Pretenţii. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 03/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 25984/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 03 noiembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. R. Z.

GREFIER: F. M.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, cerere formulată de reclamanta C. B. SA SUCURSALA CONSTANTA cu sediul în București calea Victoriei nr. 13 sector 3 și sediul procesual ales în C. .-89 județul C. în contradictoriu cu pârâtul G. I. cu domiciliul în C. . nr. 61 A . ..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27.10.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre pentru când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 03.11.2014, când s-a dat următoarea soluție.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 26.09.2013, sub nr._, reclamanta C. B. SA Sucursala Constanta, a chemat în judecată pe pârâtul G. I. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună: obligarea pârâtului la plata sumei de 107,10 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, aferente soluționării la instanța de fond a dosarului nr._/212/2012.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, în cadrul dosarului înregistrat la Judecătoria C. sub nr._/212/2012, a chemat în judecată de pe paratul G. I. acțiunea fiindu-i admisa prin Sentința civilă nr.6199/25.04.2013.

Mai arată reclamantul că, cererea privind acordarea cheltuielilor de judecata poate fi formulata pe cale separata, drept pentru care solicita obligarea paratului la plata sumei de 107,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.453 C.proc.civ..

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: sentinta civila nr. 6199/25.04.2013 pronuntata in dosarul nr._/212/2012, adresa nr._/22.10.2012, dovada platii taxei judiciare de timbru.

Potrivit art. 411,C.proc.civ., reclamanta a solicitat judecarea în lipsă a prezentei cauze (fila nr.2, din dosar).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei, conform chitanți .. CT XWM_ (fila nr.13, din dosar).

Pârâtul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a face apărări și a propune probe.

Prin Incheierea din data de 18.02.2014, instanța a dispus emiterea unei adrese către Arhiva Secției Civile a instanței pentru atașarea la dosarul prezentei cauze a dosarului cu numărul_/212/2012.

La termenul de judecată din data de 27.10.2014, în temeiul art.258 C.proc.civ., instanța a încuviințat pentru reclamanta proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă în soluționarea cauzei.

Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:

În fapt:În cadrul dosarului înregistrat la Judecătoria C. sub nr._/212/2012, având ca obiect pretentii, reclamantul a chemat în judecată de pârâtul din prezenta cauză instanța admitand acțiunea prinSentința civilă nr. 6199/25.04.2013 (filele nr. 42 – 43, din dosarul atașat).

Analizând considerentele deciziei și dispozitivul Sentinței civile nr.6199/25.04.2013, instanța constată că pârâtul nu a fost obligat la plata către reclamanta a sumei de 107,10 lei cu titlul cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.

În drept: Potrivit art.453 alin.1 și alin.2 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, iar judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.

Din interpretarea textului legal precizat rezultă că, pentru admiterea unei acțiuni având ca obiect pretenții constând în recuperarea pe cale separată a cheltuielilor de judecată pe care partea le-a efectuat în cadrul unui litigiu, se impun a fi respectate cumulativ următoarele condiții:

  1. partea care solicită cheltuielile de judecată să fie partea care a câștigat litigiul;
  2. partea care a câștigat litigiul să dovedească împrejurarea că a făcut cheltuielile pe care le solicită.

Art.453 alin.1 și alin.2 C.proc.civ. trebuie coroborat cu dispozițiile referitoare la răspunderea civilă delictuală din Codul civil din din 1864, ținând cont de prevederile art.103 din Legea nr.71/2011, potrivit cărora răspunderea civilă delictuală este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite. Astfel, potrivit art.998 și art.999 C.civ. din 1864, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.

Din analiza art. 998 C.civ. din 1864 jurisprudența a reținut patru condiții cumulative ale răspunderii civile delictuale, respectiv: prejudiciul suferit, fapta ilicită, legatura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția.

Coroborând art. 453 C.proc.civ. cu art.998 C.civ. din 1864, rezultă că cele patru condiții anterior precizate trebuie să fie analizate în plan procesual și trebuie să fie particularizate în cazul unui litigiu de tipul celui în cauză, după cum urmează:

  1. prejudiciul suferit de reclamant să se concretizeze în cheltuielile de judecată pe care acesta le-a făcut în cadrul litigiului cu privire la care acestea se solicită;
  2. fapta ilicită a pârâtului să fie evidențiată prin soluția pronunțată într-un astfel de litigiu;
  3. legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit de reclamant să se verifice în sensul că reclamantul s-a văzut obligat a face o . cheltuieli de judecată cauzate tocmai de desfășurarea unui astfel de litigiu;
  4. vinovatia pârâtului trebuie să constea în culpa sa procesuală rezultată din însăși soluția pronunțată în cadrul litigiului cu privire la care se solicită cheltuielile de judecată.

La cele șase condiții menționate, mai trebuie adăugată încă una care rezultă din chiar rațiunea de a fi a unei acțiuni de tipul celei în cauză, și anume aceea ca pretențiile privitoare la respectivele cheltuieli de judecată să nu fi fost deja recunoscute reclamantului în litigiul în cadrul căruia și în legătură cu care acesta le-a și efectuat.

1. Asupra capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată prilejuite de litigiul care a făcut obiectul dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/212/2012:

Analizând considerentele deciziei și dispozitivul Sentinței civile nr. 6199/25.04.2013, instanța constată că paratul nu a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 107,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciara de timbru si timbru judiciar. Prin urmare, ultima condiție expusă este pe deplin îndeplinită.

De asemenea, instanța constată că și prima condiție impusă de art.453 alin.1 și alin.2 C.proc.civ. este îndeplinită, dată fiind soluția rămasă irevocabilă prin nerecurare pronunțată în dosarului civil nr._/212/2012.

Cât privește exigența impusă de cea de a doua condiție prevăzută de art.453 alin.1 și alin.2 C.proc.civ., instanța o apreciază ca îndeplinită, pentru considerentele ce succed.

Între filele nr. 7 – 8 ale dosarului cu numărul_/212/2012 este atașată chitanța . XWM nr._, în original. Potrivit chitanței, la data de 23.10.2012, C. B. SA a achitat suma de 99 lei cu titlu de taxa judiciara de timbru iar la fila 8 a achitat timbru judiciar de 8,10 lei.

Raportat la considerentele anterior arătate și constatând îndeplinite exigențele dispozițiilor art.453 alin.1 și alin.2 C.proc.civ. și art.998 C.civ. din 1864, instanța urmează a admite capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 107,10 lei pretinse de reclamant în legătură cu litigiului care a făcut obiectul dosarului nr. _/212/2012 și, dând efect acestei soluții, va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 107,10 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta C. B. SA Sucursala C. cu sediul în București calea Victoriei nr. 13 sector 3 și sediul procesual ales în C. .-89 județul C. în contradictoriu cu pârâtul G. I. cu domiciliul în C. . nr. 61 A . ..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 107,10 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în Dosarul Judecătoriei C. nr._/212/2012, solicitate pe cale separată.

Cu drept de apel la Judecătoria C. în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. R. Z. F. M.

Red. M.R.Z./ 02.12.2014.

tehnored.F.M/05.11.2014.

emis 2 comunicări..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria CONSTANŢA