Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 9658/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9658/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 31307/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9658
Ședința publică de la 25 Septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O. M. S.
GREFIER E. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale înlocuire amendă contravențională, acțiune formulată de petent G. DE COASTĂ, cu sediul în C., ., județul C., în contradictoriu cu intimata H. M., CNP_, cu ultimul domiciliu cunoscut în C., ., ., ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 25.09.2014.
INSTANȚA
P. sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 21.11.2013, sub numărul_, G. DE COASTĂ a solicitat înlocuirea amenzilor aplicate contravenientei H. M. cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În motivarea sesizării, petenta a învederat că, întrucât intimatul nu a achitat amenda, Primăria C. prin Serviciul Public de Impozite și Taxe C. a restituit instituției procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor în cuantum de 9400 lei, deoarece în urma verificărilor efectuate, a reieșit că debitorul nu deține bunuri sau venituri urmăribile, motiv pentru care nu poate continua procedura de executare silită împotriva acestuia.
În drept, au fost invocate art. 9 alin. 3 din O.G. nr.2/2001, cu modificările si completările ulterioare, Decizia ÎCCJ nr. 7/20.09.2010.
În probațiune, s-au solicitat și depus înscrisuri (f. 4-57), inclusiv toate procesele verbale de contravenție, în original.
Intimata a fost reprezentată prin curator, care a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea sesizării, pe de o parte, motivat de faptul că, aceasta nu s-a prezentat la judecata cauzei pentru a-și da acordul, iar pe de altă parte, fiindcă instanța nu are suficiente date în ce privește intimata pentru a putea stabili natura activităților pe care ar urma să le execute și locul unde ar urma să desfășoare muncă în folosul comunității, având în vedere lipsa unui domiciliu sau reședințe stabile.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesele verbale de constatare și sancționare a contravenției anexate și în original la dosar (f.9-50), intimata a fost sancționată contravențional cu amendă, în cuantum total de 9400 de lei.
Procesele verbale în cauză au devenit titluri executorii prin neatacarea în termenul legal de 15 zile de la data luării la cunoștință.
În drept, conform art. 9 alin. 3 din OUG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Textul legal citat prevede condițiile pe care trebuie să le îndeplinească în mod cumulativ sesizarea agentului constatator pentru admisibilitatea înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității, respectiv:
- contravenientul să nu fi achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii,
- să nu existe posibilitatea executării silite a amenzii aplicate.
P. prisma condițiilor enunțate, instanța observă că, au trecut mai mult de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii amenzii aplicate prin fiecare din procesele verbale de care s-a prevalat petenta în susținerea prezentei cereri și nici nu există posibilitatea executării silite a contravenientului, precum atestă înscrisurile de la f. 4-7, respectiv procesul verbal de constatare a insolvabilității nr. B44831/06.11.2013, adresa SPIT C. din aceeași dată, precum și referatele din 06.11.2013, respectiv 07.02.2013.
Cât privește apărările intimatei, formulate prin curator, instanța le va respinge ca neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, legea nu impune consimțământul expres al contravenientului anterior dispunerii măsurii înlocuirii, precum a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1354/10.12.2008, iar pe de altă parte, executarea efectivă a măsurii, implicit identificarea propriu zisă a contravenientului sunt în sarcina petentei, instanța pronunțându-se exclusiv asupra admisibilității cererii de înlocuire prin prisma condițiilor mai sus enumerate.
Astfel fiind, instanța va admite sesizarea petentei și va înlocui sancțiunea amenzilor contravenționale, în cuantum total de 9400 de lei aplicate prin procesele verbale de constatare și sancționare a contravenției, cu sancțiunea obligării intimatei la prestarea unei activități în folosul Consiliului Local al Municipiului C. - întrucât intimata domiciliază în municipiul C. - pe durata a 300 de ore de muncă
La stabilirea numărului orelor de muncă, instanța s-a raportat la salariul minim brut pe țară garantat în plată în anul 2014, conform art. 1 alin. 1 din HG nr. 871/2013, potrivit căruia începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră. Față de cuantumul total al amenzii, în sumă de 9400 lei, instanța va obliga intimata la prestarea maximului legal, de 300 de ore de muncă, în folosul Consiliului Local al Municipiului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de către petenta G. DE COASTĂ, cu sediul în C., ., județul C., în contradictoriu cu intimata H. M., CNP_, cu ultimul domiciliu cunoscut în C., ., ., ..
Înlocuiește sancțiunea amenzilor contravenționale, în cuantum total de 9400 de lei aplicate prin procesele verbale de constatare și sancționare a contravenției, cu sancțiunea obligării intimatei la prestarea unei activități în folosul Consiliului Local al Municipiului C., pe durata a 300 de ore de muncă.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.09.2014.
P., GREFIER,
O. M. S. E. M.
Red. Jud. O.M.S. 30 Septembrie 2014;
Tehnored. Grf. E.M. 01 Octombrie 2014/ 4 exp.
Comunicat . exp. / .
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6252/2014.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








