Plângere contravenţională. Sentința nr. 5128/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5128/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 1133/212/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 5128
Ședința publică din data de 08.05.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. E.
GREFIER: L. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . EXPORT SRL, cu sediul în C., .. 9, județul C. în contradictoriu cu și pe intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ., județul C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Deliberând asupra probei cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, solicitate de societatea petentă și intimat, constatând că este legală, pertinentă, concludentă și utilă cauzei în conformitate cu disp. art.167 C.pr.civ. o admite astfel cum a fost formulată.
În conformitate cu disp. art 150 C.pr.civ., instanța, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Asupra cererii de față,
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petenta S.C. . S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., anularea procesului verbal de contravenție nr._/14.12.2012 încheiat de intimată, întrucât acesta este netemeinic și nelegal.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
Intimata, legal citat, a depus documentația care a stat la baza intocmirii procesului-verbal contestat.
Instanța, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, a constat că plângerea a fost înregistrată la Judecătoria C. la data de 17.01.2013, sens în care a pus în discuția contradictorie a părților excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
Prin s.c. nr. 6633/10.05.2013 a Judecătoriei C. s-a admis excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și s-a respins acțiunea ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs de către petentă, iar prin decizia civilă nr. 1644/RCA/06.11.2013 a Tribunalului C. s-a admis recursul și s-a casat în tot sentința recurată.
După casarea cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 06.01.2014sub nr._ .
A fost încuviințată pentru ambele părți cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ emis de către ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. la data de 14.12.2012, petenta a fost sancționată întrucât nu a depus declarațiile D300 aferente anului 2012 pentru luna iunie, fapta fiind prevăzută de disp.art. 219 alin. 1 lit.b din OG 92/2003 rep. și sancționată potrivit disp.art. 219 alin. 2 lit.d din OG 92/2003 rep.
Verificând în conformitate cu disp.art.34 alin.l din OG nr.2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși OG nr. 2 /2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției din economia disp.art.34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Potrivit prevederilor art. 81 din OG 92/2003 rep. cu modificările și completările ulterioare „ declarația fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit codului fiscal, la termenele stabilite de acesta”.
Astfel, urmare a verificărilor efectuate s-a constatat faptul că petenta nu a depus în termen legal declarația „ formular 300” privind TVA aferent lunii iunie 2011.
Neîndeplinirea la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume „ constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 219 alin. 1 lit. b din O.G.92/2003 rep. cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care la data de 14.12.2012 s-a întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ prin care s-a aplicat sancțiunea amenzii în suma de 1.000 lei.
Referitor la susținerile petentei, că fapta nu a fost săvârșită cu intenție ci a fost o omisiune, fiind la prima abatere de acest gen, instanța apreciază că acest fapt nu o exonerează, aceasta fiind în mod corect sancționată pentru fapta săvârșită. Cu privire la susținerea petentei care nu a fost de față la încheierea procesului verbal neavând astfel posibilitatea de a formula obiecțiuni, instanța consideră că prin formularea plângerii de față aceasta a avut posibilitatea de a uza de apărările și probatoriile formulate în cadrul unui proces echitabil.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că obligația depunerii decontului TVA pentru luna iunie 2011 revine petentei, fiind în mod corect sancționată pentru neîndeplinirea la termen a acestei obligații.
Conform art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște asupra sancțiunii, iar potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Astfel, instanța apreciază proporțional cu gradul de pericol social al faptei, sancționarea petentei, cu amenda în cuantum de 1.000 lei, astfel că pentru toate aceste motive, urmează a respinge plângerea petentei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripți3ei dreptului de a aplica sancțiunea.
Respinge plângerea formulată de petenta . EXPORT SRL, cu sediul în C., .. 9, județul C. în contradictoriu cu și pe intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ., județul C. ca neintemeiată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică 08.05.2014.
P. GREFIER
S. EMILIALAZĂR A.
Red. Jud.S.E.. / 15.05.2014;
Tehnored. Grf. A.L. / 15.05.2014 / 4 exp.
Comunicat 2 exp. / 15.05.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria... → |
|---|








