sa că nu a încheiat contracte individuale de muncă în formă scrisă pentru două persoane identificate de inspectorii intimatei ca fiind la lucru. Susține reclamanta că niciuna dintre cele două persoane nu au prestat activități pentru societate, astfel cum au reținut în mod greșit agenții constatatori
În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 2/ 2001, iar în susținere au fost depuse înscrisuri.
Plângerea a fost formulată în termen legal și este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/ 1997 și art. 36 din O.G. nr. 2/ 2001, precum și de la plata timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
Intimatul a depus întâmpinare potrivit dispozițiilor art. 205 și urm. din codul de procedură civilă (f. 34-36), prin care a solicitat respingerea plângerii, ca nefondată, apreciind că procesul-verbal a fost legal întocmit, atât T. M. cât și Feizula N. declarând inspectorilor de muncă prestarea de activități la S.C. „N. M.” S.R.L.
În ceea ce o privește pe T. M., se arată că aceasta nu avea încheiat contract de muncă cu societatea reclamantă, împotriva căreia a formulat o sesizare la I.T.M., sesizare ce a stat la baza efectuării controlului din data de 08.05.2013.
Cu privire la Feizula N., învederează intimatul că aceasta avea contract de muncă încheiat la data de 01.05.2013, dar, conform declarației personale, lucra din 15.11.2012.
În apărare, au fost depuse înscrisuri.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, încuviințată ambelor părți, precum și proba testimonială încuviințată reclamantei, fiind ascultați martorii T. A.-E. (f. 91) și I. Latife (f. 92).
Analizând materialul probator al dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/ 10.05.2013 (f. 22), emis de către I.T.M., S.C. „N. M.” S.R.L. a fost sancționată, în baza art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/ 2003 - republicată, privind Codul muncii, cu amendă în cuantum de_ lei, reținându-se în sarcina sa că a primit la muncă pe T. M. cât și Feizula N., fără a încheia cu acestea contracte individuale de muncă în formă scrisă, anterior începerii lucrului.
Potrivit textului de lege menționat, se sancționează „primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată”.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, ori cazuri de nulitate relativă prin care să fie cauzată reclamantei vreo vătămare ce nu ar fi putut fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal. Totodată, se reține că faptei contravenționale i s-a dat o corectă încadrare juridică, iar sancțiunea aplicată a fost stabilită în limitele prevăzute de lege.
De altfel, se observă că reclamanta nu aduce critici privind legalitatea procesului-verbal, pe care îl contestă doar sub aspectul temeiniciei.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Codul Muncii se adresează tuturor angajatorilor și angajaților - persoane fizice sau juridice); sancțiunile contravenționale ce se pot aplica (amenda) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Prezumțiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă, pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională, prin raportare la CEDO), dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Având în vedere aceste principii, instanța constată mai întâi că petenta nu contestă faptul că Feizula N. ar fi fost identificată la punctul său de lucru, cu ocazia controlului efectuat în data de 08.05.2013, și că ar fi desfășurat activități pentru și sub autoritatea S.C. „N. M.” S.R.L., ci aceste activități au fost prestate numai ulterior încheierii contractului individual de muncă cu persoana fizică respectivă.
Cât despre T. M., se susține de către reclamantă faptul că aceasta nu ar fi prestat niciodată muncă pentru S.C. „N. M.” S.R.L., prezentându-se în cursul lunii aprilie 2013 la un interviu în vederea angajării, fără a fi însă angajată la societate.
În soluționarea plângerii, instanța reține incidența următoarelor prevederi din Legea nr. 53/ 2003: ● art. 29 - „(1) Contractul individual de muncă se încheie după verificarea prealabilă a aptitudinilor profesionale și personale ale persoanei care solicită angajarea. (2) Modalitățile în care urmează să se realizeze verificarea prevăzută la alin. (1) sunt stabilite în contractul colectiv de muncă aplicabil, în statutul de personal - profesional sau disciplinar - și în regulamentul intern, în măsura în care legea nu dispune altfel. (3) Informațiile cerute, sub orice formă, de către angajator persoanei care solicită angajarea cu ocazia verificării prealabile a aptitudinilor nu pot avea un alt scop decât acela de a aprecia capacitatea de a ocupa postul respectiv, precum și aptitudinile profesionale. (4) Angajatorul poate cere informații în legătură cu persoana care solicită angajarea de la foștii săi angajatori, dar numai cu privire la activitățile îndeplinite și la durata angajării și numai cu încunoștințarea prealabilă a celui în cauză.”
● art. 31 - „(1) Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcțiile de conducere. (2) Verificarea aptitudinilor profesionale la încadrarea persoanelor cu handicap se realizează exclusiv prin modalitatea perioadei de probă de maximum 30 de zile calendaristice. (3) Pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia. (4) Pe durata perioadei de probă salariatul beneficiază de toate drepturile și are toate obligațiile prevăzute în legislația muncii, în contractul colectiv de muncă aplicabil, în regulamentul intern, precum și în contractul individual de muncă. (5) Pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior, primele 6 luni după debutul în profesie se consideră perioadă de stagiu. Fac excepție acele profesii în care stagiatura este reglementată prin legi speciale. La sfârșitul perioadei de stagiu, angajatorul eliberează obligatoriu o adeverință, care este vizată de inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială de competență acesta își are sediul. (6) Modalitatea de efectuare a stagiului prevăzut la alin. (5) se reglementează prin lege specială.”
● art. 32 - „
CEDO
1.
Verificarea aptitudinilor profesionale. Reclamantul pretindea că activitățile sale politice au fost principalul motiv pentru care nu a obținut numirea sa la un post de conferențiar.
Neîncălcarea art. 10 (libertatea de exprimare). Curtea a observat că, atunci când a refuzat să îl angajeze pe reclamant în calitate de funcționar, ministerul Landului competent în materie nu a ținut cont de opiniile și activitățile sale decât pentru a stabili dacă a fost bun în perioada de probă și dacă posedă una dintre calitățile personale necesare pentru postul în cauză. (Curtea EDO, cauza Kosiek c. Allemagne, hotărârea nr. 9704/82)
Curtea Constituțională
2.
Acestea [articole] oferă atât angajatorilor, cât și angajaților posibilitatea de a denunța în mod unilateral contractul individual de muncă în perioada de probă; încetarea contractului individual de muncă în aceste cazuri este o consecință firească a prevederilor alin. (1) al art. 31 din aceeași lege, potrivit cărora verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului de muncă, poate fi stabilită în perioada de probă. Dispozițiile art. 16 din Constituție nu sunt încălcate, deoarece reglementarea legală se aplică, fără discriminare, tuturor salariaților aflați în situația prevăzută de textul legal. (Dec. nr. 657/2009, M. Of. nr. 418/2009; Dec. nr. 334/2012, M. Of. nr. 358/2012)... citeste mai departe (1-45)
G. C., Codul Muncii comentat si adnotat din 05-iun-2013, Rosetti International
Ca regulă generală, perioada de probă este facultativă și subsidiară concursului sau examenului. Ea nu se prezumă și nici nu constituie un act unilateral al angajatorului, ci trebuie prevăzută expres, în contract [art. 17 alin. (2) lit. m), coroborat cu art. 17 alin. (3) din Cod]59. Ea nu este anterioară înlocuirii acestui contract, ci se suprapune cu prima perioadă de executare a contractului respectiv.
Este obligatorie și exclusivă verificarea aptitudinilor profesionale la încadrarea persoanelor cu handicap prin modalitatea perioadei de probă [art. 31 alin. (2)]. Așadar, în cazul acestor persoane este exclus examenul sau concursul.
Numai că Legea nr. 446/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevede o perioadă de probă, de cel puțin 45 de zile lucrătoare [art. 83 alin. (1) lit. d)], diferită deci de cea instituită de Codul muncii [art. 31 alin. (2)]. Deși, Legea nr. 446/2006 este o lege specială, credem că se aplică legea generală (Codul muncii) deoarece:
... citeste mai departe (-)
TICLEA A., Codul muncii comentat, editia a IV-a din 01-nov-2013, Universul Juridic
(1)Pe durata executării unui contract individual de muncă nu poate fi stabilită decât o singură perioadă de probă. (2) Prin excepție, salariatul poate fi supus la o nouă perioadă de probă în situația în care acesta debutează la același angajator într-o nouă funcție sau profesie ori urmează să presteze activitatea într-un loc de muncă cu condiții grele, vătămătoare sau periculoase. (3) Perioada de probă constituie vechime în muncă.”
● art. 33 - „
CEDO
1.
Verificarea aptitudinilor profesionale. Reclamantul pretindea că activitățile sale politice au fost principalul motiv pentru care nu a obținut numirea sa la un post de conferențiar.
Neîncălcarea art. 10 (libertatea de exprimare). Curtea a observat că, atunci când a refuzat să îl angajeze pe reclamant în calitate de funcționar, ministerul Landului competent în materie nu a ținut cont de opiniile și activitățile sale decât pentru a stabili dacă a fost bun în perioada de probă și dacă posedă una dintre calitățile personale necesare pentru postul în cauză. (Curtea EDO, cauza Kosiek c. Allemagne, hotărârea nr. 9704/82)
Curtea Constituțională
2.
Acestea [articole] oferă atât angajatorilor, cât și angajaților posibilitatea de a denunța în mod unilateral contractul individual de muncă în perioada de probă; încetarea contractului individual de muncă în aceste cazuri este o consecință firească a prevederilor alin. (1) al art. 31 din aceeași lege, potrivit cărora verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului de muncă, poate fi stabilită în perioada de probă. Dispozițiile art. 16 din Constituție nu sunt încălcate, deoarece reglementarea legală se aplică, fără discriminare, tuturor salariaților aflați în situația prevăzută de textul legal. (Dec. nr. 657/2009, M. Of. nr. 418/2009; Dec. nr. 334/2012, M. Of. nr. 358/2012)... citeste mai departe (1-45)
G. C., Codul Muncii comentat si adnotat din 05-iun-2013, Rosetti International
Ca regulă generală, perioada de probă este facultativă și subsidiară concursului sau examenului. Ea nu se prezumă și nici nu constituie un act unilateral al angajatorului, ci trebuie prevăzută expres, în contract [art. 17 alin. (2) lit. m), coroborat cu art. 17 alin. (3) din Cod]59. Ea nu este anterioară înlocuirii acestui contract, ci se suprapune cu prima perioadă de executare a contractului respectiv.
Este obligatorie și exclusivă verificarea aptitudinilor profesionale la încadrarea persoanelor cu handicap prin modalitatea perioadei de probă [art. 31 alin. (2)]. Așadar, în cazul acestor persoane este exclus examenul sau concursul.
Numai că Legea nr. 446/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevede o perioadă de probă, de cel puțin 45 de zile lucrătoare [art. 83 alin. (1) lit. d)], diferită deci de cea instituită de Codul muncii [art. 31 alin. (2)]. Deși, Legea nr. 446/2006 este o lege specială, credem că se aplică legea generală (Codul muncii) deoarece:
... citeste mai departe (-)
TICLEA A., Codul muncii comentat, editia a IV-a din 01-nov-2013, Universul Juridic
Perioada în care se pot face angajări succesive de probă ale mai multor persoane pentru același post este de maximum 12 luni.”
Judecătoria constată că judecătoria T. M. - cea care a formulat reclamația la I.T.M. (38), nemulțumită de modul în care a fost tratată de reprezentanții S.C. „N. M.” S.R.L., nu a putut fi ascultată în mod nemijlocit de instanță pentru că s-a mutat de la adresa de domiciliu, fără a anunța autoritățile de resort cu privire la reședința sa actuală, astfel cum reiese din înscrisurile existente la dosar (f. 97, 101). În aceste condiții, se va da eficiență apărărilor reclamantei, susținute de cei doi martori ascultați la propunerea acesteia, respectiv T. A.-E. (f. 91) și I. Latife, coroborate cu mențiunile din cuprinsul procesului-verbal, reprezentând obiecțiuni ale contravenientului.
Instanța apreciază însă că reclamanta se face vinovată de fapta reținută în sarcina sa, în ceea ce o privește pe Feizula N., sens în care se apreciază valoarea probatorie a declarației dată de această persoană „la cald”, în scris, în fața inspectorilor I.T.M. (f. 43). Sub acest aspect, declarațiile celor doi martori ascultați în cauză urmează a fi înlăturate, apreciindu-se că adevărul este exprimat prin înscrisul completat olograf de Feizula N., la momentul controlului.
Potrivit art. 1 alin. 1 teza a doua din O.G. nr. 2/ 2001, „constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București”. În cazurile în care lipsește vinovăția, o faptă prevăzută de legea contravențională nu poate fi considerată contravenție. Este de reținut însă că, atunci când vinovăția există chiar și sub forma culpei, fapta constituie contravenție.
În cauza pendinte Judecătoria apreciază că fapta a fost săvârșită cu vinovăție, manifestată sub forma intenției, dată fiind prezumția că agentul economic cunoaște prevederile legale aplicabile și, implicit, obligația ce îi incumbă, de a încheia contract individual de muncă cu angajatul, anterior primirii acestuia la muncă.
În concluzie, se apreciază de către instanță că procesul-verbal este legal și temeinic, în ceea ce o privește pe Feizula N..
Pentru motivele de fapt și de drept expuse mai sus, plângerea de față urmează a fi admisă în parte, prin reducerea sancțiunii amenzii de la_ lei (corespunzătoare unui număr de 2 angajați primiți la muncă fără contract de muncă) la_ lei (corespunzătoare unui singur angajat primit la muncă fără contract de muncă). De asemenea, apreciază instanța că nu se impune înlocuirea amenzii de_ lei cu avertismentul, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, dat fiind pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care au fost săvârșită faptele, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientei. Instanța are în vedere în analiza proporționalității gradul de pericol social al contravenției, atât cel abstract – stabilit prin prisma regimului sancționatoriu aspru instituit de art. 276 alin. 1 lit. e) din Codul muncii – modificat prin Legea nr. 40/ 2011, în aplicarea principiului protecției salariaților, ce guvernează sistemul legislației muncii din țara noastră, cât și cel concret, precum și atitudinea contestatoarei pe parcursul procesului cu privire la fapta săvârșită. Aici este de punctat atitudinea nesinceră a petentei, care a încercat să creeze o altă convingere instanței decât realitatea, iarrecompensarea unei astfel de atitudini nesincere (prin înlocuirea amenzii cu avertismentul) ar putea conduce pe viitor la săvârșirea unor fapte de același gen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de către reclamanta S.C. „N. M.” S.R.L. cu sediul în municipiul C., ., ., L. 1, jud. C., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J13/ 4950/ 1993, având CUI_, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/ 10.05.2013, emis de către intimatul I. T. de Muncă C., cu sediul în C., ., jud. C..
Reduce amenda aplicată reclamantei prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/ 10.05.2013, de la_ lei la_ lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. C. B.
Red. jud. G.M./21.01.2015;
Tehnored. grf. C.B./21.01.2015/ 4 ex.
Comunicat 2 ex./ .
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 3661/2014.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
